Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Ziua unu. Budapesta. Seara

Stau în vârful patului. Și sunt fericită.

Luni seara, când m-am întors de la Galați, am făcut o schimbare importantă. Am ales să mă concentrez pe începuturi, în loc să rămân prinsă în nostalgia încheierilor.

Hrăneam cu atâta energie ceea ce nu mai era. Sau nu era.

Apoi mi-am dat seama că există, oricând, în orice, un nou început. Și, dacă aleg să văd lucrurile așa, mă umplu de entuziasm. Pentru că eu iubesc începuturile. Totul e atât de plin de potențial. De șansă. Totul e posibil.

O poți lua de la capăt. Poți face altfel. Mai bine.

Când mă gândesc la începuturi, parcă mi se face sângele șampanie. 🙂

Sunt la Budapesta pentru training, în principal. Și tot aici am fost la primul meu training. Ar părea că închei un ciclu. Și, cu siguranță, încep ceva nou. Am o mare dorință ca lucrurile să fie așa cum simt să fie. Eu să fiu cea care știu că sunt. Să am împlinirea de a fi eu însămi.

Și de data asta exact așa o să fie. Pun energie în asta. Aleg asta. E noul meu început. Și de aici voi avea drumul pe care îl simt înăuntrul meu. De aici realitatea interioară și realitatea exterioară vor fi una.

Am energie, forță și curaj să fiu liberă. Să fiu eu însămi.

Azi a fost o zi perfectă. O zi perfectă cu mine însămi. În care am făcut de toate. Nu a rămas nimic pe dinafară. Am făcut atât de multe într-o zi… Am zburat, am fost în mall, m-am plimbat pe străzi, am făcut poze, am vorbit cu Stela (aka soră-mea). Am scris. Iar acum iar am timp să scriu. A fost o zi completă și perfectă. Nici n-am știut că pot face atât de multe într-o zi.

Când călătoresc mi se întâmplă mereu. Timpul se dilată și trăiesc, pe dinăuntru, într-o zi cât în patru. Iar când mă întorc acasă, doar cinci zile mai târziu, aș putea crede că am fost plecată o lună.

Mai am de citit articolul despre metaprograme.

Uite cel mai bun motiv pentru care avem nevoie de singurătate. Și de meditație. Avem nevoie de timp și de spațiu în care chiar să ne conectăm la situații, circumstanțe, poveștile din viața noastră, pentru a înțelege despre ce e vorba acolo.

În special în privința relațiilor am nevoie de acest timp și spațiu. Am nevoie să stau, de exemplu, cu un răspuns al unui el sau al unei ea până simt că înțeleg exact ce a vrut să transmită. Adevărul. Nu ce aș avea eu tendința să înțeleg. Ci efectiv ce a transmis celălalt. Vreau să învăț să citesc mesajele transmise de ceilalți la niveluri și mai subtile.

Ceilalți rareori comunică prin cuvinte. Și dacă nu reușești să vezi cum celălalt zâmbește de fiecare dată când îi vorbești. Sau felul în care te-a strâns în brațe. Sau ce spuneau ochii lui când s-a uitat la tine…

Sunt de pus cap la cap. Mesajele verbale și cele nonverbale. Oamenii rareori spun în cuvinte ceea ce au să-ți spună.

Asumarea e drum de om experimentat.

De aceea avem nevoie să îi simțim, mai degrabă, pe oameni.

Războiul minților. Sau iubirea inimilor.

Fără momentele mele de singurătate nu aș putea trăi. Am nevoie în egală măsură de a fi înconjurată de oameni și a fi una cu ei. De a-i înțelege, simți, aduce aproape.

Cât și cu a fi eu, cu mine însămi. Pentru a face ordine în ceea ce simt, gândesc. Să înțeleg ce mi se întâmplă.

E esențial să meditezi asupra vieții tale. Asupra temelor, tiparelor, ciclurilor sub amprenta cărora se desfășoară viața.

Ea are o ordine în care se întâmplă. Nu e un haos. Totul e aranjat. Există o armonie. O aliniere. Și odată ce deprinzi algoritmul, poți trăi mai din plin.

E fascinantă viața. O ador.

Asta a fost ziua de azi. 18.200 de pași. Un croissant, un suc de fructe de 0,5l – Happy Buddha -, o punguță de alune și două piersici.

Mâine dimineață am o provocare pentru mine.

Și tot mâine se adună gașca. #mysecondfamily  Abia aștept! Tare mai iubesc oamenii din viața mea… <3

Înainte de somn îi trimit puțină iubirică italianului de pe pod. A aruncat o vorbă. “Bella come il sole” Dar mie mi-a făcut ziua mai frumoasă. Ofițerului de la Parlament. Care mi-a spus în cel mai amabil mod că nu am voie să trec dincolo de lanț. Și s-a desfătat uitându-se la mine cum îmi fac poze. Recepționistului de seară. Care a stat cu ochii pe mine, și a sărit să apese pe butonul de la lift când a văzut că nu reușesc să-l fac să meargă. A fost atent.

Ei au făcut lumea un loc mai bun azi. Le sunt recunoscătoare pentru că au ales așa.

Să aveți, cu toții, un somn bun!

Vă iubesc!

 

 

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *