Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Lumina care mă schimbă

Când merg în liniște, mereu se schimbă ceva. Mereu mă așteaptă un cadou. Pe care îl găsesc abia când mă întorc. Fiecare călătorie în dimensiunea liniștii și a fericirii mă schimbă.

Simt cum îmi tresară fibrele stomacului. Mă gândesc repede la chakra mea. O întreb. Și știu. Știu care a fost cadoul de data asta. Știu de ce aveam nevoie de liniște. Știu că acum iar m-am schimbat. Pentru totdeauna.

Uneori mă schimb trecând prin întuneric și groază. Alteori mă schimb pășind prin lumină și liniște.

Neputința mea în fața vieții e cu un dram mai mică. Astăzi. Acum. Un dram. Suficient însă cât să schimbe. O picătură în ocean. Undele pe care le lasă în urmă atingerea dintre picătură și ocean… Oceanul nu va mai fi niciodată același cu această nouă picătură.

Sunt încă acolo. În liniște. Ca pe o plajă moale. Zâmbindu-i Soarelui. Iar el încărcându-mă cu cunoaștere. Și mai mult decât cunoaștere. Cu o înțelegere a tot. Să ai răspuns la orice. Mai întâi am găsit răspunsurile și apoi liniște? Sau în liniște am găsit toate răspunsurile? Un gând îmi șoptește că uneori, într-o lume, găsești mai întâi răspunsurile, în alta găsești mai întâi liniștea. Și există și o lume în care cele două pornesc una înspre cealaltă. Călătoresc una de-a lungul Universului, iar cealaltă de-a latul, căutându-se. Da, au mai fost împreună. Au pornit din același loc. În același timp. Și, din toate variantele posibile, din toate alegerile. – Cele greșite, le-ai putea numi. Sau cele corecte. O apă și un lut. – Mereu există și varianta întâlnirii. E înscrisă în existența lor. Doar drumurile diferită. Doar drumurile sunt mai multe.

Când am deschis ochii, sau poate chiar cheia cu care am intrat a fost încrederea în Univers. Un loc din timp și din spațiu în care teama nu-și are rostul și nu poate exista. Asta e schimbarea pe care am făcut în zilele din urmă. Prin întuneric. Încremenirea nu a fost o variantă pentru mine. Nici acum, nici altă dată. Am ales să merg mai departe legată la ochi. Am încredere în tine, Universule.

Încredere. Care se conține întreagă pe sine însăși.

Poate asta e ceea ce m-a adus astăzi în lumină.

M-a schimbat. Acel pas înainte. Acea hotărâre de a merge mai departe. Ai putea să le apreciezi ca fiind urme abia vizibile pe care le lasă astfel de schimbări. Dar pictorul își șterge pensula de pânză probabil de mii de ori înainte de a naște un tablou. Și întotdeauna o urmă lăsată de o pensulă schimbă ceva. Umple. Sau șterge. Modifică. Nimic nu va mai fi vreodată la fel.

Acolo unde a răsărit Soarele va fi lumină. Și despre lumină îți voi mai povesti.

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *