Cele patru sub-calculatoare ale creierului uman

Posted on Location: 7min read108 views

Creierul uman este alcătuit, din punct de vedere anatomic, din patru sub-calculatoare diferite, care s-au dezvoltat pe parcursul a milioane de ani de evoluție.

Creierul reptilian

Cel mai vechi este creierul reptilian, pe care îl regăsim și la șopârle și dinozauri. Acest creier este programat pentru a executa funcții precum respirația, digestia și reproducerea.

Creierul limbic

Creierul reptilian este învăluit și informat de creierul limbic, pe care l-am numit creier de mamifer, și de creierul primitiv, sau inferior. Avem același sistem limbic, ca și neandertalienii – rudele noastre preistorice, acum dispărute – ca alte primate, și ca toate mamiferele. Creierul limbic ne ajută să supraviețuim într-un mod superior, permițându-ne să depozităm mai multe nuci sau rădăcini pentru iarnă, să recunoaștem prădătorii, și să ne unim cu alții, pentru a forma familii și triburi. Creierul limbic ne face să căutăm adăpost, și să-i protejăm pe cei dragi, ne ajută să învățăm lucruri pe de rost, să adulmecăm hrana alterată, sau să „mirosim” pericolul.

Creierul limbic este creierul credințelor și al emoțiilor. Nu e nimic atrăgător la un șarpe, care nu are creier limbic, dar un cățeluș care e capabil să răspundă la sentimente și emoții, este extrem de drăguț. Acest creier primitiv se activează pentru luptă, tânjește după nevasta vecinului, nu arată milă unui oponent mai slab, și aspiră la situația celor pe care îi consideră mai bogați sau mai puternici. Programele creierului limbic ne influențează atât de puternic comportamentul, încât cele Zece Porunci sunt comenzi necesare controlării instinctelor noastre primitive – crima, adulterul, furtul, minciuna și invidia.

Ca sursă a tuturor credințelor noastre despre natura vieții, creierul limbic ne-a permis să inventăm religia. De asemenea, el generează toate credințele restrictive pe care le avem despre noi – inclusiv stima redusă de sine, neîncrederea în sine, sentimentul de vinovăție asociat cu sexualitatea, și teama de sărăcie.

Neocortexul

Neocortexul este creierul nostru recent – cea mai nouă parte a creierului. Acesta e creierul cunoașterii și al științei, care pune la îndoială credințele, insistând, în schimb, pe ipoteze ce pot fi verificate.

Îmi place această glumă veche, despre diferența dintre știință și religie: în știință, elaborezi o ipoteză, și o verifici cu probe. Dacă probele dovedesc că este greșită, abandonezi ipoteza, și vii cu una mai bună.
În ceea ce privește religia, iei ipoteza și o verifici în lumea reală – și dacă probele nu dovedesc că e validă, arunci probele!

Acesta e motivul pentru care, atunci când te cerți cu cineva, oricâte dovezi ai aduce în sprijinul poziției tale, nu vei câștiga disputa. Creierul primitiv dă mai multă greutate dovezilor circumstanțiale și părerii persoanei despre ce este adevărat, decât adevărului însuși.

Neocortexul există și la alte mamifere, dar la oameni mărimea circumvoluțiunilor îi permit să fie mai dezvoltat, și să manifeste aptitudini cognitive superioare. Neocortexul a adăugat limbajul și vorbirea repertoriului nostru pentru supraviețuire. Acest creier înțelege timpul, anotimpurile, cât și trecutul și viitorul, oferindu-ne capacitatea de a previziona. De asemenea, el este responsabil pentru muzică și poezie, care, deși nu erau de prea mare ajutor în supraviețuirea celor care trăiau în savana africană, erau ingrediente necesare unei viitoare societăți bazate pe inteligență și supraviețuirea celui mai deștept – negustori, meșteșugari, arhitecții piramidelor, oameni și știință și scribi. Odată cu dezvoltarea neocortexului, nu vânătorul cel mai abil primea cele mai fertile femei, cel mai mare teren, sau cei mai mulți bani, ci cel mai deștept.

Aspectul de holon a părților creierului

Fiecare dintre aceste sub-creiere – creierul reptilian, creierul limbic și neocortexul – poate fi considerat un holon*, unitate de sine stătătoare și, în același timp, parte dintr-o structură mai mare.

* Holarhie este un cuvânt construit de Arthur Koestler, ca o combinație între cuvântul grec holos, care înseamnă întreg, și cuvântul ierarhie. Holarhie este o structură organizată ierarhic, de unități sau entități care se numesc Holoni. Fiecare holon poate fi privit fie ca un întreg sau ca o parte, în funcție de cum este privit. Un holon va arăta ca un întreg pentru părțile aflate ierarhic sub el, dar arată ca parte a întregului aflat deasupra lui. Astfel, o holarhie este un întreg care este și o structură a părților care sunt, ele însele, un întreg. (Wikipedia)

Toate aceste creiere execută funcțiile lor programate biologic, însă se supun coordonării creierului superior – la fel cum stomacul nostru își îndeplinește funcțiile, dar nu ne face programul zilnic. Termenul de „ierarhie” nu este foarte potrivit pentru interdependența dintre părțile componente ale creierului, întrucât nu reflectă reacțiile de răspuns care au loc într-un sistem viu; holarhia exprimă mai bine faptul că, deseori, creierele inferioare le informează pe cele superioare – în loc să se supună, pur și simplu, comenzilor lor. Holonii sunt unități autonome, de sine stătătoare, care se ocupă cu decizii locale, fără a cere instrucțiuni autorităților superioare. Creierul reptilian trebuie să regleze continuu respirația și temperatura, în timp ce creierul de mamifer trebuie să caute să stabilească parteneriate, fără a face din asta scopul nostru principal. În mod similar, neocortexul ne oferă capacitatea de a raționa, de a gândi logic, și de a descoperi muzica și știința, fără a face ca viețile noastre să fie centrate exclusiv pe tehnologie, sau să fie limitate la intelect.

Zona prefrontală a neocortexului

Toate aceste creiere servesc planului superior al celui de-al patrulea creierzona prefrontală a neocortexului – care este integratorul de sistem al super-calculatorului nostru biologic.

Când unul dintre aceste sub-creiere este traumatizat de factori emoționali sau de mediu, programele lui nu vor ține cont de planurile creierelor superioare. Astfel, dacă ați cunoscut foamea când ați fost mici, ați fost uneori forțați să mergeți la culcare cu stomacul gol, este posibil ca creierul limbic instinctiv să joace un rol important în stabilirea planurilor voastre.

Să presupunem că un copil nu stabilește o legătură strânsă cu mama lui în primul an de viață; holarhia va fi compromisă, și cei șapte demoni (mânie, lăcomie, desfrânare, trândăvie, invidie, avariție și mândrie) vor fi eliberați din bârlogul lor. Cele patru elemente caracteristice supraviețuirii – hrană, sex, luptă și fugă – vor pune stăpânire pe sistemul neuronal, și-și va face de cap.

Într-un studiu al culturilor tribale din întreaga lume, James Prescott, de la Institute of Humanistic Science, a descoperit că e posibil să preconizezi cu o precizie de 80% tendințele pașnice sau suicidale ale tuturor societăților, pe baza unui singur factor: legătura dintre mamă și copil. Mai exact, această legătură presupune că mama (sau cineva care îi ține locul) să țină copilul lângă ea, în primul an de viață. Societățile inițiale înțelegeau acest lucru instinctiv, iar astăzi, în ținuturile înalte din Peru sau orezăriile din Tailanda, vezi mame cu copii în spate, sau legați la piept, în timp ce lucrează la câmp. Viața noastră din lumea modernă nu ne mai permite un astfel de contact strâns între mamă și copil. Și, astfel, creierul nostru limbic simte că nu mai suntem în siguranță, că nu mai suntem doriți, și că nu suntem importanți.

Când cortexul prefrontal coordonează holarhia, putem percepe modul în care suntem interconectați și inseparabili de restul universului. Cu acest creier înțelegem că viața este mai mult decât o simplă supraviețuire și existență, mai mult decât consum, acumulare de bani și jucării tehnologice. Putem înțelege asta doar dacă acest creier evoluat recent preia locul șoferului, în mașina neuronală.

Șamanii din trecut înțelegeau acest lucru instinctiv, fără a cunoaște modul în care funcționează creierul. Ei au creat metode de accesare a funcțiilor superioare ale creierului, prin intermediul procesului de inițiere.

Inițierea ne ajută să ascultăm chemarea cortexului prefrontal pentru frumusețe și creativitate, care este prea ușor înăbușită de cererile zilnice ale creierelor inferioare. Când este preocupat de supraviețuire, creierul primitiv își va proteja planurile, nefiind conștient de faptul că cei șapte demoni pe care îi adăpostește pot să se întoarcă împotriva noastră, și să ne devoreze. Lăcomia devine mistuitoare, mânia ne sfâșie, iar mândria ne ruinează, dacă nu suntem capabili să stabilim holarhia potrivită de conștiență, permițându-i creierului superior să ne ghideze gândurile, sentimentele și acțiunile.

Psihologii de la începutul anilor 1900 au elaborat teorii complexe pentru a explica originea depresiilor, psihozelor și a altor tulburări mentale. Însă metodele bazate pe conversație nu s-au dovedit prea eficiente. Rănile noastre din primii ani de viață ne-au pus în legătură cu copilul nostru interior – un copil pe care am crezut că-l putem ocroti și îngriji, dar care s-a transformat curând într-un dictator meschin.

Gândirea superioară nu poate predomina atunci când tot ceea ce percepem e sărăcie și pericol, și ne gândim că scopul nostru este de a ne rezolva problemele și a ne ușura suferința. Uităm să mai explorăm iubirea și libertatea, și să ne deschidem către bucurie, uimire și mister, chiar și atunci când continuăm să acționăm în vederea îmbunătățirii propriei vieți.

* fragment din Inițiere și Iluminare. Calea șamanică de vindecare – Alberto Villoldo, Editura For You

Cu iubire,
signature

Subscribe so you don’t miss a post

Sign up with your email address to receive news and updates!

Care sunt gândurile tale?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No Comments Yet.

Abonează-te pentru gânduri bune&inspirație!

Previous
Centrii energetici: a cincea chakră
Cele patru sub-calculatoare ale creierului uman