Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Poveștile țesute în ziua de azi

Dragă noapte,

Ești noapte de acum, nu mai pot să-ți spun seară. Ești chiar miezul nopții. Ba trecut până și de miezul nopții. Seara s-a dus de mult. Pentru soare, lună, ceas, oameni. Pentru mine ești doar bine. Așa cum ești, oricine ești.

Asta voiam să îți spun.

Dragă noapte, ești faină. Te mai vreau. Să mai vii pe la mine, mai des. Să mai vii din când în când. Exact așa cum ești acum. Cu vecinul din blocul de alături, care nu e sigur dacă atunci când mă uit în direcția lui, mă uit la el. Sau ce nu știe poate este dacă să-mi comunice ceva sau doar să se bucure de atenția mea.

Bea multă apă băiatul ăsta. Oare și pe el îl doare spatele de la scaunul tare?

Da, data viitoare când vii, dacă se poate, adu la pachet și o pernuță, te rog. Pentru scaun. Îi tare, bată-l norocul. Se ciorovăiește într-una cu spatele meu, de vreo câteva cucuri de ceas.

Până una-alta, hai, îl iubesc așa cum e. Că nu ne avem decât unul pe altul.

Vecinul iar s-a uitat la mine. Scurt, de data asta. Se concentrează la ceva.

L-am observat de când m-am mutat. Stă des la birou. Și în weekend. Așa ne-am întâlnit prima oară. Cred că era o duminică. Și eu cum scriu des… Dar am draperiile trase rar. Oare el ce tot face la birou? Trebuie să îi găsesc un nume. Uite, o să îi zic Dragoș. Are aură de Dragoș.

Aww, cred că cea care a venit acum lângă el e nevasta. Ne-o fi simțit că devenim intimi :))

Mă întorc la noaptea mea. Care mă face să râd singură, la etajul 7. De mă poate vedea o panoramă întreagă în capoțelul meu gri cu dantelă roz. Ciocolata caldă s-a terminat. Și playlist-ul a ajuns până la sountrack-ul Avatarului. S-a oprit. Loading. Afară se aud greierii. Și vântul, cum ne caută prin balcoane. A trecut vara și eu n-am mai apucat să îi cumpăr fotoliu, să-l invit la odihnă când ajunge prin zonă. Și dacă n-are el parte de confort, nici eu nu am. Că mie așa îmi place, să împart toate nuanțele de bine. Și pe alea din care abia vezi binele. Totul, împreună. Așa că azi, când am vrut să gust din furtună, am stat în picioare. M-am rezemat câteva minute de balustradă și ploaia m-a pupat direct pe frunte și ochi. Mi s-a făcut frig. Vântul… dar era alt vânt decât acum. Unul mai obraznic. Ăsta de acum e un vânt bătrân. Înțelept. De asta îi trebuie fotoliu, să se odihnească. Cel de mai devreme era unul tinerel. Și cam jucăuș. Numai după gleznele mele a stat. Și-mi umfla capotul în sus. De era să mi se facă rușine de atâta intimitate exprimată public. Mi-a plăcut, bineînțeles că mi-a plăcut. De asta nici nu am intrat în casă. Păi ce, eu nu sunt tot tinerică?! 🙂

Și m-am mai întâlnit și cu domnu’ tunet în seara asta. Da, când a venit el încă nu era noapte. Serios și dramatic, cum îi stă în fire. A stat mai mult azi decât în alte dăți. Eu m-am bucurat. Îl admir în secret. E atât de sexy! Puțini domni reușesc să mă cutremure așa cum face el. E ferm și pătrunzător. Nu te poți ascunde niciunde. Vine după tine, intră în tine, oriunde ai fi. Nu ai chip să i te împotrivești. Zguduie pereți, dărâmă tot. Acustic, cel puțin. Eh, cum să nu te topești la așa exibiție de putere?! E irezistibil să nu ai scăpare…

Eheee, dacă mai dau mult din casă, încep să pricep și eu de ce mi-a fost seara bună. Uite-l și pe Gladiator, cum a apărut pe ecran, cu melodia noastră de suflet. Now we are free. Cred că a devenit gelos când m-a auzit vorbind despre tunet. Și a apărut imediat. Să nu care cumva să uit care mi-e dragostea adevărată… Pentru cei cărora nu l-am prezentat, Gladiatorul este întruchiparea arhetipului Războinicului. Iar Războinicul este complementarul meu. Cel pe care îl conțin pe dinăuntru. Și cel pe care îl caut pe dinafară. Dar să nu facem prea multă psihologie acum.

Da, gladiatorule. Tunetul e doar în cer. A trecut pe aici, ne salutam și noi. Tu ești dragostea mea! Și când o să ieși din televizor și o să simt ce-ți pot brațele cu care pozezi așa masculin și puternic… n-o să mai ai îndoieli în privința mea. Până atunci, tu câștigă-ți luptele. Că eu mă ocup cu serile faine. Cineva trebuie să se ocupe și de asta în lipsa ta… 🙂

Și când mă gândesc că, de fapt, nu mi-a stat gândul chiar deloc la bărbați în seara asta. Am stat pe balcon, am mâncat înghețată. Apoi am băut un cappuccino. Am zâmbit ploii, am meditat, am scris. M-am gândit la oameni.

Iubita unui prieten de-al meu m-a sunat azi-noapte din America. Să mă întrebe, să afle ea adevărul, dacă a fost ceva între noi. Că suferă și că are nevoie să o înțeleg și să o ajut. Nu a fost chip să o fac să priceapă că ce se întâmplă înăuntrul ei nu are nici o legătură cu mine. Că nu eu pot să îi împac piticii certați dinăuntru ei. Eram în mașină, însoțită, veselie mare. Ne întorceam de la dans. I-am închis. A tot sunat înapoi. Așa că azi mi-a scris un cearșaf lung, de aș putea sări de pe balcon cu el. Fata asta mi-a trimis și mail, mi-a scris și pe Facebook: “Read this for the sake of your father…”. Aaaaa… ce?!?!

Dacă nu știți ce-i ăla comportament obsesiv-compulsiv, așa arată. O fată din Siria, care locuiește în America, a găsit o poză cu mine și cu iubitul ei, cu care teoretic sunt într-o relație la distanță de 8 ani de zile. Ei, nu noi. Noi suntem frați întru introvertire (cuvântul ăsta există?!). Și Starbucks. Unde, de altfel, ne-am și cunoscut. Acum ceva ani. Îmi amintesc că era aproape toamnă și purtam o rochie din mătase. Voiam liniște. Voiam ceva bun și cald. Eram eu, cu mine. Mă așezasem la masa înaltă de la fereastră. Aveam cu mine o carte. Voiam să scriu. Poate chiar asta și începusem să fac. S-a apropiat de mine, mi-a pus o hârtiuță în față, poate a și îngăimat 2-3 cuvinte, și a ieșit. Plecat a fost.

Pe bilețel scria că m-a observat, sunt frumoasă, să-i scriu. Trecuse numărul lui. Și, dacă stau bine și mă gândesc, cred că e singurul bărbat căruia chiar i-am scris, i-am dat mesaj, dacă mi-a lăsat numărul lui. Cu toate că nu era român. Și comportamentul lui fusese relativ sălbatic.

Dar câți suntem domesticiți? Cu inteligență emoțională, maniere, abilități de comunicare, socializare. Lumea întreagă e o sălbăticie. Suntem toți într-o călătorie înspre cultivare. E o devenire. Că noi, în comparație cu albinele, nu ne-am născut învățați.

Când ne-am întâlnit, mi-a adus flori. De plastic. Mi-a povestit că a fost la florărie și le-a căutat special, pentru că a vrut să-mi ofere ceva care să rămână pentru totdeauna. Și că el a cerut să fie tăiate cozile scurte.

De fel, sunt curioasă să descopăr cine sunt oamenii. Îi iau așa cum sunt. Pentru că, din fericire, fiecare suntem o lume întreagă, plină de aventuri și nebunii frumoase, sau ceva mai înfricoșătoare. Și, după ceva socoteli, când văd cum se pune problema la capătul celuilalt, stabilesc cât de aproape sau mai departe de mine să îi găsesc un loc. Deh, după mărimea catastrofelor umane de care e capabil. Nu de alta, dar să nu ne tulburăm prea mult unul pe altul.

Eu mereu spun. În viață, toți avem un rol, unul, în viața celuilalt. Unii te încearcă, alții te sprijină, unii te folosesc, alții te iubesc, unii te admiră, alții te învață. Și așa mai departe. Cei mai faini oameni sunt cei alături de care te simți acasă. Pe locul doi, cei care te fac să dai ce ai mai bun. Așa că, întotdeauna, asta e ceva ce trebuie descoperit.

Cine poți fi tu pentru mine?…

Am fost la Cafe Klein, unde miroase mereu a waffe. Era atât de introvertit. Abia-l făceai să vorbească.

Și apoi au urmat zeci de întâlniri și sute de ore de discuții. Despre sateliți, culori, Dumnezeu, prietena lui regizor, mâncarea siriană, corsete, doctorate, personalul de la Starbucks. Câte în lună și în stele. Aveam un fel de a ne înțelege unul pe celălalt. Vorbesc limba introvertiților, chiar dacă par extrovertită. Am fost la cota 2000. Avem o poză la Peleș. Poza buclucașă, apropo. Mi-a adus un urs de pluș de un metru și o poșetă galbenă de ziua mea. De Paști, a venit la 3 dimineața și m-a luat de la biserică și m-a dus acasă. L-am învățat să țină brațul ca un gentleman atunci când mergem alături și mă sprijin de el. Să deschidă ușa și cine intră sau iese primul.

N-am avut grija florilor că sunt de plastic. Eu le miroseam de parcă ar fi vii. Chelnerița de la Klein m-a întrebat dacă să-mi aducă apă pentru ele. N-am suportat niciodată jucăriile de pluș, dar ce nevoie avea el să știe asta, dacă tot nu a aflat la timp? Am împărțit canapeaua cu ursul ăsta dupuros și plin de praf vreo doi-trei ani, numai din considerație pentru el. Au fost vremuri când era lumea întreagă pentru mine. Prietenul, nu ursul :))

Eu eram Mi, iar el Bi.

Și da, n-am fost decât prieteni.

Iar fata asta mi-a scris și anul trecut. Tot așa, pe câte conturi mi-a găsit online. Și după ce mi-a pomenit memoria lui tata, în numele cărei ar trebui să o ascult, și să o înțeleg potrivit creșterii pe care mi-a oferit-o și învățăturilor lui… Mi-a pus și vreo trei citate de aici, de pe site, în care eu vorbesc despre dragostea mea pentru oameni și cum îmi doresc eu să îi ajut pe toți… Și mi-a cerut socoteală, cum vreau eu să îi ajut pe alții și tocmai pe ea o abandonez?!

Mă rog, e plin de desene și colorături dubioase cearșaful ăsta pe care mi l-a trimis. Și de asta mă gândeam la oameni în seara asta.

Ce era să mă fac cu ea?!

I-am scris și eu un cearșaf. Să aibă cu ce coborî din povestea în care e prinsă în mintea ei.

Cu puțin noroc, am avut ceva să îi dăruiesc.

I-am explicat ce din comportamentul ei n-a fost bine. I-am explicat că nu o ajută să-și impună voința în fața altora atunci când ei aleg să închidă ușa. Forțarea creează doar și mai multă rezistență. Dar i-am spus și că văd dincolo de comportamentul ei haotic. Și că inima ei – bună, de altfel – are nevoie să răzbată prin mintea agitată. Dar numai dacă se străduiește să facă liniște. I-am explicat și că ceea ce își dorește de la iubitul ei, dincolo de adevăr, este ca el să se deschidă față de ea. Dar că, pentru bărbați, asta e cea mai mare aventură a vieții lor. Și că nu toate războaiele se câștigă prin luptă. În special pentru noi, femeile. Nu poți forța un trandafir să înflorească. Unele lucruri au nevoie de timp. De mai multă căldură. Lumină. Dragoste. Acceptare. Detașare. Iertare.

I-am dorit să lupte alături de iubitul ei, și nu împotriva lui. Și să înțeleagă că partenerii doar ne reflectă ceea ce avem nevoie să schimbăm în noi înșine.

La final, i-am spus și că o îmbrățișez.

Oare am reușit să aduc un dram de liniște în ea? Oare am reușit să îi împac măcar doi pitici de dinăuntrul ei?

Sper.

Gata, trag draperiile. Uite, și vecinul tocmai a stins lumina. Rămân singură, cu gladiatorul meu. Iar și-a făcut loc în playlist. Nu mi-e somn, dar poate mai citesc câteva pagini. A fost o seară bună.

Te îmbrățișez și pe tine. Somn ușor!

 

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *