Cum să îți asculți copiii și de ce e important să o faci

Posted on Location: 11min read66 views

Forma principală pe care o ia munca iubirii, este atenția. Când iubim pe cineva, îi oferim lui sau ei întreaga noastră atenție; participăm la creșterea acelei persoane. Când ne iubim pe noi înșine, participăm la propria noastră dezvoltare. Când participăm la creșterea cuiva, avem grijă de acea persoană. Actul de a participa cere ca noi să facem efortul de a lăsa deoparte preocupările pe care le avem, și de a ne schimba conștiința într-un mod activ. Atenția este un act de voință, de muncă împotriva inerției propriilor noastre minți.

De departe, cel mai utilizat mod în care ne putem exersa atenția, este ascultarea. Ne petrecem ascultând o perioadă imensă de timp, risipind-o în cea mai mare parte deoarece, în medie, majoritatea dintre noi suntem slabi ascultători. Să faci acest lucru corect este un exercițiu de atenție și, implicit, o muncă grea. Oamenii nu ascultă cum trebuie pentru că nu își dau seama de acest lucru sau pentru că nu sunt dispuși să facă această muncă.

Procesul ascultării la copii diferă în funcție de vârsta lor. Deocamdată, să analizăm un copil de șase ani, din clasa întâi. Dacă i se dă ocazia, un copil în clasa întâi va vorbi aproape neîncetat.

Cum pot părinții să se descurce cu acest guraliv fără limită?

Îi interzici să vorbească

Probabil cea mai ușoară cale este să îi interzică acest lucru. Deși pare de necrezut, există familii în care copiilor le este aproape interzis să vorbească, și în care dictonul „Copiii trebuie să fie văzuți, și nu auziți” se aplică 24 de ore pe zi. Se poate vedea că acești copii nu interacționează niciodată, ei îi privesc tăcuți dintr-un colț pe adulți, sunt observatorii fără grai, din umbră.

Nu îl asculți

O a doua calea este să-i permiți guralivului să vorbească, dar pur și simplu să nu îl asculți, astfel încât copilul să nu interacționeze cu tine, să vorbească literalmente în vânt sau cu sine însuși, creând un zgomot de fundal care se poate să fie enervant sau nu.

Pretinzi că îl asculți

A treia modalitate este să pretinzi că îl asculți, continuând, pe cât posibil, ceea ce făceai sau șirul gândurilor tale, în același timp părând că îi acorzi copilului toată atenția, scoțând ocazional câte un „Ah!, Oh!” sau „E interesant” ca răspuns la monolog, în momente mai mult sau mai puțin prielnice.

Ascultarea selectivă

O a patra cale reprezintă ascultarea selectivă, care este o formă particulară de pretinsă ascultare, în care părinții pot ciuli urechile atunci când copilul pare să spună ceva semnificativ, sperând să separe grâul de neghină, cu un minim efort. Problema acestei modalități este că performanța minții umane de a filtra selectiv nu este teribil de competentă sau eficientă, având drept consecință faptul că o cantitate destul de mare de neghină este reținută, și o mare cantitate de grâu pierdută.

Ascultarea cu adevărat

A cincea și ultima modalitate este să-l asculți cu adevărat pe copil, oferindu-i întreaga atenție, cântărind fiecare cuvânt, și înțelegând fiecare propoziție.

Aceste cinci modalități de reacție la vorbirea copilului au fost prezentate în ordinea crescătoare a efortului, cea de-a cincea modalitate, ascultarea totală, necesitând din partea părintelui o cantitate sporită de energie, în comparație cu modalitățile de ascultare mai puțin solicitante.

Cum e recomandat să asculți

Ai putea deduce incorect că recomand părinților să urmeze întotdeauna a cincea modalitate, deci să practice întotdeauna ascultarea totală. E cam greu! În primul rând, înclinația spre comunicare a copilului de șase ani este atât de mare, încât părintelui care a ascultat totul cu atenție îi va rămâne foarte puțin timp pentru altceva. În al doilea rând, efortul necesar ascultării totale este atât de mare, încât părintele ar fi prea epuizat să mai facă și altceva. În ultimul rând, ar fi extrem de plictisitor, deoarece micul guraliv este, în general, plicticos.

Prin urmare, varianta recomandată ar fi o combinare a celor cinci modalități. Este necesar uneori să le ceri copiilor să tacă, de exemplu, în situațiile în care vorbirea lor poate distrage atenția de la alte activități cruciale, când poate cauza o întrerupere nepoliticoasă a altor persoane, sau reprezintă o încercare de a dobândi o dominație ostilă sau nerealistă asupra celorlalți.

Nevoile diferite de ascultare a copiilor

În mod frecvent, copiii de șase ani vor vorbi pentru simpla plăcere de a vorbi, și nu servește la nimic să le acorzi atenție când nici măcar nu o cer, fiind foarte mulțumiți să vorbească cu ei înșiși. Sunt și alte ocazii, în care copiii nu sunt mulțumiți să vorbească cu ei înșiși, ci doresc să comunice cu părinții, și atunci nevoia lor poate fi satisfăcută mulțumitor printr-o pretinsă ascultare. În aceste momente, ceea ce vor copiii de la relația cu părinții nu este o comunicare, ci pur și simplu o apropiere, iar pretinsa ascultare va fi suficientă pentru a le da sentimentul că „sunt cu cineva” de care au nevoie. Mai mult, copiilor înșiși le place să se abată deseori de la comunicarea propriu-zisă și vor înțelege ca firească ascultarea selectivă a părinților lor, din moment ce și ei comunică selectiv. Ei înțeleg că aceasta e regula jocului. Așadar, doar pentru o perioadă mică din timpul în care vorbește un copil de șase ani este necesară sau este de dorit o ascultare totală și un răspuns adecvat.

Echilibrul tipurilor de ascultare

Una dintre multele sarcini ale părinților este aceea de a atinge un echilibru ideal între stilurile de ascultare și nonascultare, răspunzând cu cel mai potrivit stil nevoilor diferite ale copilului.

Deseori însă echilibrul nu poate fi atins deoarece, chiar dacă nu e nevoie de mult timp, mulți părinți nu doresc sau nu pot să își cheltuiască acea energie necesară unei ascultări adevărate. Probabil majoritatea părinților. Ei se pot considera ascultători fideli când, în fapt, doar se prefac că ascultă sau ascultă selectiv, dar aceasta este o autoiluzionare creată pentru a-și camufla lenea.

Ascultarea totală, indiferent cât de puțin ar dura, necesită un efort imens. În primul rând, necesită concentrare totală. Într-adevăr, nu poți asculta și, în același timp, să faci și altceva.

Dacă un părinte chiar vrea să își asculte copilul, trebuie să renunțe la orice altceva. Timpul ascultării totale trebuie să fie dedicat complet copilului, trebuie să fie timpul copilului.

Dacă nu ești dornic să renunți la toate celelalte, inclusiv la propriile tale griji și preocupări, atunci nu ești dornic să asculți cu adevărat.

În al doilea rând, efortul cerut de o concentrare totală asupra vorbelor unui copil de șase ani este considerabil mai mare decât cel necesar ascultării unui conferențiar erudit. Modul de a vorbi al copilului este neclar – uneori folosește aglomerări de cuvinte intercalate cu pauze și repetiții -, ceea ce face dificilă concentrarea. Apoi, copilul vorbește de obicei despre subiecte care nu prezintă nici un interes imediat pentru adult, în timp ce ascultătorii unui mare vorbitor sunt direct interesați de subiectele discursului acestuia. Cu alte cuvinte, este plictisitor să asculți un copil de șase ani, ceea ce dublează dificultatea de a-ți păstra concentrarea focalizată. În consecință, ascultarea totală a unui copil de această vârstă este un adevărat efort de iubire. Fără această motivație, un părinte nu și-ar putea asculta copilul.

De ce e important să îți asculți copiii

Dar de ce atâta muncă? De ce să depui atâta efort pentru a te concentra total asupra vorbăriei plictisitoare a unui copil de șase ani? În primul rând, dorința ta de a face acest efort este cea mai clară dovadă a respectului față de copilul tău. Dacă îi oferi copilului același respect pe care îl oferi unui mare conferențiar, atunci copilul se va vedea apreciat, și se va simți important. Nu există o cale mai bună și, în ultimă instanță, nu există o altă cale de a-i arăta copilului cât este de apreciat, decât aceea de a-i acorda importanță.

În al doilea rând, cu cât copiii se simt mai apreciați, cu atât vor începe să spună lucruri importante. Ei se vor ridica la nivelul așteptărilor tale.

În al treilea rând, cu cât îți asculți mai mult copilul, cu atât vei realiza că printre întreruperi, bâlbâieli și vorbele aparent inocente, copilul are într-adevăr ceva important de spus. Dictonul care spune că marea înțelepciunea vine „din gura copiilor” este recunoscut ca un fapt cert de cei care într-adevăr îi ascultă. Asculta-ți copilul cât trebuie și vei ajunge să înțelegi că este o persoană extraordinară. Pe măsură ce îți vei da seama cât de extraordinar este copilul tău, vei fi din ce în ce mai dispus să îl asculți, și vei avea mai multe de învățat.

În al patrulea rând, cu cât știi mai multe despre copilul tău, cu atât vei putea să îl înveți mai multe. Dacă știi puține despre copilul tău, îl vei învăța lucruri pe care fie nu e pregătit să le asimileze, fie deja le cunoaște și, probabil le înțelege mai bine decât tine.

În final, cu cât copiii știu că sunt apreciați, că sunt considerați niște oameni extraordinari, cu atât ei vor dori să te asculte și să îți acorde aceeași stimă. Și cu cât educația, bazată pe cunoașterea copiilor, este potrivită, cu atât copii vor fi mai dornici să învețe de la tine. Cu cât vor învăța mai multe, cu atât vor deveni mai extraordinari.

Dacă simți că e vorba de un proces ciclic, ai dreptate și înseamnă că apreciezi ideea reciprocității iubirii. În locul unui cerc vicios regresiv, va intra într-un ciclu progresiv, creativ, al evoluției și dezvoltării. Valoarea creează valoare. Iubirea va da naștere la iubire. Părinții și copilul, împreună, se vor îndrepta, din ce în ce mai repede, în „pas de deux” spre iubire.

Ascultarea în funcție de vârstă

Am vorbit având în minte până acum un copil de șase ani. Cu copiii mai mici sau mai mari, echilibrul potrivit între ascultare și nonascultare diferă, dar procesul este în esență același. Cu copiii din ce în ce mai mici comunicare este din ce în ce mai nonverbală, dar necesită totuși perioade de concentrare totală. Nu poți participa prea bine la un joc de copii când ai mintea în altă parte. Iar dacă joci fără să fii atent, ești în pericol de a avea un copil neatent. Adolescenții au nevoie de mai puțin timp din partea părinților pentru a fi ascultați, decât un copil de șase ani, dar de mai mult timp de ascultare totală. Este puțin probabil să pălăvrăgească fără rost, dar când vorbesc doresc atenție totală din partea părinților, chiar mai multă decât doresc copiii mai mici.

Povestea unui tânăr

Nevoia de a fi ascultat de către părinți nu se epuizează niciodată. Un bărbat educat, talentat, de 30 de ani, aflat în tratament pentru senzații de anxietate legate de lipsa de respect de sine, își amintea numeroase momente în care părinții săi, de asemenea bine educație, nu au fost dornici să îl asculte sau considerau că ceea ce are el de spus este de mică importanță. Dar dintre toate amintirile, cea mai vie și mai dureroasă a fost cea de la 22 de ani, când a scris o lungă și provocatoare teză, cu ajutorul căreia a absolvit facultatea, încununat cu lauri. Ambițioși în ceea ce-l privea pe fiul lor, părinții au fost extrem de încântați de onorurile pe care acesta le-a primit. Însă în ciuda faptului că un an întreg el lăsase la îndemână în sufragerie o copie a lucrării sale, în văzul întregii familii, și deseori făcuse observații față de părinții săi „să arunce poate o privire peste ea”, nici unul dintre ei nu și-a făcut timp să o citească.

„Îndrăznesc să spun că ar fi citit-o”, a spus el spre sfârșitul terapiei. „Îndrăznesc să spun că poate chiar mi-ar fi făcut complimente, dacă m-aș fi dus și le-aș fi cerut franc: „Uitați ce e, vreți, vă rog, să îmi citiți teza? Vreau să știți și să apreciați ce gândesc eu.” Dar acest lucru ar fi însemnat să îi implor să mă asculte, și m-aș fi considerat lipsit de orice valoare dacă la 22 de ani aș fi ajuns să le cerșesc atenția. Faptul de a cerși atenție nu m-ar fi făcut să mă simt mai apreciat.”

Să asculți înseamnă să iubești

Ascultarea adevărată sau concentrarea totală sunt întotdeauna o manifestare a iubirii.

O parte esențială a ascultării cu adevărat o reprezintă disciplina focalizării, temporara renunțare sau lăsare la o parte a prejudecăților, a cadrelor de referință și a dorințelor, pentru a experimenta, atât cât e posibil, lumea interioară a celui care vorbește, punându-te în locul lui.

Această contopire a vorbitorului cu ascultătorul este, de fapt, o extindere și o lărgire a sinelui, de la aceasta ajungându-se de fiecare dată la o nouă cunoaștere.

Mai mult decât atât, întrucât ascultarea totală presupune focalizare, lăsarea la o parte a propriei persoane, ea implică temporar o acceptare totală a celuilalt. Sesizând această acceptare, vorbitorul se va simți din ce în ce mai puțin vulnerabil, și va fi tot mai mult înclinat să își deschidă cele mai intime ascunzișuri ale sufletului în fața minții ascultătorului. Când acest lucru se întâmplă, vorbitorul și ascultătorul încep să se aprecieze din ce în ce mai mult, duetul iubirii începând din nou.

Energia necesară pentru disciplina focalizării sau pentru concentrarea deplină a atenției este atât de intensă, încât poate fi dobândită doar prin intermediul iubirii, prin voința de a te extinde în scopul unei creșteri spirituale reciproce. În cea mai mare parte a timpului această energie ne lipsește. Chiar dacă în relațiile cu societatea sau în treburile de zi cu zi am putea crede că ascultăm o mulțime de lucruri, în realitate procesul este selectiv. Avem niște idei prestabilite în minte, și ne întrebăm în timp ce ascultăm cum am putea obține rezultatele dorite și cum am putea termina conversația mai repede, sau cum să o îndreptăm către teme mai interesante.

* fragment din cartea M Scott Peck – Drumul către tine însuți. O nouă psihologie a iubirii, a valorilor tradiționale și a creșterii spirituale, Editura Curtea veche

Cu iubire,
signature

Subscribe so you don’t miss a post

Sign up with your email address to receive news and updates!

Care sunt gândurile tale?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No Comments Yet.

Abonează-te pentru gânduri bune&inspirație!

Previous
Nu mai spera ca iubita ta să devină mai ușor de înțeles
Cum să îți asculți copiii și de ce e important să o faci