Conștiința – modul de conectare la tot ce există în univers

Ca energie, conștiința pare să genereze spontan „legături de gândire” cu câmpul.

Posted on Location: 9min read51 views

Jucând rolul de observator, fiecare dintre noi își creează propria realitate. Asta înseamnă că sănătatea și vindecarea fac parte din această observare. Conștiința individuală presupune raportarea la fiecare experiență. Înțelegând mai bine natura conștiinței, vom putea răspunde mai corect la întrebări de genul „Care este rolul meu în univers?” sau „Cum aș putea crea noua realitate a vindecării?”. Accesând câmpul dincolo de spațiu și de timp, ne putem influența sănătatea, în funcție de intenții.

Rețeaua de interconectivitate – sau câmpul informațional – cuprinde orice eveniment posibil trecut, prezent și viitor. Plecând de la aceste evenimente potențiale, observatorul își creează propria realitate. Fiecare creează o ordine sau un model, prin intermediul actului observării. Gândurile, vorbele și acțiunile noastre sunt expresii legate de ce anume percepem ca fiind propria noastră realitate. Aceasta este complet subiectivă. Obiectivitatea este imposibilă, deoarece prin simplul fapt de a observa un eveniment, îl influențăm. Nu există nici o modalitate de a înțelege sau de a observa această realitate obiectivă teoretică fără s-o facem subiectivă. Pentru a atinge obiectivitatea pură, ar trebui să observăm un eveniment din afara universului. Prin urmare, toate percepțiile noastre sunt opinii părtinitoare – adică subiective.

Modelul de observare a vieții este rezultatul direct al experiențelor trăite de o anumită persoană. Modul în care filtrăm și prelucrăm informațiile pentru propria noastră folosință reprezintă conștiința individuală. Aceasta este piatra de temelie a individualității, deși conștiința individuală se extinde asupra tuturor elementelor din rețea la care ne conectăm.

Filtrele creierului s-au dezvoltat prin intermediul tuturor experiențelor noastre de viață. De pildă, dacă nu avem încredere în oameni din cauza experiențelor trecute, vom observa evenimentele prezente cu neîncredere și suspiciune.

Conștiința reprezintă tot ce știm că este real prin intermediul celor cinci simțuri, și al intuiției. Conștiința individuală poate fi concepută și ca o conștiință de sine care ne conectează la câmpul universal al conștiinței colective. În felul acesta, suntem conectați la tot ceea ce se află în univers.

Creierul organizează informațiile într-un mod flexibil și util pentru persoana în cauză. Pentru aceasta, adună frecvențele informaționale într-o formă rezonantă pe care o putem folosi. Gândurile subconștiente sunt rezultatul informațiilor spontane alese de creier din câmp. Creierul judecă ce informații sunt importante din totalul celor alese la întâmplare, și le trimite minții conștiente pentru declanșarea acțiunii.

Primim permanent informații din univers. Procesul este spontan, iar creierul filtrează mereu această cantitate infinită de informații care trec prin noi. Creierul este o rețea de neuroni complexă care conține semnale și reacții. Interpretarea informațiilor sosite ține de modul în care creierul evaluează importanța acestora. Decizia este legată de experiența de viață: aceasta face distincția între informațiile importante și cele neimportante.

Creierul este organul fizic al minții. El filtrează informațiile, mintea le prelucrează. Individualitatea minții constă în modul unic în care o persoană interpretează informațiile primite din câmp. Chiar dacă suntem cu toții martorii unui eveniment, interpretarea fiecăruia este unică. Fiecare vede ceea ce se așteaptă să vadă, în funcție de experiențele trecute. Restul informațiilor primite formează fluxul conștient de date nefolosite din fundal.

Un om alege diferite informații, în diverse momente. Procesul este dinamic. Informațiile alese de creier, și modul în care face acest lucru se schimbă permanent, odată cu mediul înconjurător. De exemplu, dacă ne aflăm într-un loc zgomotos și haotic, vom observa că este imposibil să ne concentrăm și să prelucrăm toate acțiunile și sunetele. Dacă ar fi mai multă liniște în jur, ne-am concentra cu mai multă ușurință asupra fiecărui eveniment în parte.

Există numeroase niveluri de frecvență – sau, am putea spune, niveluri de conștiință – chiar și în cazul aceleiași persoane. Creierul sortează în permanență diferitele frecvențe. Atunci când dormim, frecvența are un anumit nivel. Când suntem treji, funcționăm la o altă frecvență specifică. Când medităm, frecvența se schimbă. Toate aceste frecvențe ne permit să ne conectăm în diferite moduri la câmpul energetic universal, însă tot în spectrul personal de frecvențe. Se poate face o analogie cu măsurătorilor. Pentru a descrie un obiect, trebuie să utilizăm diferite unghiuri și dimensiuni. Pe de altă parte, acesta poate fi descris în funcție de greutate și densitate. Toate acestea sunt expresii ale aceluiași obiect reprezentat pur și simplu în diverse moduri. Toate frecvențele sunt vibrații la nivel subatomic, și fac parte dintr-o mulțime complexă de frecvențe. Anumite informații sunt disponibile la o frecvență specifică, altele la o frecvență diferită.

În creier există milioane de neuroni, fiecare având o frecvență particulară care ne permite să explorăm simultan mai multe gânduri. Dacă mai mulți neuroni au tot atâtea frecvențe, atunci suntem conectați simultan la diferite serii de informații. Prin urmare, creierul poate prelucra mai multe gânduri în același timp. Această însușire a sa de a fi multifocalizat este esențială pentru societatea noastră caracterizată de un ritm rapid, și se numește multitasking. Atunci când ne aflăm într-o stare de conștiență modificată, cum este de pildă cea meditativă, mai mulți neuroni au aceeași frecvență. Asta reușim să atingem într-o stare de liniște meditativă. Ea permite o interacțiune mai redusă cu informațiile sosite din câmp.

Suntem capabili să primim cantități enorme de informații, însă suntem limitați în ce privește capacitatea de a le decodifica. Imaginează-ți că, în loc să te concentrezi asupra unor informații specifice pe care le prelucrezi selectiv atunci când ai nevoie de ele, devii conștient de tot ce există în mediul înconjurător – imaginile, sunetele, mirosurile, gusturile și senzațiile fiind prelucrate toate în același timp. Gândește-te ce ar implica o asemenea recepție. În fiecare moment avem un număr infinit de neuroni disponibili pentru a decodifica informațiile, așa că trebuie să existe un proces de selectare a ceea ce avem nevoie. Conștiința noastră face acest lucru.

Mulți cred că sediul conștiinței este numai în creier. Cu toate acestea, fiecare atom, fiecare celulă și fiecare particulă subatomică din organism posedă o anumită formă de conștiință ca rezultat al conectării la câmp. Fiecare celulă poate interacționa cu mediul, trăind sau murind independent de corpul luat ca întreg. Celula ia aceste decizii funcționale prin intermediul memoriei celulare. Ceea ce a constituit un succes va deveni un comportament repetitiv, iar ceea ce nu a avut un efect pozitiv va fi eliminat.

Creierul este capabil să coordoneze celulele printr-o frecvență de rezonanță, organizându-le astfel încât să lucreze împreună. Atunci când au o frecvență energetică comună, ne putem conecta mai ușor la câmp. Faptul că toate celulele rezonează unele cu altele le permite să funcționeze ca o întreagă entitate, și nu ca părți separate. Dacă te gândești la trecut, creierul face o conexiune specifică la modelul frecvențelor care alcătuiesc memoria acelui eveniment. Creierul poate sorta o cantitate enormă de informații din câmp, făcându-le ușor de gestionat, astfel încât să nu fim copleșiti de ele. Organizează informațiile primite într-un model pe care îl înțelegem, apoi le dă de veste și celorlalte celule.

Folosind o analogie, câmpul energetic universal seamănă cu un lac uriaș, iar oamenii sunt undele acestuia. Punctele focale ale conștiințelor individuale reprezintă originea undelor. Ori de câte ori emitem un gând, acesta se leagă de o anumită informație. Gândul se întinde să preia o informație din câmpul comun al conștiinței – lacul. Preluându-o, influențează și altceva (informația) din acest câmp, provocând o undă în lac. Unda inițiază efectul de domino.

Gândește-te la conștiința individuală ca la o pietricică. Cu fiecare gând, pietricica (reprezentanta unicității proprii) este aruncată în lac. Fiecare gând este reprezentat de aceeași pietricică. Gândurile altei persoane formează o pietricică distinctă care, aruncată în lac, dă naștere altei unde. Toate undele din lac interacționează. Toate devin interconectate.

Formăm conexiune tot timpul, fie că suntem conștienți de asta, fie că nu. Din punctul nostru subiectiv de vedere, fiecare face conexiuni unice potrivit personalității și intuiților proprii. Fiecare experiență de viață este subiectivă, bazându-se pe înțelegerea realității cu ajutorul percepției senzoriale individuale. Dintr-o perspectivă științifică sau obiectivă, gândurile noastre sunt energie. Astfel, deși fiecare organism viu realizează o conexiune unică la câmp – adică printr-o frecvență diferită -, de fapt este vorba de aceeași energie.

Dacă nu putem înțelege informațiile pe care le primim, se poate întâmpla ca altcineva să fie în stare să le decodifice pentru noi. Asta înseamnă că punctul său de conștiință, sau creierul, decodifică informațiile, iar pe urmă „unda” sa din lac interacționează cu unda noastră. Este un proces natural al fluxului informațional. Putem alege informații legate de orice element organic sau anorganic din univers – o pasăre, o plantă, o piatră – deoarece toate sunt conectate la același câmp. E nevoie de exercițiu pentru a face acest lucru. Noi suntem mai complecși decât o piatră, deoarece ne direcționăm energia și tiparele de gândire în mod activ, dinamic și intenționat.

Fluxul energetic sub formă de informații și accesul la el evoluează și se schimbă permanent. Evoluând continuu, vom putea accesa cu mai multă ușurință informațiile din câmp. Capacitatea noastră intuitivă se intensifică pe măsură ce se dezvoltă abilitatea de a o asculta. Aceste proces se numește receptivitate. Mulți oameni l-au trăit la un anumit nivel și îl cunosc sub numele de intuiție. La nivel subconștient, primești permanent informații sub formă de presentimente, idei sau imagini. Oamenii înclinați spre vizualizare au tendința să primească imagini; cei înclinați spre simțul auditiv pot auzi voci. Informațiile pe care le primești nu provin numai din interiorul tău, ci sunt emise și de ceilalți. De fapt, toate obiectele – însuflețite sau neînsuflețite – emit informații.

Receptarea și descifrarea acestor informații reprezintă un mecanism de supraviețuire. De exemplu, simți că nu trebuie să mănânci ceva, și se dovedește că acel aliment este otrăvitor sau ești alergic/ă la el.

Sincronizarea gândirii conștiente cu gândirea subconștientă

Este important ca gândurile conștiente, cele subconștiente și intențiile să fie sincronizate. Să fii sigur/ă că atunci când spui „Știu că pot să fac asta”, acest gând este în concordanță cu vocea subconștientă din adâncul ființei tale.

Sincronizarea gândurilor conștiente cu cele subconștiente este o însușire care poate fi dezvoltată prin practică. Seamănă cu cântatul la pian. Interpretarea unei melodii cu mâna dominantă este destul de simplă. Adăugarea acompaniamentului executat cu cealaltă mână pare la început aproape imposibilă. Ai impresia că trebuie să urmărești simultan două acțiuni separate. Prin exercițiu, coordonarea ambelor mâini devine o a doua natură.

Pentru a-ți sincroniza gândirea conștientă și subconștientă, e important să devii conștient/ă de gândurile subconștiente. O strategie practică este aceea de a-ți liniști mintea. În tăcere, cere informații despre obstacolele subconștiente și așteaptă cu calm răspunsurile. Apoi intenționează în mod conștient să îndepărtezi blocajele. Fă regulat acest lucru. Țelul de a crea armonizarea intențiilor va face vizualizările mai eficiente.

Cu iubire,
signature

Subscribe so you don’t miss a post

Sign up with your email address to receive news and updates!

Care sunt gândurile tale?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No Comments Yet.

Abonează-te pentru gânduri bune&inspirație!

Previous
Nivelul conștiinței colective