Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Un blocaj foarte comun la femei: capacitatea de a te lăsa răsfățată și a simți plăcere

Posted on

Simțeam că vrea să mă vadă. Îl simțeam că mă dorește. Și știam și ce mi-ar fi propus. Să mergem la concert. Deși nu eram sigură dacă aș vrea și accepta, abia așteptam să fac duș și să-mi coafez părul. Logică de femeie 🙂

Și, tot ca o femeie adevărată, am început să văd tot filmul. Nu degeaba se zice că până la sfârșitul primei întâlniri o femeie știe câți copii va avea cu bărbatul respectiv :)) Mi-am imaginat cum ar fi atmosfera dintre noi. Care ar fi atmosfera de la concert. Cum m-aș simți. Ce s-ar putea întâmpla acolo.

Și, în toată povestea asta, s-a strecurat și momentul de la intrare. Unde el ar fi trebuit să aibă bilet pentru mine sau să cumpere bilet pentru amândoi. Și mi-am dat seama că ceva mă incomodează. Am început să mă gândesc: Păi da, pentru că nu știu ce e între noi, iar el nu vrea să mă lămurească. Nu că n-ar vrea, dar nici el nu știe. Păi de ce nu știe?! Ar trebui să știe… Dacă aș ști ce e între noi, nu aș mai fi așa stresată dacă să-l las pe el să-mi plătească biletul sau să mi-l plătesc singură…

Din fericire, eram acasă, ascultam muzică și chiar scriam în jurnal când m-a prins mintea în scenariul ăsta. Și am tresărit.

Iaaa, stai așa. Mai zi o dată. Cum? Ai nevoie să știi că ești într-o relație cu el ca să te simți confortabil să plătească pentru tine?! Păi de ce? Păi nu ar trebui el să te răsfețe și să aibă grijă de tine ÎNAINTE ca tu să te hotărăști dacă vrei o relație sau nu cu el? De ce te simți atât de în siguranță ÎN relație și atât de rătăcită în afara unei relații? Lasă bărbatul să te răsfețe… Bucură-te de moment. Și o să vezi tu dacă asta duce la o relație sau nu.

Și atunci mi-am dat seama că am descoperit un blocaj. Nu ar trebui să simt nici un disconfort în situația în care un bărbat vrea să facă ceva pentru mine sau să îmi dăruiască ceva.

Și în câteva secunde mintea mea s-a umplut de conexiuni și a ajuns până la origine.

Mi-am adus aminte când am mers în vacanță și am intrat pe poarta hotelului. Era un hotel luxos, de cinci stele. Eram cu el în mașină. Trebuia să coborâm și să lăsăm cheile majordomului. Atunci am crezut că el era cel care începuse să se simtă inconfortabil. Mă gândeam: Oare nu e obișnuit cu astfel de experiențe? Dar acum mi-am dat seama că eu eram cea care începuse să se simtă inconfortabil. Și care nu era obișnuită cu astfel de experiențe. Dar nu era vorba despre hotelul de cinci stele și serviciile aferente. Pentru că eu văd hotelurile frumoase ca niște castele, în care eu sunt prințesa. Și mă simt și mă comport ca atare. Sunt cea mai încântată.

… atunci când îmi plătesc singură, pentru mine. (rolling eyes)

Și mi-am adus aminte de gândurile pe care le-am avut în acele secunde. De când am intrat pe poartă, până când am coborât din mașină și am intrat în hotel.

Am început să mă întreb dacă își permite. Da, a intervenit și logica, care cu greu a reușit să își impună argumentul: dacă nu și-ar fi permis, nu m-ar fi dus acolo. Încă nu ne cunoșteam atât de bine, eu cu el. Am continuat să gândesc. Eu îmi permit, dar el își permite? Lasă, că dacă are vreo problemă, e bine că am eu bani. E bine, ne descurcăm împreună.

(Știu că sună dramatic, dar ai răbdare până la final :)) )

Mai există și situația doi. Să presupunem că știam deja că bărbatul respectiv este confortabil financiar. Atunci întrebările din capul meu ar fi fost: Dar oare își cheltuie banii cu folos? Mă vrea suficient de mult ca să merite tot ce cheltuie el? Sau eu îl vreau suficient de mult? Dar nu, el trebuie să mă vrea. Pentru că numai așa o să considere că merită. E sigur că vrea să facă asta? Și atunci făceam o analiză a comportamentului și stărilor lui să îmi dau seama dacă pot să apreciez că mă dorește suficient de mult.

Groaznice gânduri.

Dar să nu crezi că cineva le-a bănuit, vreodată. Sau că le-am lăsat să iasă în vreun fel din temnița lumii interioare.

Și totuși, nu reușeam să fac un pas lateral lor și să înțeleg despre ce e vorba. Simțeam starea de disconfort, dar nu știam cine e, ce vrea, de unde vine. Ce să fac cu ea.

Incapacitatea de a primi. Incapacitatea de a fi receptivă. De a-mi da voie să mă las și să mă simt răsfățată. Să îmi dau voie să simt plăcere. Chakra doi.

O femeie, prin energia chakrei ei doi, este însăși reprezentarea capacității de a simți plăcere. Un bărbat nu poate simți plăcere așa cum poate o femeie. Așa că femeia are nevoie să se conecteze la ea însăși, să își dea voie să simtă toată plăcerea de care e capabilă și, simțindu-o, să o dăruiască bărbatului.

 Și știu cum și când mi-am creat blocajul ăsta.

Exact la începutul vieții amoroase. Cu primul el. Povestea lui, aici. Băiatul asta, deși avea numai vreo 14 ani, era în stare de orice pentru mine. Luna dacă i-aș fi cerut-o, așa cum se spune în povești, mi-ar fi adus-o.

Mă răsfăța cu ursuleți de pluș, flori, surprize, poezii de dragoste, timp petrecut cu mine.

Asta până în ziua în care i-am povestit mamei că am fost cu el la suc. Boom! Și mama m-a făcut să mă simt vinovată. Mi-a zis că nu ar trebui să las băiatul să își cheltuie banii cu mine. Fără să merg mai departe și să cer să înțeleg de ce nu…

Ce știam eu dacă mama are dreptate sau nu?! Am luat-o de bună.

Mama consideră și astăzi că nu ar trebui să las un bărbat să își cheltuie banii cu mine. De parcă bărbatul ar avea ceva mai bun de făcut cu banii lui, decât să îi cheltuie împreună cu femeia pe care o iubește… Anul trecut, eram tot într-o vacanță. Cu un prieten, nici măcar nu se punea problema să fie ceva amoros la mijloc. Și, într-o zi, îmi scrie mama: Fetiță, nu cheltui banii bărbatului. El locuiește în altă țară, n-o să fiți voi împreună. Nu-l încurca degeaba.

Atunci a fost prima dată când mi-am dat seama că sfatul mamei este absurd. Am întrebat-o dacă este mama mea sau mama bărbatului respectiv. Pentru că mama mea m-ar fi întrebat dacă mă simt bine, dacă îmi place să fiu acolo, dacă acel bărbat se poartă suficient de frumos cu mine… Ar fi avut grija MEA, nu a lui!

Și uite așa, de la 12 ani sau câți aveam eu atunci, și până în urmă cu câteva zile, în loc să îmi dau voie să primesc afecțiunea și dovezile de afecțiune, respect, apreciere, atenție ale bărbatului, eu i-am fost mamă și am avut grijă să nu își cheltuie banii aiurea. Asta însemnând: cu mine. M-am simțit vinovată pentru tot ce ar fi vrut să îmi ofere.

Trist. Tare, tare trist.

Dar astea sunt blocajele, așa-i? Blocaje, credințe limitative…

Și nu e numai blocajul meu. Este un blocaj foarte comun printre femei.

Am în minte un cuplu căsătorit la vârsta a doua. El, un bărbat galant, care nu neapărat că se întrecea pe sine, dar îi aducea flori, bomboane, îi dăruia bani. Ar fi vrut ca ea să se delecteze cu toate poftele ei femeiești. Se străduia să găsească modalități de a o bucura și răsfăța.

După o vreme însă, am observat că nu mai face asta pentru ea.

Și aici intervine partea în care femeile, toate într-o voce, consideră că bărbații sunt niște nemernici care se plictisesc repede de femeia lor. Nu se mai străduiesc, nu mai fac nimic pentru ele.

De-a lungul timpului mi-am atras o porție bună de critici și opoziție. Pentru că în anumite situații am ținut cu bărbatul. Atât de multe femei mi-au sărit în cap că bărbații nu trebuie menajați, că ei trebuie să depună toate eforturile. Ei trebuie să le rezolve pe toate. Ei sunt vinovați pentru toate.

Din fericire, mama îi făcea mereu ceai lui tata când îi era rău. Și i-a iertat un milion de lucruri. Așa că am învățat, fără să vreau, tot de la mama, că trebuie să am grijă de bărbat. Și am căutat să îl înțeleg. Mi-am dorit foarte mult să înțeleg ce se întâmplă în mintea unui bărbat. Pentru că el este cel care ia decizii. El este cel care mă conduce. Și vreau să înțeleg pe ce bază alege o direcție sau alta.

O altă experiență care m-a trimis și mai mult pe drumul ăsta a fost bărbatul de care am fost cel mai îndrăgostită. În liceu. Stările de euforie pe care le trezea el în mine erau extraordinare. Simțeam că mă vrea, că vrea să fie cu mine. Și totuși, s-a îndepărtat. Și totuși, n-am fost împreună. Și ăsta e un tipar pe care l-am repetat toată viața.

Îl vreau, mă vrea. Dar nu face nimic să fim împreună. Nu luptă împotriva obstacolelor ca noi să fim împreună. Obstacole pe care le presupun că ar fi și l-ar ține pe el pe loc, deși nu le văd.

Dar să mă întorc la domnul care a renunțat să mai aducă flori. Zilele trecute ajuta cu niște bagaje și am simțit atât de clar disponibilitatea și dorința lui de a fi de folos, de a contribui. De a face femeia fericită.

Ceea ce mie mi-a întărit credința că nu bărbatul este nemernicul. În situația asta. Pentru că e în structura lui de bază să vină în întâmpinarea femeii. Nevoilor și dorințelor ei. Se simte cel mai bine cu el însuși atunci când știe că e de folos, că cineva are nevoie de el. Că o face fericită. Și atunci când simte asta, are mereu resurse interioare să producă, să aducă, să facă, să dreagă. E dulceața și motivația vieții pentru el.

Și totuși, de ce se oprește? De ce încetează să mai răsfețe femeia?

Din același motiv pentru care eu nu am fost răsfățată douăzeci de ani.

O să vă mai împărtășesc o povestioară. Am avut recent o discuție cu un preot. Unul mai cu har. Și îl întreb: Părinte, cum e cu dragostea la mine? Că parcă e și parcă nu e. Stă el și se gândește, se conectează, caută… Și-mi spune. Păi măi fată, pe tine te iubesc o grămadă de bărbați! Ia uite, și ăla, și ăla, și ăla. Unul cu C, cine e? Te vrea! Unul cu R, cu L, cu A… Abia așteaptă! Și am crezut că își râde părintele de mine, că părea să zică tot alfabetul :))))

Dar știam că are dreptate.

Și continuă părintele: Problema e la tine. De ce nu-i lași?

Am crezut că mi se urcă tot sângele în cap. TOT EU SUNT DE VINĂ?!? Dar am zâmbit și am trecut peste. Ce știe părintele?! De fapt, eu sunt așa iubitoare, generoasă, devotată…

Și adevărul este că dacă nu înțelegi ce înseamnă să ai un blocaj și până nu descoperi că ai unul, nimic nu te poate ajuta. Blocajele nu sunt logice pentru că ele nu au de-a face cu momentul prezent, cu situația actuală.

Blocajele sunt decizii pe care le-ai luat în trecut. Decizii de care n-ai fost conștient că le-ai luat. Decizii care operează de la nivelul subconștientului.

La 12 ani am hotărât că trebuie să mă simt vinovată atunci când un bărbat mă răsfață. Și, pentru că tot mintea vrea să mă protejeze de situații neplăcute, deci, să evite vina și disconfortul, m-a protejat de situațiile în care să fiu răsfățată 🙂

Și oricât vrei tu cu mintea conștientă, logica, voința, zeii, energiile și forțele universului, până nu conștientizezi acea decizie anume, până nu te duci în acel moment anume, nu poți scăpa de blocaj. El acționează ca un blestem, ca o vrajă. De asta e atât de importantă meditația. Te duce la conștientizare.

Așadar, un bărbat va căuta să te răsfețe. Să îți dăruiască. Să facă lucruri pentru tine. Azi, mâine, trei luni. Însă și azi, și mâine, și în toate cele trei luni el vede că NU te simți așa cum se așteaptă el să te simți. Așa cum își dorește el ca tu să te simți. Răsfățată. El te răsfață, dar tu nu îi oferi înapoi energia plăcerii tale.

Așa că… începe să se simtă prost. Crede că nu e suficient de bun. Crede că nu îl placi cu adevărat. Crede că nu apreciezi ce faci pentru el. Crede că îl respingi. Se duce și el, în ale lui. Interpretează în fel și chip faptul că el face ceva pentru tine, dar nu primește răspunsul așteptat.

Apoi, evident, încetează să mai facă lucruri. Ăsta e momentul în care mulți bărbați încet să se retragă, să se închidă în ei înșiși, să se îndepărteze. Să se ducă în dezamăgire și apatie. Să caute pe alta. Și logica lui îl conduce în direcția asta pe bună dreptate.

Cu cât tu, ca femeie, ai potențial de a simți mai multă plăcere, dar este blocată, cu atât bărbații vor fi mai confuzi și vor înceta mai brusc să te răsfețe. În primă fază ei simt la nivel subconștient că tu le poți oferi ceea ce pe ei îi hrănește. Plăcerea ta. Stimulată, provocată de ei. Și când tu nu le oferi asta, nu răspunzi la ceea ce caută să stârnească în tine… ce le rămâne de făcut?

Este bine cunoscut faptul că femeile cele mai dorite sunt acelea care arată plăcere, care exprimă plăcere. Care simt plăcere. Pentru că bărbații ne oferă energia chakrei unu – răsfățul, cadourile, florile, bomboanele. În general, lucruri materiale. Mama natură i-a dotat cu mai multă energie pe palierul ăsta. Și vor să primească de la noi energia chakrei doi, unde noi, femeile, suntem mai dotate. Plăcerea și bucuria vieții. Cu ea hrănim bărbații ca ei să ne ofere, apoi, din energia chakrei trei. Putere personală, status în societate. Și noi le dăruim mai departe din energia chakrei patru: afecțiune, iertare, compasiune. Mai multe despre asta în Energia relațiilor, cum fuzionează câmpurile energetice ale femeii și bărbatului.

Însă noi, femeile, nu suntem singurele responsabile pentru blocajele noastre. Este bagajul karmic al umanității. Bărbații sunt vinovați și responsabili când ne uităm mai ales în urmă și scotocim istoria. Femeile au fost făcute să se simtă vinovate pentru capacitatea lor de a simți plăcere. Au fost condamnate ca vrăjitoare și arse pe rug. Pentru că bărbații se simțeau prea lipsiți de putere în fața farmecului și forței pe care o are femeia, prin plăcerea ei. Nici nu vreau să-mi amintesc sau să mă conectez la trauma asta atât de adâncă. Care este perpetuată și adâncită și astăzi de un procent de bărbați. Există multă reprimare și vină în femeie. Reprimare a plăcerii. Blocare a propriei energii.

Și da, bărbații de astăzi ar putea contribui la vindecarea acestei distorsionări a celei mai frumoase energii pentru care femeia este izvor… Și de care ei au atâta nevoie și o doresc. Ar putea să se străduiască mai mult. Să aibă mai multă răbdare. Să fie mai înțelegători, mai blânzi. Să nu renunțe ușor. Să mângâie. Să îngrijească cu devotament. Să nu se sperie ușor. Să fie acolo.

Adevărul este că avem nevoie unii de alții. Suntem în asta împreună. Și responsabili de ea tot împreună. Și numai împreună putem și ieși din ea.

Acum, că am am mai scos un scai din plasa fericirii mele, mă întreb… Tot răsfățul de care m-am privat în ăștia douăzeci de ani stă undeva, într-un depozit al universului, și acum urmează să fiu răsfățată atât pentru prezent, cât și pentru trecut?!

Oh, Doamne! Ce viață!… Abia aștept :)))

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *