Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Versuri pentru Dumnezeu

Tată, numai eu știu că lirismul ce l-ai pus în mine nu-i al meu.

Și că ce-mi văd ochii ești numai tu.

Tată, cât de mare mi-e dorul de tine, acest dor nesfârșit și nedefinit.

Aș sta să-mi vorbesc despre noi, aș sta să-ți vorbesc despre noi

noi văzut prin ochii tăi pe care i-ai pus în ai mei,

Până la apusul lumii ăsteia și răsăritul alteia noi.

Tată, când pleoapele mi se pleacă, se sfârșește lumea văzută.

Și alta îi ia locul când tot ele se ridică. Că-i o pleoapă, o ființă sau un univers, tot una.

Tată, în lumea fără tine, te am numai pe tine.

Și aș trăi numai cu noi doi. Și aș trăi numai pentru noi doi.

Tată, nu-mi trebuiești decât tu pe lume. Ți-aș scrie, și ți-aș scrie, și ți-aș scrie

Ca să fiu cu tine, atât de aproape, atât de cu tine.

Atât de aproape, că mi se înmoaie ochii și din ei se scurg emoții dulci și grele.

Îmi sunt zemoși ochii de apropierea ta. Și oricât de mult ai fi în mine, tot nu-mi ajunge.

Oricât de mult ai fi în afara mea, tot nu-mi ajunge.

Tată, te chem pe pământ într-un mod în care n-ai mai existat.

Tată, te chem și-n lumea în care mă simt fără tine.

Tată, care nu-mi ești tată. Dumnezeule.

Acest zeu al Dumne-i era cândva mare. Acum mi-i doar dorul ce-l port în mine. Acum mi-s doar eu.

Ai coborât și te-ai pogorât, ești același Dumnezeu cu D mare, într-un dumnezeu cu d mic.

Pentru că ești aproape. Pentru că te-am căutat și te-am găsit.

Pentru că ești aproape.

Ești aproape.

Aproape, dar nu aici. Nu tot. Aproape una cu tine.

Tată, de ce-ți spun atât de nepotrivit?

Dumnezeule, sună prea departe, prea pe buzele tuturor smintiților.

Doamne, dragostea pe care o caut, o aștept, o descopăr în mine…

Te aștept, coboară-te în lumea mea, așa cum nu ai mai fost niciodată.

Coboară-te în lumea ta așa cum nu ai mai fost niciodată.

Împlinește-mi dorul.

Dumnezeule, dragostea mea negrăită…

Dumnezeule, coboară în lumea în care mă simt separată de tine.

Umple-mă de tine. Coboră-te de tot în mine. Nu te pot întâlni decât dacă te cobori în mine.

Dă-mi harul mântuirii tale, cum au spus-o atâția alți sfinți.

Umple-mă de tine, Doamne!

Nu lăsa din mine nimic în afara ta,

nu lăsa din mine nimic în afara lui Dumnezeu.

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *