Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Eu sunt liberă

Mie întotdeauna mi-a plăcut să fiu liberă. E un cuvânt pe care n-aș putea să îl desfac în ingrediente, dar știu foarte clar cum se simte. E un cuvânt pe care îl simt mai mult decât îl înțeleg. E ca o rază de soare care ajunge pe inimă și o face să înflorească.

Și sunt foarte mândră că dacă îmi întrebi familia, pe mama și sora mea mai mare, cum sunt eu, ca om, cel mai probabil îți vor spune și asta: „mereu face numai ce vrea ea”. Desigur, poate că ele n-o vor spune cu aceeași mulțumire, însă eu o găsesc o adevărată realizare. Momentele de suferință prin care am trecut au avut la bază tocmai asta, faptul că nu am putut să aleg ce mi-am dorit.

Pentru că libertatea are mult – aproape totul – de-a face cu alegerile. Asta înseamnă să fii liber. Să poți să alegi. Și să fii suficient de întărit pe interior să alegi ceea ce ți se potrivește, ceea ce îți place, ceea ce e mai bine pentru tine.

Aveam să descopăr ulterior că viața nu mi-e potrivnică pentru că așa e viața. Că există cineva care îmi împletește zilele pe dos, de parcă ori nu s-ar pricepe, ori ar fi vreo personalitate cu înclinații sadice. Viața îți oferă tot sprijinul. Dacă știi să îl alegi.

Chiar azi-noapte am avut un vis relevant exact pe tema asta. Eram închisă undeva, într-o clădire. Părea a fi un subsol, pentru că nu aveam lumină decât artificială. Eram împreună cu alte două persoane, tot femei, pe care nu le (re)cunosc. Una dintre ele nu părea în toate mințile. Cred că simboliza o persoană cu care nu rezonez, nu avem aceeași frecvență. Iar cealaltă era (se simțea) mai neajutorată decât mine. Nu părea să fie nici o cale de ieșire. Afară – afară din clădire – era dezastru, foc, luptă. Îndreptate chiar spre noi. Era subliniat că cineva ne purta de grijă. De grijă să nu ieșim, să nu supraviețuim.

Era și o baie în vis, cu apă pe jos, în care mă străduiam să nu calc. Apoi m-am întors în ceea ce părea a fi o cameră, deși nu avea decât o masă și două canapele, ceva minimalist. Găsisem undeva, poate în vreun hol, niște flori și bomboane de ciocolată. Și mă bucurasem. Le-am adus în cameră și mâncam bomboanele cu cea care-mi ținea companie și savuram din priviri florile. Mă gândeam la cei de afară, care vor să ne chinuim înăuntru și ei nu știu că noi, de fapt, ne bucurăm.

Apoi, dintr-odată, cum se întâmplă mereu în vis, camera avea uși de sticlă și dădea într-o grădină verde, amenajată. Iar la ușă a apărut o altă femeie, din tabăra atacatorilor. Și, văzând-o, primul gând a fost să ascund florile și ciocolata. Apoi am văzut că, de fapt, ne zâmbea și ne aducea… alte flori. Erau ca niște coronițe cu frunze verzi și flori mărunte, albe. Ni le-a dat și a plecat. Din câte îmi amintesc, a dispărut și ușa de sticlă odată cu ea.

Încântată, stăteam întinsă pe spate și mă uitam la niște flori care părea ca și cum ar fi atârnat din tavan. După formă, nu erau nici cele pe care le găsisem eu, nici cele care ne-au fost aduse. După cum mi le amintesc, semănau cu niște cale albe, cu margini vișinii. Însă eu am început să îi vorbesc partenerei și să îi spun că florile respective îmi amintesc de bunica. Ea avea mereu în grădină ghiorghine mov-vișinii. Și m-am uitat mai atent la flori și mi-am dat seama că sunt din plastic și erau chiar prăfuite, cu pânze de păianjen.

Însă n-am apucat să strâmb din nas la constatarea asta, că un gând nou a apărut în mintea mea. Mi-am dat seama că florile îmi vorbesc! Și imediat am început să înțeleg toate cuvintele scrise într-o floare. Ca și cum aș fi citit o carte. Și atunci mi-am dat seama că florile respective conțineau calea mea spre libertate. Și, pe rapid înainte, m-am eliberat și m-am trezit.

Visele sunt mesaje de la inconștientul nostru, care încearcă să pătrundă în conștient. Cât suntem în stare trează fie nu îi acordăm atenție, fie nu ne dăm timp să ascultăm și vocile interioare. Așa apar visele. Eu cred foarte mult în vise și le-am folosit de-a lungul anilor în scop terapeutic. M-au ajutat să rescriu realități din viața mea.

Iar semnificația cea mai profundă a visului de azi-noapte este că libertatea e mereu disponibilă. E o chestiune de a o alege, de a o dori, de a o căuta. Și, apoi, calea sau cheia către libertate e ceea ce ne bucură, mergând înspre lucrurile care ne încântă. Eu iubesc florile! Așa cum spune Emerson și cum am scris și eu ieri pe Facebook, pământul râde în flori.

Când am flori în jurul meu simt că sunt realiniată automat la armonie și frumusețe. Iar pentru mine frumusețea este foarte importantă, sunt sensibilă la tot ce e frumos. Am auzit pe cineva în mintea mea întrebând ușor ironic: „Nu e TOATĂ LUMEA sensibilă la frumos?!” Gândindu-mă dacă este sau nu, m-am uitat pe geam. Mereu mă uit în zare, departe, când caut inspirație. Și, ca întotdeauna, răspunsul era chiar în fața mea. Cred că cel care a construit blocul de alături nu a fost chiar atât de sensibil la frumos.

Mă întorc la libertate.

Cred că ești liber atunci când ai credință. Și găsesc credința a fi cel mai miraculos lucru de pe pământ. De asta e tocmai cheia libertății. Inima îți spune, inima știe, inima poate. Însă între inimă și realitate, între inimă și tu, mai există ceva. Un organ al voinței. Un organ care decide, care vrea, care alege, care dă comanda. Cu el ajungi să crezi. Nimic din ce conține inima nu ar vedea vreodată lumina realității dacă nu ți-ai da voie să gândești – deci să crezi – că e posibil, că merită, că vrei. Inima e atotputernică. Ca să devii și tu atotputernică ai nevoie să îți coordonezi mintea la inimă. Nu degeaba i se spune creier. Și nu degeaba a fost preaslăvit atâtea sute sau mii de ani. Ne-am concentrat atât de mult pe forța telecomenzii, că am uitat ce are de făcut. Aproape ne-am rătăcit, nemaștiind încotro să o luăm, ce avem de făcut. Dar acum ne aducem aminte. Inima ne spune ce avem de făcut.

Imaginează-ți o forță mentală ce îndeplinește voința/chemarea inimii. Atunci ești un om cu adevărat puternic.

De altfel, e jocul dintre feminin și masculin. Echilibrul. Femeile știu întotdeauna mai bine UNDE se poate ajunge (de asta sunt cele care îi motivează pe bărbați, le oferă o viziune a măreției). Bărbații CUM să ajungă acolo (de asta sunt cei fără de care femeile nu ar putea trăi, pentru că au nevoie de cineva care să aibă grijă de ele, de lucrurile materiale și practice).

Cei doi, împreună, împlinesc viața. Și o trăiesc deplin. Jumătate prin sine însuși, jumătate prin celălalt.

Femininul, masculinul și jocul dintre ei e una dintre marile mele pasiuni. Pentru că e cheia vieții, de asta. Iar eu m-am născut ca să înțeleg viața. Și să mă bucur de ea, bineînțeles.

O să povestesc și despre misiunea mea în viața asta, frază cumva impunătoare, însă, într-o singură frază, trăind, mă simt ca într-o vacanță într-o țară străină. Vreau să cunosc și să înțeleg cum e viața în această zonă a lumii, să am un anumit impact cu acele lucruri pe care eu le aduc odată cu mine de acasă, și să mă bucur de întreaga experiență. Nu e asta o definiție cât se poate de concludentă a unei vacanțe, a unei călătorii?

Trăiești liber atunci când ești suficient de întărit în credința că ea este posibilă și când ești suficient de puternic pe dinăuntru să o alegi, dincolo de aparentele sau inițialele costuri. La început e o chestiune de curaj, apoi de îndrăzneală, până când devine propria ta natură.

Libertatea există dacă tu îți dai voie și alegi să fii liber. Libertatea există dacă tu o alegi.

Ești deja liber. Ai nevoie numai să te vezi liber.

Eu sunt liberă. Și nu văd de ce aș fi altfel.

signature
1 Response

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *