Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Dumnezeu, ascuns în lumile din mine

Tată, mi se trântesc tâmplele de munții tăi, care îți ies din adâncuri. Tată, mi se trântesc tâmplele de frații mei. Și mă ridic odată cu ei. Și mă înalț odată cu ei. Lovindu-mi tâmplele de ei. Mi se izbesc tâmplele de metal de piatra ta. Tată, îmi simt tâmplele plesnind.

Tată, mă trântesc vânturile tale, care îți ies din adâncuri. Îmi trântesc tâmplele. Și mă dărâmă. Îmi pleznesc tâmplele, tată, de vânturile ce le-ai trimis asupra mea.

Lumile ce le-ai pus în mine, tată… Lumile ce le-ai pus în mine mi se izbesc de tâmple. Îmi trosnesc și fulgeră lumile pe dinăuntru și pe dinafară.

Tatăăă, spintecase-va înaltul cerului, din care te chem să apari. Tată, te chem să apari. Așa cum știu că nu exiști. În afara mea. Nu exiști în afara mea. Și nu e nimeni să pogoare din înaltul cerului.

Tată, ai pus două lumi în mine. Și totul e pe din două.

Totul e pe din două. Știu tot din ceea ce va urma. Și nu știu nimic.

Știu că nimic nu mă va doborî. Și lupt cu ultimul strop de forță să cuceresc munții și să înfrunt vânturile pe care mi le trimiți în cale.

Tată, de-ar exista glas și de-ar exista limbă, de-ar exista strigare pentru ceea ce sunt și ceea ce nu sunt. Tată, nu pot să strig de durere, chiar dacă mă sfâșie, pentru că mă văd râzând în oglindă și știu că trec valea bucuriei. Tată, nu pot să dansez de fericire, chiar dacă văd perfecțiunea în orice ungher îmi trimit privirea, pentru că sunt în război, sunt plină de răni și simt că-mi dau duhul la fiecare pas înainte.

Tată, rămân fără suflare simțind în piept toată suflarea lumii.

Tată, îți sunt copil, așa cum îți sunt forță creatoare. Îți sunt copil, așa cum eu te nasc și-ți dau viață cu fiecare gând, cu fiecare dram din tot ceea ce există și privesc. Ca făcând parte din tine. Fiecare parte din mine. Eu și Tu una suntem. Existăm separat, în atingerea noastră apărând efectul de oglindă.

Tată, tată, tată… Se urlă în mine. Așa cum sunt plină de tăcere.

Tată, tată, tată… nicicând nu s-a pogorât sfânta treime mai adânc în mine.

Tată, să ia foc lumea asta pe care o iubesc atât de mult. Tată, iubesc lumea asta care arde…

Legiuni de îngeri cântă în mine. Legiuni de îngeri îmi sfințesc simțirile, gândurile, mișcările. Legiuni de îngeri cântă în mine un cântec în care dipari. Un cântec atât de adânc, încât te pierzi în el. Un cântec atât de sfânt, încât Raiul e dedesubtul. Un cântec atât de sfânt, de parcă aș fi originea a tot ce-i mai sfânt vreodată.

Și alte legiuni. Și alte legiuni am în mine. Care urlă, strigă, zbier. Se luptă, se zbat. Nici măcar între ei. Nici măcar între ei. Fiecare în ei înșiși. De parcă sunt posedați pe dinăuntru. Și înăuntrul lor e posedat. Și tot așa. Războiul e în mine. Eu sunt sursa războiului. Nu e între mine și altceva, altcineva. E în mine. Și mai adânc în mine. Și mai adânc în mine. E în mine. Și mai în mine. Eu cu mine, eu.

Tată, tată, tată… Sunt în polaritate. Și sunt în unitate. Polaritatea din mine creează însăși unitatea. Tată, sunt în polaritate și sunt în unitate. Tată, port lumile pe care le-ai pus în mine. Și nu sunt nimic altceva. Nu sunt nimic altceva în afară de asta.

Plusul și minusul din mine creează tăcerea. Doar tăcere și liniște. Care conține în ea tot zgomotul. Numai așa poate exista tăcerea, conținând zgomotul.

Tată, mi se zbat tâmplele și nu-mi mai rămân cuvinte. Fiecare literă căreia îi dau viață moare de focul inutilității. Fiecare literă duce viața mai departe. Totul este atât de inutil. Pentru că totul nu e decât tăcere. Totul e doar tăcere. Totul e inutil. Dar asta mă face să merg mai departe.

O lume din mine o pune pe cealaltă în mișcare. Îngerii stârnesc celelalate legiuni. Și celelalte legiuni dau de lucru îngerilor. Și, astfel, viața merge mai departe de-a lungul experienței. A cunoașterii de sine.

Tată, mă sufocă infinitul care sunt. Mă sufocă infinitul pe care îl simt că-mi curge prin tot ceea ce sunt. Mă sufocă infinitul care sunt. Și pe care-l simt. Pe care-l trăiesc.

Tată, îți vorbesc ție și mie îmi vorbesc.

Tată, mă sufocă viața, așa cum îmi dă viață.

Tată, în afară de cele două lumi nu mai există nimic. Nu mai există nimic altceva.

Nu pot să-ți cer ceea ce am deja. Nu pot să mă bucur de ceea ce nu am.

Tată, trăiesc aceste două lumi pe pământ. Când în una, când în alta, și în amândouă în același timp.

Dumnezeule, care sunt, nu există nimic altceva în afară de asta. În afară de mine și de lumile din mine.

Dumnezeule, am coborât în lume să mă exprim pe mine. Acolo unde am fost dintotdeauna. Acum mă arăt.

Acum mă arăt.

Dumnezeule, dumnezeule, dumnezeule…

Dumnezeu pe pământ… dar unde nu e dumnezeu?

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *