Originea Universului din perspectivă cuantică

Oamenii au încercat multă vreme să înțeleagă originea universului, precum și originea și natura conștiinței. De unde provine universul? Conștiința a existat încă de la început, sau a evoluat din altceva? La o primă privire, o discuție despre originea universului pare îndepărtată de problema vindecării, dar, în realitate, cele două obiecte sunt strâns legate.

Imaginează-ți timpul de dinaintea Big Bang-ului, explozia care s-a petrecut acum zece-cincisprezece miliarde de ani și a azvârlit materia în toate direcțiile, creând astfel universul. Înainte de acest eveniment nu exista decât energia care curgea constant într-o maniera aparent întâmplătoare, deși sincronizată la un anumit nivel. Această stare simplă a energiei a existat un timp infinit. În absența materiei fizice, nu exista decât un spațiu gol nelimitat.

Totuși, spațiul gol nu este chiar atât de gol. Mai curând, este vorba de un vid lipsit de materie fizică, însă plin de fluctuații ale energiei cuantice, adică de mișcări spontane ale energiei. Oamenii de știință au emis teoria potrivit căreia într-o cană de spațiu gol există suficientă energie pentru a fierbe apa tuturor oceanelor de pe pământ. Energia este prezentă sub forma undelor, adică se propagă în exterior, precum undele într-un lac, răspândindu-se în toate direcțiile.

Undele sau fluctuațiile cuantice de energie au efect unele asupra celorlalte. Impulsurile întâmplătoare de energie interacționează pe măsură ce se ciocnesc sau se intersectează între ele. Imaginează-ți că urmărești undele dintr-un lac, în timpul unei furtuni. Uneori, undele converg și formează o undă mai mare. Atunci când se întâmplă acest lucru, valurile se amplifică reciproc. În mod similar, fluctuațiile de energie se acumulează la intersecții, sporind astfel concentrarea energetică dintr-o anumită zonă.

Atunci când există o concentrare mai mare de energie într-o regiune a spațiului, crește probabilitatea ca o particulă cuantică să se manifeste în urma creșterii fluctuațiilor de energie. Probabilitatea ca fluctuațiile cuantice să se intersecteze în acel mod specific și necesar pentru a produce materie, este infinitezimală, însă, înainte de Big Bang, a existat o cantitate infinită de timp. Atunci când fluctuațiile s-au intersectat într-un anumit fel, a fost creată prima particulă cuantică, și a avut loc Big Bang-ul. De vreme ce Big Bang-ul s-a petrecut instantaneu, în loc să fie un proces îndelungat, ar fi mai corect să spunem că originea noastră, a tuturor, este o energie comună și nu o particulă.

Am auzit adesea întrebarea „Cum este posibil ca un anumit lucru să apară din nimic?” Însă întrebarea implică faptul că materia „ar fi” ceva, iar energia nu „ar fi” nimic. Total inexact. Atunci când descompunem materia, ceea ce rămâne este pur și simplu energie. Oamenii de știință au dovedit matematic că o particulă poate apărea din fluctuațiile de energie ale așa-numitului spațiu gol. Recent, fizicienii au demonstrat această teorie generând o particulă numai dintr-o astfel de energie: ei au arătat că se poate genera „ceva” din „nimic”.

Mecanismul care a inițiat și a guvernat Big Bang-ul, și care continuă să antreneze evoluția universului, este, de fapt, destul de simplă. Catalizatorul a fost gravitația, sau forța fizică ce atrage particulele unele spre altele. Odată cu apariția primei particule, s-a manifestat și fenomenul forței gravitaționale. Deși poate că materia a fost inițial doar o particulă subatomică minusculă, micul ei câmp gravitațional a fost suficient pentru a iniția instantaneu Big Bang-ul. Înainte de acest moment, nu avem de-a face cu un câmp gravitațional, deoarece nu exista materie, iar una fără alta nu se poate. Pe măsură ce gravitația a atras mai multă energie, s-au manifestat mai multe particule. Pe măsură ce a crescut numărul particulelor, atracția gravitațională a atras și mai multă energie.

Materia este pur și simplu energie orientată în așa fel încât formează o curbură în continuumul spațiu-timp. Curburile din spațiu-timp cauzează atragerea particulelor și o distorsiune în timp. Timpul trece mai încet în jurul unui câmp gravitațional puternic, decât în cazul unuia slab. Dacă cineva ar putea să se apropie de o gaură neagră, timpul s-ar scurge mai încet pentru acea persoană decât pentru una care s-ar afla departe de ea. O gaură neagră are o masă atât de concentrată, încât gravitația nu permite nici un fel de scăpare din ea. Forțele gravitaționale extreme distorsionează considerabil timpul. Chiar și particulele subatomice distorsionează timpul, și influențează gravitația într-un mod similar, deși mult mai subtil decât o gaură neagră.

Albert Eistein a descris gravitația, utilizând analogia cu adânciturile dintr-o saltea. După crearea primei particule cuantice, nivelul anterior al continuumului spațiu-timp a căpătat o ușoară adâncitură, nemaifiind unul desăvârșit. Analogia cu salteaua este foarte folositoare pentru înțelegerea funcționării gravitației. Un obiect din spațiu, cum ar fi un meteorit, are tendința de a cădea pe pământ, așa cum un obiect de la capătul saltelei are tendința să se rostogolească în adâncitură.

Energia tinde să se adune în această adâncitură din spațiu. Energia colectată acolo preia proprietăți similare celor ale energiei originale deformării contimuului spațiu-timp, atunci când se află în proximitatea ei. La rândul ei, aceasta va mări curbura spațiu-timp. Cu cât această curbură se mărește, cu atât colectează mai repede și mai multă energie. Pe măsură ce energia se adună în jurul acestei particule, apar mai multe particule, ca în efectul de domino. Creându-se mai multe particule, curbura se adâncește, atrăgând și mai multă energie.

Acest proces se petrece cu o viteză fenomenală. La începutul manifestării lor, particulele au o temperatură foarte ridicată. Din această cauză, viteza lor este foarte mare, și își părăsesc rapid punctul de origine. Aceste particule evadate inițiază din nou același proces. Este ușor de observare accelerarea exponențială a acestui proces. Particulele nou formate încep să împrăștie la rândul lor, alte particule. Atunci când o particulă este forțată să iasă afară, își creează propria adâncitură, repetând astfel procesul.

Ce anume a pus capăt procesului inițiat de Big Bang? Pe măsură ce se manifestau tot mai multe particule, spațiul gol din jurul lor a fost deposedat treptat de energie. Aceasta nu a dispărut, ci s-a transformat pur și simplu în materie. Desigur că spațiul gol nu este lipsit în totalitate de energie, ci este deposedat de ea până în punctul în care nu se mai poate produce spontan apariția particulelor. Din acest motiv, dacă plasez un obiect în vid, nu voi iniția astfel un alt Big Bang.

Acest lucru aduce în discuție un aspect important. „Spațiul gol” din universul cunoscut trebuie să difere de „spațiul gol” din afara lui. Logic vorbind, spațiul gol din univers conține mai puțină energie, deoarece o parte din ea a fost convertită în materie. Spațiul gol din afara universului conține mai multă energie pentru că aceasta nu a fost transformată în materie. Eu am numit acest spațiu aflat dincolo de universul cunoscut „spațiu virgin”. Granița dintre cele două tipuri de spațiu este progresivă, de domeniul a miliarde de ani-lumină. Desigur, nu poate exista nici o metodă cunoscută pentru a confirma diferența dintre cele două tipuri de spațiu până când nu vom fi capabili să călătorim până la marginea universului.

Deși sunt atât de multe lucruri pe care nu le știm despre univers, cel mai important concept pentru înțelegerea originii lui este ideea că totul se află într-o legătură reciprocă. Dacă ai putea îngheța timpul de dinaintea Big Bang-ului, ai putea vedea că nu există decât o singură energie comună – o singularitate. Tot ce se găsea în univers își avea originea în această singularitate și, prin urmare, se afla într-o interconexiune. Rezultatul este rețeaua de interconexiuni. Termenul folosit pentru această rețea de frecvențe interconectate, care face legătura între toate informațiile din univers, este „câmp informațional”. Orice schimbare suferită de un eveniment din această rețea influențează întreaga rețea a universului; totul este interconectat. Ești una cu universul.

Interconexiunea explică însușirea fundamentală a fiecăruia de a-și influența viața și, în consecință, sănătatea. Gândește-te la această rețea interconectată de energie și informații într-un mod cât mai plăcut. Imaginează-ți că firele interconexiunilor formează un hamac în care te poți relaxa. Rețeaua te susține și te învelește cu ușurință, trezindu-ți senzația de bine.

De ce a produs natura acest Big bang?

Una dintre legile fundamentale ale universului afirmă că se caută întotdeauna starea de energie minimă. Big Bang-ul a apărut ca urmare a efortului de a ajunge la energia minimă. Apariția Big Bang-ului a fost favorizată energetic ca rezultat al unei rare și complexe interacțiuni a energiei din spațiul gol existent înaintea sa.

Energia poate exista în absența materiei?

Energia poate exista în absența materiei, așa cum s-a întâmplat înaintea Big Bang-ului. Materia nu este altceva decât o formă de energie. Modelul cuantic al atomului arată că nu există nimic tangibil în materie: ea nu există, nu este vorba decât de vibrații energetice. Energia nu a apărut ca prin farmec într-un anumit moment: ea a existat și va exista întotdeauna într-un spațiu gol. Această energie menține spațiul stabil.

Înainte de Big Bang exista timp?

Da, a existat timp înainte de Big Bang; totuși, nu exista nici o materie în legătură cu acest timp. Nu existau decât fluctuațiile de energie din spațiul gol. Desigur, energia nu se mișcă neapărat într-o maniera predictibilă din punctul de vedere al timpului. De aceea, este foarte dificil să te referi la timp înainte de Big Bang.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *