Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Ziua unu. Budapesta. Dimineața

Posted on

E 11 dimineața. Sunt la Costa. Mi-era poftă de un croissant. Ceaiul lor nici nu se compară cu cel de la Starbucks. Mai important însă e că rămăsesem fără baterie. Și camera nu era gata. Așa că m-am gândit să o iau spre mall, să-mi cumpăr ochelari de soare. I-am uitat acasă și mă simt dezbrăcată fără. Zilele la Budapesta se anunță pline de soare.

Altfel, până acum, nimic deosebit. Decât faptul că am avut cea mai confortabilă și lipsită de griji călătorie cu avionul. Totul s-a sincronizat. Taxiul a mers în voie prin oraș. Am ajuns cu numai vreo 10 minute înainte de îmbarcare. N-am stat prea mult la bagaje și pașapoarte. Am avut timp să-mi iau și-o apă înainte să urc în avion. Iar zborul nici nu am apucat să-l simt. Am șters poze din telefon, pentru că am memoria plină.

De la aeroport, în câteva minute m-a luat shuttle-ul și iar n-am avut grija drumului până la hotel. Încep să mă simt din ce în ce mai în siguranță și mai confortabil în călătorii.

Am cel puțin o zi sau două numai pentru mine. Până ajung și ceilalți. Inițial mă întrebasem ce am gândit când mi-am programat așa. Dar acum, ajunsă aici, mi-am adus aminte că tot în Budapesta, acum doi ani, am realizat pentru prima dată valoarea de a călători singură. Țin minte exact locul și momentul în care am înțeles că atunci când sunt cu ceilalți, sunt mai degrabă atentă la ei. Când sunt singură, sunt mai atentă la ce e în jurul meu și la relația dintre mine și locurile pe care le descopăr.

Alt lucru care se întâmplă când călătoresc singură este că pot să mă joc cu intuiția. E un exercițiu de conectare, de ascultare. Și de urmare a intuiției. Să mă abandonez drumului. Și să mă las condusă. Să descopăr orașul în voie, mergând în direcția care mă cheamă. Fără hartă, fără repere. Pentru mine asta înseamnă să trăiesc cu adevărat un oraș.

Sunt liberă să fiu eu. Și să am o relație cu orașul. Să creăm o intimitate între noi.

Pentru că am făcut asta și acum doi ani, acum știu exact cum să ajung la mall 🙂

E nevoie de singurătate. Toți avem nevoie. E singurul spațiu în care ne cunoaștem cu adevărat. În care putem afla cine suntem, în unicitatea noastră. Când ne putem consuma emoțiile și asculta gândurile.

De multe ori, doar în singurătate îl auzim pe Dumnezeu că ne vorbește. Prin tot ce ne înconjoară.

În plus, eu spun mereu: “doar acum pot face asta”. Mai târziu o să călătoresc mână în mână. Și singurătatea împărtășită o să fie o altfel de experiență. Mai târziu o să fiu înconjurată de mulți oameni. Voi avea angajamente. Întâlniri.

Doar acum pot face asta.

Și de fiecare dată când o să-mi propun 🙂

De vizitat, am doar trei obiective pe care mi le-am propus pentru azi și mâine: insula, piața și grădina zoologică. Ce n-am văzut data trecută.

La masa din dreapta mea e un ungur îndesat, aproape durduliu, cu ochelarii pe frunte, care ar vrea să-mi zâmbească. Dacă i-aș susține privirea suficient. Ceea ce m-a făcut să-mi aduc aminte că atunci când sunt singură sunt mai prezentă în interacțiunea cu străinii. Ospătari, recepționiști, oameni de la ghișee. Am timp să mă împrietenesc cu ei. Sau să fac o glumă. Să fiu caldă.

Să te dăruiești necunoscuților.

Gata pentru acum. Las telefonul la încărcat.

Csókokat!

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *