Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Oamenii stau ascunși în ei înșiși

Oamenii stau ascunși în ei înșiși.

Și sunt triști. Pentru că nu întreabă nimeni de ei.

În fiecare zi oamenii trec unii pe lângă ceilalți și nu se întâlnesc aproape deloc.

 

Mi s-a făcut dor. Ca atunci când ți se face sete. Mi-e dor de un om. Să-mi pun tâmpla pe umărul lui și să-i simt cu nasul pielea caldă. Mi-e dor să ne jucăm unul cu celălalt.

 

Mi-e dor de Grădina Edenului. Așa o numesc eu. Așa numesc momentele în care ne întâlnim și doar suntem. Dezbrăcați de griji, de gânduri. Doi oameni fără limite unul pentru celălalt. Doar alergând după bucurie ca după un fluture. Și apoi aruncând-o de la unul la celălalt. Ca pe o portocală care-și lasă mirosul pe degetele noastre.

Îmi plac mirosurile.

Și-mi plac oamenii.

Și cel mai tare-mi place gândul că acum, undeva în lume, există cel puțin un alt om care gândește la fel. Ca mine.

Ne alergăm, acum, doar dorul.

Asta e una dintre cele mai frumoase părți ale vieții. Că poți să fii cu alți oameni fără să-i ai lângă tine.

Și că, fără depărtare, nu am ști niciodată cum se simte să fim aproape.

Câteodată mă bănuiesc că, fiindu-mi dor de altul, mi-e dor, de fapt, de mine. Și asta tocmai pentru ceea ce am spus de la început: oamenii sunt ascunși în ei înșiși.

Eu, acum, sunt ascunsă. Le-am scris câtorva și le-am povestit despre două gânduri și trei emoții pe care le-am avut azi. Dar simt că e ceva mult mai tulburător, dincolo de asta. Simt că eu exist mai adânc de asta.

Și-aș vrea să mă aduc la suprafață.

 

Știi ce-am observat? Că atunci când vreau să mă ofer oamenilor, mă ascuns la mine-n gânduri. La mine-n casă. Și nimeni nu știe că tocmai atunci, eu mă caut.

Sunt o exploratoare și ador lumile dindărătul meu. Îmi place să mă scufund în necunoscut. Și să pășesc cu ochii închiși. Îmi place să am încredere. Și să văd totul ca pe o joacă.

O să-ți spun un secret acum. Odată, când m-am scufundat în mine, am întâlnit o zână. Arăta ca mine. Și mi-a spus că eu m-am născut ca să mă bucur.

N-am prea crezut-o la început. Cum să te naști ca să te bucuri?! Și totuși, am luat de bună ce mi-a împărtășit. Părea absurda, dar n-am putut să o contrazic.

Și de atunci, că asta voiam să îți spun, mă bucur de fiecare dată când mă bucur. Dacă pentru asta am venit, atunci să îmi fac treaba cât mai bine.

La început am crezut că am de alergat după lucrurile care mă bucură. Apoi am descoperit că pot să mă bucur de aproape orice mi se întâmplă. Așa am ajuns să iubesc necunoscutul. Am căpătat încredere. În mine. Că pot să mă bucur de orice o fi să-mi devină cunoscut.

Oare de asta, și de asta, stau oamenii ascunși în ei înșiși?

În seara asta vreau să mă scot afară.

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *