Bucuria are puțin de-a face cu circumstanțele vieții. Și mai degrabă cu acele lucruri pe care tu ALEGI să le pui în centrul vieții tale. Învață să faci alegeri mai bune. Abonează-te pentru inspirație, motivație și alte gânduri liniștitoare.
 

Poate că ești aproape

Așază-te. Nu spune nimic. Respiră în secret. Te-am adus aici, dar nu vreau să știu că ești aici. Vreau să-ți arăt ceva. Închide ochii. Tu privește-mă pe ascuns.

Se trezește. Shhht…

Se ridică din pat. Fără nici un gând. Se duce spre ușă. O închide. Să nu-i mai fie răcoare. La doi pași de ușă, se oprește în fața oglinzii. Se privește. Își ridică un braț. Fără ca măcar să bage de seamă. Și talia-i țipă senzual de sub bluza albă. Se privește mirată. Pielea dezgolită. Își vede dorința, izbindu-se pe dinăuntru între tâmple, coapse, piept, în pântece. Însetată. Agitată. Puternică. Un spirit rătăcit. Închis între gratii.

Și-ar fi ascuns goliciunea, ar fi alungat simplu realitatea dinăuntrul ei cu un clipit de gene. Ar fi fost ca si și cum n-ar fi fost. S-ar fi întors în ghemuirea ei tainică. De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Totul ar fi fost uitat. Ascuns. Ignorat. În temnița neștiută a corpului.

Acum însă… și-a adus aminte de tine. În oglindă și-a dat voie să te vadă. Mușcând din talie. Cu poftă blândă. Cu poftă. Cu buzele. Sau cu mâinile. Cu degetele, hotărâte să fărâme orice rezistență din cale. Din calea extazului de împreunare. Și-a imaginat dorința ta. Definitivă. De a mă pătrunde.

Și am spus da.

Adu-ți mâinile și prinde-mă de mijloc. Frânge-mă și ridică-mă. Caută peste tot în mine ușa pe care ți-am deschis-o. Caută peste tot în mine locul în care te aștept. Fii ferm. Dorește-ți. Nu mă lăsa să alerg din calea ta. Țintește-mă în ochii tăi. Prinde-mi privirea într-a ta și supune-mi sălbăticia. Fii blând. Arată-mi că nu pot să-ți scap. Că zvârcolirea mea va dura doar până când, printr-un pas sigur, vei fi intrat prin ușa tâlcuită.

Iar eu mă voi fi pierdut în tine…

Primește-mi împotrivirea. Desfată-te cu ea. Hăituiește-o. Blând. Cu dragoste. Urmărește-o din vârful șuvițelor împrăștiate cu care mă legi în îmbrățișarea ta, de care mă tragi să-ți aparțin. Și până în vârful genunchilor. Sau dedesubt, în umbra lor. De pe culmile pieptului sufocat și înfrigurat. Și până în scăldătoarea buzelor umede. Care închină slăvi în limba gemetelor. În limba inimii care se îneacă. Se pierde. Se trezește să domnească. Care plutește pe euforia proorociei ce stă să se împlinească.

Și el a găsit intrarea și a îndrăznit. Și ea s-a deschis, vestind primăvara. S-a oferit ca o ofrandă. Celui cuteaz. Purtat în inimă.

Și căutându-se unul pe altul, au găsit pe Dumnezeu. Și pierdându-se unul în altul, le-a vorbit Dumnezeu. Și, fiind unul și altul, același, și în unul, și în altul, s-au văzut ca Dumnezeu.

Ție, celui căruia numele nu i-a fost vestit. Ție, celui care ai fost așteptat. Ție, celui care îmi vei fi întâlni destinul. Și vei ști. Vei ști că ești tu și nu altul. Vei recunoaște glasul. Vei recunoaște chemarea. Pe care o căutai.

Intră. Intră.

Pătrunde-mă.

Odihnește-te în grădina mea cu trandafiri roz. Lasă-mi izvoarele să te înnoiască. Să te spele de durere și de moarte. Să te îmbrace în nemurire.

Intră.

Intră în mine.

Nu lăsa nimic din ce ești pentru tine. Pierde-te. Ai curaj să te-ncrezi și să te pierzi în dragostea pe care ai găsit-o.

Brațele mele te așteaptă. Să le cunoști luminișurile. Și ascunzișurile. Să-ți semene în creștet blândețe. Și mângâieri. Și pe frunte. Și pe obrajii încleștați de atâta înfruntare, de răzbire, deajuns.

Buzele mele te așteaptă. Să-ți șoptească. Să pună dragoste în fiecare cuvânt. Să-ți dezmierde pielea caldă. Să dea curaj copiilor din tine să se arate.

Ai ajuns acasă. Acasă. Simți?

Lasă-mă să-ți dau armele și scuturile deoparte. Doar fii. Odihnește-te în îmbrățișarea mea. Lasă-te adormit de cântecul pieptului meu. Lasă-mi buzele să te legene.

Mă pierd. Mă pierd în tine. Oh, dulce abandon.

Te vreau. Te chem. Te strig.

Te vreau. Te chem. Te strig.

Leagă-mă cu tine de pământ. Zbori cu mine către Soare.

Te vreau.

Stai deasupra mea. Vânează-mi ochii. Gândurile. Ferește-mi goliciunea de ceea ce nu ești tu. Dezbracă-mă doar pentru tine. Vreau să-ți simt palmele mari prinzându-mă ca pe o cupă. Sorbindu-mă. Sfâșie pânzele de pe mine, dintre noi. Nu permite decât dorului. Să stea între noi. Promite-mi.

Promite-mi.

Vreau să îți aud inima. Strigând de dor. Vreau să te aud chemându-mă. Să-ți fiu martor prăbușirii. Să te prinzi de poalele mele când genunchii tăi vor fi întâlnit țărâna tare. Să știi că după atâtea căderi de durere. Acum ai înghenunchiat în fața fericirii.

Vorbește-mi. Cu mâinile, cu ochii, cu buzele, cu aerul care-ți dă viață. Vorbește-mi cu glasul sugrumat despre drumurile care te-au dus la mine.

Inima mea, deși nu ți-o va spune, așteptă să-i cânți că n-ai să mai pleci.

Trupul meu e treaz. Tot. Din el izvorăsc valuri de plăcere. Care se sparg acum în cuvinte. Vuiesc. Ele îți știu numele. Și te cheamă să te scalzi.

Ești departe. Dar trupul meu treaz te cheamă. Stă de veghe să-ți zărească venirea. Dorința ce-o simt să-ți fie far. Și dorul lumină.

Te aștept. Ajunge-mă.

Spune-mi: ești a mea!

Spune-o din toți rărunchii.

Să se-nfioare viața însăși de câtă stă în tine…

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *