Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Fiecare dintre noi trebuie să își cânte cântecul

Posted on

În urmă cu câțiva ani participam la o conferință UNESCO în Tbilisi, capitala Republicii Georgia, fostă parte a Uniunii Sovietice și sfâșiată de războiul civil la momentul respectiv. Conferința avea loc într-un hotel modern, în stil occidental, contrastând puternic cu distrugerea, disperarea și foametea de afară.

Într-o seară am fost duși la sala de concerte a orașului: poporul georgian dorea să își demonstreze bogăția culturală, rămășițele trecutului lor mândru și înfloritor.

Înăuntru, tavanele aveau crăpături și urme de arsuri. Pereții erau plini de găuri acolo unde tencuiala fusese spulberată de bombe și obuze de mortier. Singurele dovezi ale operelor de artă care împodobiseră cândva acești pereți erau cele câteva pete colorate, mucegăite, de pe vopseaua ciobită. Lumina era foarte slabă, deoarece generatoarele avariate nu puteau produce decât puțină energie. Nu exista aer condiționat și căldura era înăbușitoare.

Membrii orchestrei au apărut purtând cămăși uzate și pantaloni negri care nu li se potriveau bine, iar interpretarea lor a fost lipsită de viață și tristă. Nu puteau trece dincolo de propria depresie și de cea a orașului lor. Publicul a început să se plictisească și mulți, inclusiv eu, am adormit. Aveam impresia că tortura va dura la nesfârșit. Apoi, într-o clipită, atmosfera s-a schimbat.

Zurab Sotkilava, un solist îmbrăcat elegant într-un smoking negru, a înaintat către centrul scenei. Un georgian foarte iubit, Sotkilava devenise prim-tenorul faimoasei companii de operă Balșoi din Moscova. Răspunsese la invitația de a apărea pe scena orașului său natal în onoarea oaspeților UNESCO. Umflându-și pieptul, a lăsat să iasă din el un torent de sunete, începând cu arii din Verdi și continuând cu cântece populare georgiene.

Pe măsură ce cânta, sala revenea la viață. Această voce părea să vină din pieptul lui, ci din străfundurile trecutului georgian – de undeva din fondul colectiv al inconștientului uman, legându-l de suferința și tragedia prezentului georgian. Era ca un canal de legătură care aduce energie și speranță din acele alte dimensiuni către orchestră și public, sufocați și abătuți. Pe scurt, vocea sa era înălțătoare. Era sufletul însuși în acțiune, îndeplinindu-și rolul de transmițător într-un context mai larg și mai bogat – un puternic moment de inteligență spirituală.

Interpretarea acelui tenor georgian a simbolizat pentru mine ceea ce fiecare dintre noi trebuie să facă pentru a îmbunătăți jocul semnificației și al valorii. Fiecare trebuie să își „cânte cântecul”. Utilizându-ne cele mai profunde resurse și folosindu-ne de inteligența spirituală, trebuie să accedem cu toții la cel mai profund palier al veritabilului sine și să aducem la suprafață acea „muzică” unică la care fiecare ființă umană poate contribui.

Sarcina de a ne folosi SQ (inteligența spirituală) nu va fi ușoară. Am dat uitării multe dintre instinctele noastre legate de semnificație. Cultura noastră este obstrucționată spiritual – nu avem un limbaj adecvat pentru a exprima bogăția sufletului uman. Cuvinte precum „bucurie”, „dragoste”, „compasiune”, și „binecuvântare” fac aluzie la mult mai mult decât ceea ce putem noi articula. Folosirea SQ înseamnă a extinde aria imaginației umane. Înseamnă transformarea propriei conștiințe. Înseamnă descoperirea unor niveluri ale propriei ființe mai adânci decât cele cu care suntem obișnuiți să trăim. Necesită găsirea unei temelii în cadrul sinelui pentru semnificația care transcende sinele. Aceasta nu va fi o sarcină ușoară pentru oamenii care s-au obișnuit cu „cinci-pași-simpli-către-autoperfecționare”.

– fragment din cartea Inteligența spirituală – Danah Zohar, Ian Marshall

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *