Viața e dificilă

Posted on Location: 6min read59 views

Acesta este un mare adevăr, unul dintre cele mai mari adevăruri. (Primul dintre „Cele Patru Nobile Adevăruri” pe care le-a predat Buddha spune că „viața este suferință”.) Este un mare adevăr pentru că, odată ce ne dăm seama de el, îl transcendem. Odată ce știm cu adevărat că viața e dificilă – odată ce cu adevărat am înțeles și am acceptat acest fapt – viața nu mai e dificilă. Pentru că odată acceptat, faptul că viața e dificilă nu mai contează.

Multă lume nu vede pe de-a-ntregul adevărul faptului că viața e dificilă. În schimb, oamenii se plâng mai mult sau mai puțin zgomotos sau subtil de enormitatea problemelor, a greutăților și dificultăților, de parcă viața ar fi în general ușoară sau ar trebui să fie ușoară. Ei își exprimă zgomotos sau subtil convingerea că dificultățile lor reprezintă un tip unic de năpastă, care n-ar trebui să existe, și că ele au căzut anume pe capul lor, al familiei lor, al tribului, clasei, națiunii, rasei lor sau chiar al speciei, și nu pe al altora. Cunosc bine acest fel de a te văita, pentru că și eu i-am plătit tributul.

Viața înseamnă o serie de probleme. Vrem să suspinăm din cauza lor, sau vrem să le rezolvăm? Vrei să-i învățăm și pe copiii noștri să le rezolve?

Disciplina reprezintă setul fundamental de instrumente cerut pentru a soluționa problema vieții. Fără disciplină nu putem soluționa nimic. Printr-o disciplină parțială putem rezolva doar unele probleme. Cu o disciplină totală putem soluționa toate problemele.

Viața este dificilă pentru că procesul de a te confrunta cu probleme, și de a le soluționa, este unul dureros. Problemele, în funcție de natura lor, deșteaptă în noi frustrare, mâhnire, tristețe, singurătate, vină, regret, mânie, frică, anxietate, chin sau disperare. Acestea sunt sentimente inconfortabile, deseori foarte inconfortabile, la fel de dureroase ca o durere fizică, egalând uneori cele mai rele dureri fizice. Într-adevăr, acest lucru se întâmplă din cauza durerii pe care o simțim atunci când evenimentele sau conflictele pe care le trăim se transformă în probleme. Și, pentru că viața posedă o serie nesfârșită de probleme, ea este întotdeauna dificilă și plină de durere – ca și de bucurie, de altfel.

Totuși, abia în acest întreg proces de confruntare cu problemele și de soluționare a lor, viața își găsește sensul. Problemele sunt tăietura ce face distincția dintre succes și eșec. Ele ne provoacă curajul și înțelepciunea; într-adevăr, problemele sunt cele care creează curajul și înțelepciunea.

Ca urmare a problemelor pe care le avem, creștem din punct de vedere mental și spiritual.

Când dorim să încurajăm dezvoltarea spiritului uman, noi provocăm și încurajăm capacitatea umană de a soluționa probleme, exact așa cum în mod deliberat le dăm copiilor la școală probleme de rezolvat. Prin durerea pe care o suferim, rezolvând și confruntându-ne cu probleme, învățăm. Așa cum spunea Benjamin Franklin: „Lucrurile care dor instruiesc”. Din acest motiv, oamenii înțelepți învață să nu se teamă de probleme, ci să le spună bun venit, și astfel să spună bun venit durerii aduse de probleme.

Mulți dintre noi nu sunt atât de înțelepți. Temându-ne de durerea implicată, aproape toți, într-o măsură mai mare sau mai mică, încercăm să evităm problemele. Le amânăm în speranța că vor dispărea. Le ignorăm, le uităm, pretindem că nu există. Luăm chiar medicamente care să ne ajute să le ignorăm, încercând ca prin amorțirea noastră față de dureri să uităm problemele care le cauzează. Mai degrabă încercăm să ocolim problemele, decât să le înfruntăm. Încercăm să fugim de ele, în loc să suferim trecând prin ele.

Această tendință de a evita problemele și suferințele inerente lor, reprezintă baza oricărei boli mintale umane. Pentru că mulți dintre noi au această tendință într-un grad mai mare sau mai mic, mulți dintre noi sunt bolnavi mintal într-un grad mai mare sau mai mic, lipsiți, adică, de o sănătate completă. Unii dintre noi sunt în stare să facă ocoluri extraordinare pentru a evita problemele și suferința pe care ele o cauzează, și să depășească mult limita a ceea ce este în mod clar bine și rațional, în încercarea de a găsi o cale mai ușoară de ieșire, construind cele mai elaborate fantezii în care să trăiască, uneori excluzând total realitatea. Sau tot așa cum spune succint și elegant Car Jung: „Nevroza este totdeauna un substitut pentru o suferință legitimă.”

Dar substitutul însuși ajunge în cele din urmă mai dureros decât suferința legitimă pe care el ar fi trebuit să o evite. Nevroza devine ea însăși cea mai mare problemă. Într-adevăr, mulți vor încerca să evite această durere și această problemă, construind nevroza pas cu pas. Din fericire, totuși, unii posedă curajul de a-și înfrunta nevrozele și de a începe – de obicei cu ajutorul psihoterapiei – să învețe cum să experimenteze suferința legitimă. În orice caz, atunci când evităm suferința legitimă rezultată din confruntarea cu probleme, evităm în același timp maturizarea pe care acea problemă o solicită de la noi. Din acest motiv, în bolile mintale cronice încetăm să ne dezvoltăm, ajungem să ne blocăm. Iar fără a fi vindecat, spiritul uman începe să se micșoreze.

De aceea trebuie să inculcăm în noi și în copiii noștri mijloacele de a dobândi sănătatea spirituală și mintală.

Prin acest lucru vreau să spun că trebuie să ne învățăm pe noi înșine și pe copiii noștri necesitatea de a suferi, și valoarea ce provine din aceasta, necesitatea de a înfrunta în mod direct problemele, și de a experimenta suferința implicată aici.

Am afirmat că disciplina reprezintă setul fundamental de instrumente cerut pentru a soluționa problemele vieții. Va deveni limpede că aceste instrumente favorizează suferința. Ele sunt mijloace prin care trăim durerea cauzată de probleme, astfel încât să le depășim și să le soluționăm cu succes, învățând și dezvoltându-ne în cadrul acestui proces. Când ne învățăm pe noi înșine și copiii noștri disciplina, învățăm cum să suferim și cum să ne dezvoltăm.

Care sunt aceste instrumente, aceste tehnici de a suferi, aceste mijloace de a experimenta într-un mod constructiv durerea provenită din probleme, pe care eu le numesc disciplină? Ele sunt în număr de patru:

  • amânarea satisfacției;
  • acceptarea responsabilității;
  • devoțiunea față de adevăr;
  • echilibrul.

Acestea nu sunt instrumente complexe, a căror aplicare cere un antrenament extensiv. Din contră, ele sunt instrumente simple și aproape toți copiii devin experți în folosirea lor până la vârsta de 10 ani. Totuși, regi și președinți uită deseori să le folosească, iar acest lucru le aduce prăbușire. Problema nu rezidă în complexitatea acestor instrumente, ci în voința oamenilor de a le folosi.

Ele sunt instrumente prin care ne confruntăm cu durerea, în loc să o evităm, iar dacă cineva caută să evite suferința legitimă, atunci va evita folosirea acestor instrumente. După ce vom analiza fiecare dintre aceste instrumente, va trebuie să examinăm voința de a le utiliza, care este iubirea.

* fragment din M. Scott Peck – Drumul către tine însuți. O nouă psihologie a iubirii, a valorilor tradiționale și a creșterii spirituale, Editura Curtea Veche

Cu iubire,
signature

Subscribe so you don’t miss a post

Sign up with your email address to receive news and updates!

Care sunt gândurile tale?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No Comments Yet.

Abonează-te pentru gânduri bune&inspirație!

Previous
Cele patru sub-calculatoare ale creierului uman
Viața e dificilă