Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Tu ți-ai ascultat numele strigat de mii de oameni?

Eu sunt o mare fană a video-urilor motivaționale.

Le știu pe dinafară. O vreme le-am ascultat dimineața, imediat cum mă trezeam. Seara, înainte să adorm. Și în timpul zilei, în timp ce lucram, ascultam muzică de film, care are același ritm, același impuls. Trezește în tine energia luptătorului. A războinicului.

Gândește-te la Gladiatorul. Respectiv la Lisa Gerrard – We are free.

Este una dintre melodiile mele preferate. Când o ascult, n-o aud în afară. Ci o aud în mine. M-a ajutat de multe ori să mă ridic. M-a ajutat să devin mai puternică. Mi-a reamintit că oricât ar părea de greu, pot. Că mai există resurse în mine, oricât de puține, să trec și peste asta.

Vorbim foarte puțin despre viața noastră interioară. Nu doar cu lumea, în general. Ci chiar și cu cei apropiați sau chiar cu noi înșine. Ne e greu și vrem să ignorăm asta. Dar avem nevoie să învățăm cum să ne gestionăm viața interioară. Emoțiile, gândurile, convingerile, valorile. Din afară, când mergi pe stradă, toți oamenii par perfecți. Sau aproape perfecți. Nu se vede pe față lor tulburarea interioară, nu li se aud șoaptele neliniștilor, nu se simte greutatea de pe umeri, de care se simt copleșiți. 

Dar asta nu înseamnă că toate aceste lucruri nu sunt acolo. 

Fiecare dintre noi este vulnerabil. Fiecare dintre noi are luptele și provocările sale. Fiecare dintre noi se împiedică. Pe fiecare dintre noi îl doare. Chiar dacă ieri a postat pe Instagram o poză de pe plajă, unde era zâmbitor și sorbea cu poftă dintr-un cocktail. 

Pe lângă ceea ce vedem cu ochii fizici, mai există cel puțin o lume. Lumea interioară, a fiecăruia dintre noi.

Mie îmi place foarte mult lumea asta. Și ce îmi doresc foarte mult este să îi dau de capăt. CE înseamnă să fii om?

Revenind la video-urile motivaționale, am făcut odată o meditație ghidată. Presupunea să îmi imaginez, pas cu pas, cum mă pregătesc, plec de acasă, ajung la o sală de conferințe, intru pe ușă, urc pe scenă și, acolo, o sală întreagă începe să mă aplaude și să mă strige. Când am ajuns în acest punct, mintea mea a început să dea înapoi. S-a blocat filmul 🙂

Cum să mă aplaude atâția oameni, cum să mă privească cu admirație, cum să fiu sărbătorită cu atâta entuziasm?! Nu, n-are cum, n-au de ce…  

Îmi place să observ asta la oameni. Când primesc aprecieri, recunoașteri, mai ales în fața unui auditoriu. Cei mai mulți dintre noi începem să dăm înapoi. Vrem să plecăm cât mai repede de pe scenă, vrem să îi oprim pe ceilalți din aplauze și strigăte, ne ascundem, ne contorsionăm în propriul corp. Rezistăm înțepeniți în picioare dintr-o oarecare conștiență a situației, însă limbajul non-verbal arată cât de puțin confortabil ne simțim. Cât de puțin știm să ne acordăm noi înșine dreptul la recunoaștere, apreciere, validare, sărbătorire, onorare… Pentru că, așa cum o arată situația, ceilalți se simt bucuroși să o facă. Noi, în schimb, să o primim? 🙂

Partea bună e că nu trebuie să fi făcut ceva special ca să primești asta. E de ajuns că ești tu. Exact așa cum ești. 

Tu cât de confortabil te simți să primești aplauze furtunoase? Imaginează-ți chiar acum că se întâmplă lucrul ăsta. Și crezi că se întâmplă cu adevărat. 

Și mai imaginează-ți că mii de oameni îți strigă numele… E chiar al tău, e despre tine, pe TINE te strigă! 

Am descoperit această reclamă astăzi și m-a luat cu fiori urmărind-o. M-am gândit cât de puternic poate fi să ai o înregistrare a unui public care îți strigă numele, pe care să poți să o asculți înaintea unui examen, unei prezentări, unei competiții, înainte să faci un lucru de care ți-e teamă… 

Imaginează-ți o lume întreagă, diverse voci, separate, sau în cor, exact așa cum se aud în clip, strigându-ți numele… Și așteptând să le oferi victoria TA! Vrând să te vadă învingând… Mii de oameni care te încurajează să te depășești! Să reușești! Să arăți ceea ce poți, până la urmă. Niciodată nu ți se cere ce nu ai să oferi. 

Doar că tu știi foarte puține despre toate lucrurile pe care le poți.

Copilul interior vrea să fie recunoscut, lăudat, apreciat, onorat, ridicat în slăvi. Oferă-i asta. Hrănește-l cu aceste delicatese ale emoțiilor. Oferă-ți-le singur și dă-ți voie să le primești și de la ceilalți.

O floare nu are nevoie să fi făcut ceva special pentru a fi admirată. Decât să fie ea însăși. La fel și o pasăre. La fel și o pădure. Oceanul. Sau cerul. Ce te face să crezi că ești mai puțin decât oricare dintre acestea?

Emoțiile nu sunt o chestiune de merit. E ceva ce simți. Pur și simplu. E ceva ce ești inspirat să simți sau inspiri ca alții să simtă față de tine.

Aprecierea, admirația sunt doar emoții.

Strigă-ți numele. Hai, fă-o așa cum ar face-o cel mai înfocat fan al tău…

Așa-i că se simte minunat?

Fă-o mai des 🙂 

Zâmbindu-ți conspirativ,

Mihaela

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *