Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Realizări iulie 2016 – relații personale, alergat, scris

Posted on

Nici nu știu când, unde și pe ce am cheltuit luna asta. O simt ca aceeași zi, care s-a repetat de câteva ori.

Dar s-ar putea să nu am dreptate… 🙂 Hai să vedem!

1. Integrarea stărilor de flow cu planul mental

Îmi pare că încep să integrez cu tot mai mare ușurință atât programul, cât și sălbăticia stărilor.

Le dau voie să vină, să îmi ofere darurile lor, apoi să plece. Între două stări care mă vor doar pentru ele mă pot ocupa de ceea ce mi-am propus, stabilit, e în program.

2. Am întărit mușchiul răbdării

Și cred că asta m-a făcut să învăț și în cazul obiceiurilor și programului că uneori trebuie să îți dai voie să faci doi pași înapoi ca să îți poți continua călătoria. Că e nevoie de timp să devii confortabil cu o nouă limită, un nou ritm.

Doar pentru că au fost zile în care nu am ținut cont de program, în care nu am respectat programul, nu înseamnă că am eșuat, că nu o pot face sau că trebuie să renunț. Nu. Uneori, pur și simplu, ai nevoie să îți dai timp și să ai răbdare cu tine.

Mă întreb acum în ce fel de aplică perspectiva asta și în alte domenii ale vieții. În relații, de exemplu. Să ai aceeași atitudine și cu ceilalți.

3. Am călătorit mai aproape de Soarele meu interior

Cu fiecare zi care trece sunt tot mai „acasă”. Centrată, ancorată. În corpul meu, în ceea ce simt. În inima mea. Ăsta e un lucru foarte bun. Se simte foarte bine. Mă afectează din ce în ce mai puțin și mai puține dintre cele exterioare. Și îmi dau voie să exprim ce simt, cine sunt. Și când îmi aduc aminte cât de mult mă dărâma răspunsul celor din jur cândva… Lasă. Mai bine să nu-mi mai aduc aminte. A trecut 🙂

După câte văd la orizont, mai e o bucată bună de antrenament pe partea asta.

Ah, cum aș putea să neg că-mi plac mai mult rezultatele decât antrenamentele.

4. Văd mai clar adevăratele culori ale oamenilor

Am devenit mai bună sau am început să îmi folosesc mai mult capacitățile de a citi oamenii. Să fac legătura dintre informațiile pe care le percep și să le interpretez. Să le dau valoare.

De data asta, la nivel personal. Îmi dau seama acum din primele cinci replici care e genul de interacțiune pe care o pot avea cu o persoană, la ce nivel. Asta mă face să-mi fie mai ușor să spun Da sau Nu.

Aveam nevoie. Pentru claritate în relațiile personale. Cu un trecut glorios în a mă implica în povești în care nu aveam ce să caut, astfel de lucruri încep să fie îmbunătățiri minunate.

Și câte mai sunt de învățat… Vreau să înțeleg, de exemplu, de ce m-am simțit atrasă de oameni cu care s-a dovedit că nu aveam neapărat acea chimie pe care eu am perceput-o. Tind să cred că toate lucrurile astea s-au întâmplat pentru că aveam filtre mentale după care vedeam oamenii și-i găseam după chipul și asemănarea mea. Și eram mai puțin atentă la ceea ce simt cu adevărat. Și, ca de cele multe ori, ceea ce gândești s-ar putea să nu aibă nici o legătură cu ceea ce simți.

Suma dintre ceea ce percep și înțeleg plus ceea ce simt e ceea ce mă va duce acolo unde vreau să fiu.

5. Prind viteză către relații autentice și profunde

Partea extraordinară a acestor lucruri este că m-au făcut să aprofundez relațiile autentice. M-au făcut să mă implic și să mă dăruiesc mai mult acolo unde m-a chemat inima cu adevărat. Și, Doamne, e atât de minunat să te deschizi și să te dăruiești altuia și să știi că vă sunteți importanți unul altuia, sunteți parte, unul din celălalt, și nu veți renunța niciodată unul la celălalt. Pentru că sunteți unul în inima celuilalt.

Pentru că Soarele meu este în casa VII și am multă Balanță în structură, relațiile, parteneriatele sunt cele mai importante pentru mine… Din această perspectivă, NIMIC nu se compară cu a trăi o astfel de legătură între doi oameni. Această dezgoliciune și libertate de a sta unul în fața altuia, de a putea fi oriunde, dar de a alege să fiți împreună. De a-ți urma inima până în și dincolo de umbra celuilalt.

Mi-am dorit atât de mult să am relații autentice, relații bazate pe realitatea inimii… și parcă încep să întrezăresc lumea asta.

Relațiile bazate pe putere și beneficii, în care te interesează doar să iei de la celălalt ce îți folosește și te crește, te ridică, începuseră să fie un consum interior prea mare pentru mine. Am consumat foarte mult din mine în relații de acest gen. Și venise momentul pentru schimbare.

Doamne, empatia (aka. capacitatea de a înțelege ce se întâmplă cu altul) pe care mi-ai dat-o, face toate milioanele din lume. Recunoscătoare pentru aluatul din care m-ai plămădit.

6. Am luat penița de coadă

Am început să scriu mai mult. Despre mine, din mine. Experiențe interioare. Ăsta e un lucru foarte bun. Și m-am încurajat singură să scriu tot mai mult. Și luna asta am scris foarte mult. Articolele publicate sunt doar o parte mică din ceea ce am scris. Dacă stau bine și mă gândesc, nu cred că au fost prea multe zile în care nu am scris. Înainte mă durea mâna, acum am început să mă obișnuiesc.

Pentru că scriu de mână. Am nevoie de legătura și ancorarea cu/în corpul meu. Și mă bucur și pentru că par a-mi fi găsit un ritm stabil. Înainte mi se părea că mintea îmi dictează mult prea repede.

Sunt tare curioasă ce urmează. Nu doar pentru că deja scriu mult, dar și pentru că îmi place tot mai mult să o fac.

Am încredere în chemarea interioară. Toate se vor echilibra.

7. Exersez sentimentul de campioană

Am ieșit la alergat. Pur și simplu am făcut-o într-o zi. Și, după o pauză de câteva luni, am alergat direct 10km. Ăsta e un nou indiciu că doar pentru că te oprești, nu înseamnă că ai renunțat. Doar pentru că te oprești, nu înseamnă că îți ieși din ritm și obicei.

Bine, de fapt alergatul vine ca o chemare a faptului că m-am hotărât să îmi stabilesc obiective realizabile ca să mă obișnuiesc cu asta. Și mi-am propus să alerg un maraton în septembrie-octombrie. 10km îi duc. Până la 40km vom mai vedea. Totul e o exersare și o învățare.

Cam despre asta a fost iulie. Hai să vedem ce facem cu august… 🙂

Pozitivă, ca întotdeauna,

Mihaela

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *