Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Sunt furioasă. Pentru că nu înțeleg.

– cum cineva îți poate spune că te vrea și totuși să plece;
– cum un el tocmai a dăruit 100 de flori iubitei sale, și-au aniversat relația, dar acum două luni spunea alteia cât de tare o vrea;
– cum alți 5 bărbați la care mă pot gândi acum au făcut același lucru;
– de ce sunt atât de scindați pe dinăuntru sau de ce sunt în relații în care nu-și doresc 100% să fie;
– de ce oamenii nu au curaj să lupte pentru ce-și doresc;
– de ce nu au curaj să creadă că EXISTĂ ce își doresc;
– de ce sunt bolnavi și renunță să mai creadă în vindecare. Când există atâtea cazuri de vindecări, atâtea sufletele și atâta energie care te poate ajuta să te vindeci! Te pot ajuta să înțelegi ce e boala, de fapt, și ce se întâmplă cu tine;
– nu înțeleg de ce oamenii se luptă cu ei înșiși și nu-și dau voie să fie triști, furioși, nostalgici, supărați, dezamăgiți și toate celelalte emoții pe care oamenii le reprimă și pe care le alungă, spunându-și că n-ar trebui să le simtă;
– de ce oamenii nu-și dau voie să plângă. Până își eliberează și curăță inima;
– nu înțeleg de ce bărbații și femeile se luptă și se rănesc atât de mult, când am fost concepuți să ne fim jumătăți, să ne completăm, să ne echilibrăm;
– nu înțeleg de ce oamenii sunt atât de ambițioși să facă bani, dar nu fac nimic pt a-și înțelege și echilibra relațiile cu cei pentru care simt cel mai puternic, de pe urma cărui fapt s-ar simți mult mai bogați decât dacă ar avea toți banii din lume și EXACT ASTA i-ar ajuta să facă și mai mulți bani;
– de ce lucrează până la 11pm, și nici măcar nu fac ceva ce le place, dar nu își acordă o zi să-l cunoască mai bine pe celălalt și să lămurească ce se întâmplă între ei;
– de ce nu-și acordă timp să se cunoască pe ei înșiși și să înțeleagă ce se întâmplă cu ei, ce își doresc;
– de ce nu comunicăm și nu spunem celuilalt ce se întâmplă cu noi, ce simțim, ce gândim, ce ne dorim; adevărul nu doare niciodată mai mult decât necunoașterea lui, decât atunci când NU ȘTII ce se întâmplă cu celălalt;
– nu înțeleg de ce nu vedem cât de sensibili, fragili și vulnerabili suntem toți, cât de mult avem nevoie unul de altul, cât de importantă e conexiunea cu ceilalți pt oricare dintre noi;
– de ce nu ne oferim validări, confirmări, asigurări, de ce nu ne străduim să îl facem pe celălalt să se simtă în siguranță emoțional, când toți avem nevoie de asta;
– de ce trebuie să ne supărăm de fiecare dată când nu primim ce vrem și să-l facem pe celălalt să se simtă vinovat că nu ne-a îndeplinit așteptările și nu putem să îi respectăm deciziile, sentimentele; chiar dacă a făcut ceva nepotrivit, de ce nu putem să îi spunem asta cu blândețe, fără să creăm mai multă dramă?
– de ce nu putem să ne acordăm unul altuia libertatea de a fi, să ne sărbătorim unul pe altul și să ne bucurăm atunci când ne întâlnim natural și avem același drum împreună pentru că așa simțim amândoi; fără să ne scoatem ochii când nu se întâmplă ce/așa cum ne dorim;
– de ce nu putem să ne așezăm la masă și să punem pe ea tot ce simte și gândește fiecare și la urmă să vedem ce putem face mai bun cu ce avem;
– de ce nu luptăm fiecare cu el însuși ca să o scoatem la capăt. Nimic nu poate fi complicat între doi oameni cu inima deschisă.

Doar pentru că așa stau lucrurile în cea mai mare parte, nu înseamnă că așa trebuie să și fie! Refuz să iau lucrurile așa cum sunt! Cred cu toată inima că putem mai bine! Cred că putem să ne conectăm tot mai mult la inima noastră și să construim o lume mai blândă, mai plină de înțelegere unul pentru celălalt.

Mi s-a tot spus că sunt o idealistă și m-am săturat să aud asta. Că trebuie să revin cu picioarele pe pământ. Că lumea e, de fapt, un loc crud.

Nu e! Fiecare om e plin de iubire. Doar că nu știm asta. Comportamentele monstruoase ale oamenilor sunt doar reacții de apărare, pe care tot noi le stimulăm. E natural să fie așa. Dar, cu mai multă blândețe, nimeni nu ar mai avea nevoie să muște ca să se apere. Nu ar mai avea de ce să se apere.

Idealul e o viziune, nu o iluzie! E despre cum am putea face lucrurile să fie! Știu că putem. Nu cred că idealul e ceva ce nu poate fi atins. Consider că oamenii nu cred destul de mult că-l pot atinge și nu-l urmează în toate locurile umbroase în care ai nevoie să ajungi pentru a-l atinge! Și ai nevoie să ajungi în locurile umbroase, ai nevoie să le cunoști, tocmai, pentru a ști ce există în fiecare colț al ființei tale, ca să nu-ți mai fie teamă de nimic. Pentru că știi ce e acolo. Nu-ți mai e teamă de tine însuți, în primul rând.

M-am uitat într-o zi în inima mea și acolo am văzut un bărbat. Îl voi recunoaște într-o secundă atunci când îl voi întâlni. Nu e un ideal! Deși, fără excepție, așa mi-au spus toți cei cărora le-am împărtășit asta. Eu cred cu toată inima în el. Îl simt. Pentru că de acolo vine, din inimă! Și am să-l caut și-am să-l aștept toată viața. Chiar dacă asta va însemna să fiu mereu singură. Cred în el!

Și pentru că el există în inima mea, nu poate fi altul. Și asta e valabil în cazul fiecăruia dintre noi.

Oamenii spun că nu le poți avea pe toate. Nu poți avea ce îți dorești. Că nimeni nu e perfect, că nu există acel cineva perfect pe care îl vrem. Dar nimeni nu-și dorește nici totul, nici pe cineva perfect. Pentru că nici noi nu suntem perfecți. Nu ne dorim perfecțiunea. Nu ne dorim un tipar în care cineva nu intră. Și, în final, noi suntem vinovați, că nu am creat acel tipar conform realității disponibile. Și trebuie să ne adaptăm. Trebuie să schimonosim ceea ce găsim în inima noastră. Și să îi spunem că greșește. Că mintea noastră sau realitatea se pricep mai bine să ne impună ce putem sau nu să trăim. Dar nu, nu e un tipar. Nu e un șablon. Dacă vine din inimă, dacă îl simți în rărunchii ființei tale, nu e un tipar. E ceea ce ești tu! Cum ai putea să negi ceea ce ești?!

Sigur, pot să îmi dau seama însă că foarte puțini oameni sunt cu adevărat conectați la inima lor. Foarte puțini și-au luat liber de la viața în care sunt prinși și s-au așezat pe marginea unei ape, să își vadă inima oglindită și să o întrebe care e acel adevăr esențial care ea îl știe despre tine. Să îți întrebi inima cine ești cu adevărat. Pentru că numai ea știe. Inima conține răspunsurile la toate întrebările tale. Dar ai nevoie să îți faci timp să vorbești cu ea. Să te obișnuiești să crezi în ea. Să te întărești, să ai curaj să o urmezi. E singurul lucru care o să te ducă vreodată înspre o viață de care să te bucuri cu adevărat.

Orice îți dorești, asigură-te că e ceea ce îți dorești cu adevărat! Pentru că dacă îți dorești cu adevărat, e adevărul esențial din tine, ai resurse să treci prin 7 iaduri de câte 7 ori numai să ajungi la acel ceva pe care ți-l dorești. Și o faci bucuros. Și începe să-ți placă aventura vieții. Și începi să te gândești cât de frumos e să ai ceva pe urmele căruia să mergi. Un ceva care e doar al tău, pe care nu ți-l poate lua nimeni. Un ceva care te așteaptă și se joacă cu tine. Se apropie sau se depărtează. Cum el există deja în tine și totuși încă nu l-ai obținut, nu l-ai întâlnit, încă nu-l ai.

Atâtea angoase dispar!

Cu adevărat, nu ne dorim decât să întâlnim ce e în inima noastră. Acela e idealul fiecăruia dintre noi! Și ce e înscris în inima noastră nu poate fi luat de nimeni altcineva.

Sunt atât de mulți oameni care o viață întreagă l-au simțit și l-au visat pe acest celălalt din inima lor, dar n-au avut curajul să creadă că el există cu adevărat. Sau să-l caute, să-l aștepte.

Eu o să-mi urmez inima, oriunde mă duce, pt că e singura care mi-a spus întotdeauna adevărul. Urmează-ți și tu inima. Și când ne întâlnim, o să ne întâlnim pentru că știm amândoi că așa ne-au condus inimile. Și că orice vom face împreună, va fi cu iubire. Și din iubire.

Pentru că asta am mai găsit în inima mea. O lume în care avem altfel de relații. În care nu contează dacă ai 60 de ani sau 18 ani. Dacă ești bărbat sau ești femeie. Când ne-am asculta inima, ea ne spune despre fiecare în parte ce rol avem de jucat unul pentru celălalt.

Mulți oameni se simt atrași între ei. Simt de parcă s-au mai întâlnit. Simt de parcă celălalt îi mângâie, într-un fel sau altul. Se regăsesc unul în celălalt. Și TOȚI confundă asta atracția amoroasă. Și nu e. Pentru că nu mai suntem conectați la inimile noastre și suntem într-un război cu toți ceilalți, nu mai știm să creăm intimitate între noi. Nu mai știm să îngrijim o anumită apropiere și deschidere, un cadru de siguranță în care să putem să ne arătăm vulnerabilitatea. Nu mai știm SĂ FIM PRIETENI. Și atunci toți alergăm cu foame spre relațiile amoroase. Pentru că atâta speranță mai avem. Într-o relație de cuplu ar trebui să avem intimitate, apropiere, deschidere, vulnerabilitate. Și ne aruncăm în brațele primului față de care simțim orice cu puțin mai mult față de orice străin de pe stradă. Ocazie cu care ne forțăm pe noi înșine să avem o compatibilitate pe planuri pe care nu a fost destinat niciodată să o avem. Lumea e făcută să avem 10 prieteni și un iubit/iubită. Nu 10 iubiți/iubite și un prieten. Avem contracte ale sufletelor, ale inimilor, unii cu ceilalți. Îmi doresc foarte mult să scriu o carte despre aceste contracte dintre noi și despre oglinzile pe care le reprezintă cei din viața noastră, oamenii pe care îi întâlnim și de care ne simțim atrași. Fiecare are un rol anume, are un cadou anume pe care-l aduce în viața ta. Nu are cum să-ți fie iubit un bărbat care aduce în viața doar mai multă energie de copilărie! Sigur, îți place ce se întâmplă, pentru că îți lipsea energia asta. Și pentru că îți place, crezi că ești îndrăgostită! Dar nu ești îndrăgostită cu adevărat! Doar te bucuri să reactivezi în tine o energie. Să fii îndrăgostit și să ai o relație de iubire înseamnă altceva. Alte părți din tine sunt stimulate și împlinite.

Sau întâlnești o persoană care are parcă ceva magic și te scoate dintr-o anumită situație a vieții în care erai și cu care nu-ți mai era bine. E un înger în viața ta! Și bineînțeles că simți că-l iubești! V-ați și înțeles, la nivelul inimii, ca persoana respectivă să vină în viața ta și să te ajute cu situația asta anume, în momentul ăsta anume. E DOAR UN PRIETEN foarte bun. Nu e persoana cu care să începi să te încâlcești într-o nouă relație de cuplu.

Dacă oamenii s-ar conecta la inimile lor, și-ar da voie să își ofere darurile de bărbat și de femeie unul altuia. Suntem obișnuiți să credem că asta se face numai în cadrul unei relații. Sau că asta înseamnă numai sex. Nu. Fii femeie cu fiecare bărbat pe care îl întâlnești. Fii bărbat cu fiecare femeie pe care o întâlnești. Așa ne hrănim unii pe alții. Noi nu facem asta. Și suntem flămânzi. Și atunci începi să vrei toată hrana de la un singur bărbat sau de la o singură femei. Și evident că celălalt nu te poate hrăni pe de-a-ntregul! Nu a fost niciodată concepută lumea să fie așa!

Dar cel mai mult mi-aș dori ca oamenii să se oprească din tot ce fac și să-și acorde spațiu și timp să se cunoască și să se înțeleagă. Să caute răspunsuri. Ele există. Viața nu e un mister pentru cei care caută să o cunoască. Cere și vei primi. Caută și vei găsi. Bate și ușa ți se va deschide.

După ce a murit tata, am avut un singur gând. Să înțeleg de ce oamenii mor. Unde se duc. Și de ce mor așa cum mor. Și ce-ar trebui să fac cu mine după ce mi s-a tăiat o bucată esențială de rădăcină. DE CE? Și am aflat. Și m-am liniștit. Și am putut să văd viața mai mult în ansamblul ei.

Mai târziu, am vrut să înțeleg de ce bărbatul pe care l-am iubit a plecat. De ce ne-am iubit atât de mult. Dacă ne-am iubit cu adevărat. Și de ce, iubindu-ne, ne-am rănit atât de mult unul pe altul. M-a durut atât de mult, atât de adânc în inimă povestea asta, încât mi-am promis că nu voi mai permite niciodată să mi se întâmple așa ceva din nou și îmi voi dedica viața să înțeleg ce se întâmplă între doi oameni. De ce se atrag, ce îi face să vină unul înspre celălalt, ce îi face să se apropie. Cum reușesc să se rănească. De ce simt nevoia să se depărteze. Care e dinamica dintre un bărbat și o femeie. De ce un el anume și o ea anume se întâlnesc. De ce avem nevoie unul de celălalt. Și de atunci am înțeles atât de multe lucruri! Și viața a devenit mult mai simplă, mai luminoasă, mai frumoasă.

Adevărul ne eliberează.

Ne trebuie doar puțină credință în propriile inimi.

signature
1 Response

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *