Bucuria are puțin de-a face cu circumstanțele vieții. Și mai degrabă cu acele lucruri pe care tu ALEGI să le pui în centrul vieții tale. Învață să faci alegeri mai bune. Abonează-te pentru inspirație, motivație și alte gânduri liniștitoare.
 

Cum se ajunge la orgasmul tantric

Sexul se întâmplă; nu este un lucru pe care trebuie să-l faci. Prin urmare, trebuie să înveți atitudinea orientală față de sex, atitudinea tantra. Atitudinea tantra constă în faptul că trebuie să-ți iubești partenera. Nu este nevoie de planificare, nu este nevoie să repeți în minte. Nu trebuie să faci nimic anume; doar să iubești și să fii disponibil. Jucați-vă cu energiile voastre. Iar când începeți să faceți dragoste, nu este nevoie deloc să o faceți în stil mare. Altfel te vei preface, și la fel va proceda și partenera. Ea se va preface că este o amantă extraordinară, iar tu te vei preface că ești un amant extraordinar… și amândoi veți fi nesatisfăcuți! Nu este deloc nevoie să pozați.

Actul dragostei este o rugăciune tăcută. Este meditație. Este sfânt; este sfinta sfintelor. Prin urmare, când faci dragoste cu o femeie ia-o foarte încet, cu gust, însușindu-ți fiecare aromă. Și ia-o foarte încet: nu e nicio grabă, de ce să te grăbești? Există suficient timp.

Iar în timp ce faci dragoste, uită de orgasm. Dimpotrivă, caută să te afli într-o stare foarte relaxată cu femeia, relaxați-vă unul în celălalt. Mintea occidentală se gândește încontinuu când vine, cum o să o facă repede și extraordinar, și nu știu ce și nu știu cum. Această gândire nu permite energiilor corpului să funcționeze. Nu permite corpului să își urmeze calea; mintea se tot amestecă…

Relaxează-te împreună cu cealaltă persoană. Dacă nu se întâmplă nimic, nici nu trebuie să se întâmple ceva. Dacă nu se întâmplă nimic, atunci exact asta se întâmplă… și asta este foarte frumos! Nu trebuie ca orgasmul să se producă în fiecare zi. Sexul ar trebui să însemne doar să fiți împreună, doar să vă dizolvați unul în celălalt. Apoi, unul poate să continue să facă sex o jumătate de oră, relaxându-se în celălalt. Pe urmă vă veți afla într-o stare de completă uitare de sine, deoarece nu este nevoie de minte. Dragostea este singurul lucru pentru care nu este nevoie de minte; și aici greșește Occidentul: introduce mintea chiar și în asta!

Prin urmare, relaxați-vă pur și simplu unul prin celălalt și uitați de minte.

Bucurați-vă de simpla prezență a celuilalt, de întâlnire, și pierdeți-vă în ea. Nu încercați să obțineți ceva de pe urma ei; nu este nimic de obținut, într-o bună zi, va urma o coborâre a orgasmului; nu va exista niciun vârf. Nu va fi decât relaxare, însă și aceasta va avea propriul vârf, pentru că are profunzime. Într-o bună zi, corpul se va propulsa el însuși spre o culme a orgasmului, dar și aceasta va veni de la sine; voi doar vă veți afla acolo.

Uneori va fi o vale, uneori va fi un vârf… și acesta este un ritm. Nu poți avea un vârf în fiecare zi. Dacă ai numai vârfuri, atunci vârful nu va fi prea înalt. Trebuie să cucerești vârful trecând prin vale. Prin urmare, e un raport de jumătate-jumătate. Uneori va fi un orgasm de vale. După aceea te pierzi în întunericul văii, în răcoarea și pacea ei. Așa îți cucerești un vârf. Într-o zi, energiile sunt gata: ele însele se îndreaptă spre vârf, tu nu ai niciun merit. Cum ai putea avea? Cine ești tu și cum ai putea să reușești acest lucru? Aflându-te în vale, energia se acumulează; vârful se naște din vale. Apoi vine un orgasm extraordinar; întreaga ta ființă este inundată de plăcere.

În vârf va fi plăcere, în vale va fi pace. Și, în cele din urmă, pacea este mai prețioasă decât plăcerea, deoarece plăcerea va fi de moment: nu poți rămâne în vârf mai mult de un moment. Vârf înseamnă că este foarte îngust; este asemenea unei piramide. Nu poți rămâne acolo prea multă vreme; nu poți rămâne acolo decât un moment. Însă poți rămâne mai mult când urmează o vale. Ambele trebuie să fie savurate; ambele au ceva de oferit. Ambele sunt semnificative și ambele te ajută să crești.

În sfârșit, tantra spune că orgasmul din vale este cu mult superior celui din vârf. Orgasmul din vârf este imatur, orgasmul din vale este de o mare maturitate. Orgasmul din vârf aduce excitație; este febril și plin de pasiune. Aduce înfiorare, dar fiorii sunt obositori. Orgasmul din vale nu aduce fiori, ci liniște, și această liniște este cu mult mai prețioasă, are o mult mai mare putere de transformare. Te va însoți douăzeci și patru de ore. Odată ce ai ajuns într-o vale, valea aceea te va însoți. Vârful va fi pierdut, vei fi obosit și vei adormi. Valea va continua; zile întregi poate să aibă efect asupra ta. Vă veți simți relaxați, alăturați.

Ambele sunt bune, însă nimic nu se poate „face”. Trebuie pur și simplu să lași calea liberă. Prin urmare, dragostea este un gen de relaxare în care lucrurile trebuie să fie lăsate în voia lor.

∗ fragment din cartea Echilibrul corp-minte, de Osho

signature
2 Responses
  • Djanton
    30 Jul 2018

    Buna, eu am avut parte de acest orgasm tantric,dar culmea fara partenera. Am trait extazul,…a fost ceva woow. De doua ori am avut parte de asa ceva.,prima oara a durat putin (desi in starea de orgasm tantric nu exista timp si nici un “eu” ). Sunt o persoana care se aprinde repede,in sensul erotic. Chiar si pe strada,daca vad o fata frumoasa,o admir cu toata fiinta. Si nu ii admir doar formele,ci si chipul,intreaga fiinta. Si sunt foarte conectat cu natura. Ma minunez de copaci,flori…de tot ceea ce ma inconjoara. Imi place sa ma pierd in simturi. Probabil si acestea m-au ajutat sa am doua orgasme tantrice pana acum. Totodata,eu de mic copil am vise lucide cu demoni. Chiar si cu demoni sexuali,cum ar fi succubus. M-am tot chinuit sa -i inteleg. Mult timp m-am si luptat cu ei. Nu sunt genul care sa se sperie foarte usor. In vise imi apareau in diverse forme,se degizau in membrii de familie,cunostiinte prieteni…si mai ales in femei foarte frumoase care incercau sa ma seduca. Tentatia era prea mare,nu puteam sa resist in fata lor. Iar cand ma lasam prada placerilor lor,acestia isi luau forma lor de demoni (erau infioratori). Si odata picat in plasa lor,ma storceau de enregie,simteam o durere de nesuportat. Imi sugeau energia vitala. Norocul meu era ca ma puteam trezi oricand din vis. Ani de zile am avut parte de asa ceva. Dar ceva s-a schimbat acum cateva zile. Intr-o noapte am avut acest vis lucid in care o femeie frumoasa incerca sa ma seduca,deja stiam ce va urma. M-am luptat rau de tot ce acest demon-femeie. Si dintr-o data mi-a venit o idee,dar mai mult a fost ceea ce am simtit ca trebuie sa fac. Am simtit sa strang in brate demonul si sa-i spun ca il iubesc,ca e al meu. Si asta am si facut. Apoi visul a disparut. Iar orgasmul tantric s-a intamplat. A fost minunat. Era doar acel extaz suprem,fara un eu/o minte/sau o persoana. La inceput simteam cum parca acea energie divina ma vindeca…apoi m-am dizolvat ca individ. A fost woow…..Nu stiu cat a durat in timp,dupa estimarea mea cam 10 minute.

    Am trait la viata mea cateva experiente mistice,chiar si “starea” de Nirvana. Si poate si datorita acestora am aceste orgasme tantrice fara ajutorul unei partenere. Cumva acestea au deschis ceva in mine. In ultimul timp sunt interest de acest orgasm tantric. Am observant ca pt mine e cea mai usoara cale de a lua contact cu divinul. Desi totul se intampla de laSine. Trebuie doar sa fiu deschis.

    • mihaela
      30 Jul 2018

      Ce experiență frumoasă! Îți mulțumesc că ai împărtășit-o cu mine. Felicitări pentru că ai reușit să îți transcenzi propriile tipare. Sau demoni, cum îi numești tu. Faptul că te conectezi cu ușurință la energii și natură îmi spune că ai o anumită sensibilitate la planul subtil. Astrologic sigur ai influență considerabilă din zodia Peștilor.
      La pachet cu această sensibilitate vine și faptul că, probabil, ești o persoană vizuală și cu o imaginație bogată. Așa se face că întâlneai în vise acele femei foarte frumoase. Sau persoane cunoscute. Ele reprezentau plăcerea. Și, în mod deosebit, plăcerea sexuală. Față de care, probabil, aveai o anumită rezistență înăuntrul tău. Mai toți respingem energia și plăcerea sexuală, pentru că asta e paradigma trecutului. Dar tot mai mulți descoperim adevărul. Cum ai făcut și tu. Că energia sexuală are menirea de a ne conecta la planurile mai înalte, mai subtile ale vieții. Și că, deși poate fi folosită greșit și unii o și fac, ea este un mare dar.
      Odată ce n-ai mai respins acele părți din tine și ai ales să le iubești, ai găsit adevărul, ți-a fost relevat. Ți-ai luat înapoi acele părți din tine când nu le-ai mai judecat ca fiind demoni. Așa ai ajuns la orgasm! 😍
      Și da, felicitări că ai cunoscut orgasmul tantric de unul singur. E cea mai frumoasă cale prin care se poate întâmpla. Atunci când avem orgasm sau orice altă manifestare a energiei sexuale, are de-a face cu noi înșine, și mai nimic cu o parteneră sau un partner. Este vorba doar despre noi și energia noastră sexuală, felul în care ne conectăm la ea cu dragoste și lipsă de judecată. În cuplu e vorba mai mult de o împărtășire, de bucuria de a ajunge acolo împreună. Și, eventual, de stimularea reciprocă. Ne conducem unul pe altul acolo. Pentru că ne place mult sentimentul de “împreună”.

      Multe orgasme minunate în continuare îți doresc! 😋

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *