Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

India, o dragoste neîmplinită

Posted on

Mi-e dor de India. Mi-e dor de ceea ce nici nu îmi amintesc că am trăit. Mi-e dor de o istorie care poate că a existat cândva. Cum mi-aș putea aminti? Și dacă mi-aș aminti, aș crede? De ce unele lucruri sunt atât de înrădăcinate în tine însuți, dar nu știi când și cum au intrat în tine? Când s-au născut în tine?

Care este continuarea ta, dacă mergi în direcția lor? Cât de mult trecut poți avea? Cât de mult se află înapoia ta?
Și cât de mult trecut este cu tine și astăzi?

Am avut un vis, odată. Luam viața de la capăt. Și se făcea că pământul ales era India. Fierbeam orez. Și aveam grijă de o mână de femei. Poate a fost o viață, la un moment dat. Poate.

Și apoi Anthony. Care mi-a spus că o femeie indiancă este cu mine. O femeie care, în realitatea ei, nu a avut libertate.

Cât de multe se ascund în inima mea?

De ce tresar când îi aud limba? De ce muzica Indiei îmi este familiară de parcă aș fi crescut cu ea?

Și de ce lucrurile nu sunt limpezi între mine și India?

De ce e o dragoste cu care mă lupt înăuntrul meu? Ne întâlnim, uneori. Dau de ea în răstimpuri. Îmi iese în cale. Și are ancore în mine. Îmi vine să îi sar în brațe. Și să fim fericiți în dragoste infinită.

Apoi, într-o fracțiune de secundă, inima mi se închide. Și pășesc mai departe. N-am văzut nimic. Nu era nimic. Nu era nimeni.

Mă prefac că nu o cunosc. Sau chiar o alung.

Când sunt singură, cu mine, oftez. Când nu mă vede nimeni, îi dau voie să existe. Câteva momente. Petrecem timp împreună. Așa cum faci cu amintirea unui bărbat pe care l-ai iubit mult. În care te-ai vărsat. Și ai sperat că și el o să se verse în tine. Și veți fi unul întreg și complet.

Dar asta nu s-a întâmplat niciodată.

Și cu greu i te-ai smuls din brațe și din viață când ai înțeles că nu sunteți vasul care îl cuprinde pe celălalt. Te vei scurge printre crăpături. Nu vei încăpea. Nu vei fi conținută. Deci, împlinirea ta nu e acolo.

Mintea a înțeles. Dar inima?

Când nu o vede nimeni, inima oftează. Pentru tot ce-a fost. Și ar fi putut să fie.

India e o dragoste pe care nu vreau să o recunosc.

A fost prima mea ieșire din Europa. Unde, din nou, exact ca în vis, am vrut să iau viața de la început.

Dar n-am găsit acolo ceea ce căutam.

India mi-a dat două palme. Ca atunci când îți faci curaj să îi spui acelui bărbat că încă îl mai iubești. Dar îl găsești sărutându-se fericit cu alta. Îl găsești schimbat, distant. Și te întrebi ce ai văzut la el de la început?

Cred că l-am căutat pe Dumnezeu în India. Sau o poartă către Dumnezeu.

Și nu am găsit-o.

Dar cred că nu India a fost de vină. Ci preconcepția mea despre intrarea în lumea lui Dumnezeu.

Și poate că asta a fost o dezamăgire pe care nu am lăsat-o niciodată să zboare liberă din inima mea.

Poate că acum a venit momentul.

The moment seems to flow like a molten sapphire and there’s deep blue silence,
Neither there is earth below, nor sky above,
The rustling branches, leaves are saying that only you are here,
Only me, my breath and my heartbeat,
Such deepness, such loneliness and me…only me,
It all makes me believe in my existence.

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *