Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Care sunt cele cinci limbaje ale scuzelor? O carte de Gary Chapman și Jennifer Thomas

Bine v-am găsit, frumoșilor!

Azi vreau să vă povestesc despre o carte de a cărei existență nici nu știam. Vorbind despre limbajele iubirii în timpul unei revederi cu prietenul meu, Cosmin, a pomenit el și de limbajele scuzelor. În primul moment am crezut că ne-a împărțit Chapman după felul în care ne căutăm scuze pentru tot ceea ce NU facem și NU e bine în viața noastră 🙂 Și eram tare intrigată și pregătită să mă amuz, descoperindu-mi șablonul. Abia apoi am înțeles că, de fapt, lucrurile sunt mai serioase. Că e despre a-ți cere iertare. Și despre cum reușește fiecare să te ierte sau nu, depinzând dacă ai vorbit sau nu pe limba lui. Simțeam că e ceva pentru mine în cartea asta. Așa că două zile mai târziu am dat fuga la librărie. Și peste încă alte două zile, am ronțăit-o și sunt pregătită să vă spun și vouă ce gust a avut.  

Impresii generale

Subțirică. Și nu în număr de pagini (are 211 pagini), cât în valoarea informației pe care o oferă. Mă așteptam să fie o carte ușor de citit, cum este și Cele cinci limbaje ale iubirii. Dar, cumva, mă așteptam – voiam – mai mult. O abordare mai profundă. Să mă facă să înțeleg mai multe despre oameni, din punctul ăsta de vedere, al scuzelor, iertării și existenței unei nevoi de a ne cere iertare. Să am momente de „AHA”.

Mi-a părut o carte scrisă pe genunchi. Parțial de autori, parțial de asistenții lor. „Ca să mai scriem una”. Și care nu a fost revăzută. Sau poate nici chiar editată. Detaliez mai jos de ce. Așadar, în ansamblu, simt că m-a lăsat cu mai multe întrebări decât că mi-a oferit răspunsuri.

În plus, ediției în română pe care am citit-o eu îi lipsesc muuulte virgule și are câteva acorduri date peste cap.

Dar, e destul de relevantă. Dacă nu ai meditat niciodată la ideea și nevoia asta, de a-ți cere scuze și iertare, cu siguranță la sfârșitul cărții vei vedea lucrurile ușor altfel și cel puțin câteva lămpi, dacă nu becuri de 100W, ți se vor aprinde. Poate fi vindecătoare dacă o lași să își facă treaba. Dacă îți cobori garda și vrei să înțelegi că pe lume ești tu + ceilalți. Și e important ce simțim toți și fiecare dintre noi.

Și, mai ales, că uneori depinde de noi și numai de noi să avem relații împlinitoare. Sau să lăsăm relațiile să se destrame.

Cum? Să-i dăm cuvântul lui Chapman.

Despre ce e

Urmărind structura Celor cinci limbaje ale iubirii, care a câștigat atât de mult în popularitate și apreciere, Gary Chapman, alături de Jennifer Thomas (consultant specializat pe probleme de leadership, autor de cărți și orator de succes, cum este prezentată în carte), caută să formuleze și cinci limbaje ale scuzelor. Mai exact, cinci feluri în care tindem să ne cerem scuze în mod natural sau așteptăm să ne fie cerute scuze. Ca și în cazul limbajelor iubirii, se aplică principiul: dacă nu îmi ceri scuze pe limba mea, e ca și cum nu mi-ai fi cerut scuze cu adevărat, în mod sincer.

Cartea are 12 capitole, 5 corespunzătoare celor cinci limbaje ale scuzelor, iar celelalte vorbesc despre:

  1. De ce să ne cerem scuze?
  2. Cum ne exprimăm regretele
  3. Dar dacă nu vrem să ne cerem scuze?
  4. Să învățăm să iertăm
  5. Vindecarea relațiilor de familie
  6. Alegerea de a ne ierta pe noi înșine
  7. Părere de rău sinceră, iertare sinceră

Iar cele cinci limbaje ale scuzelor sunt:

  1. Exprimarea regretului: Îmi pare rău
  2. Acceptarea responsabilității: Am greșit
  3. Îndreptarea greșelii: Cum pot repara lucrurile
  4. Angajamentul sincer: Îmi doresc să mă schimb
  5. Solicitarea iertării: Te rog să mă ierți

Am vorbit ceva mai pe larg despre ele aici: Care sunt cele cinci limbaje prin care ne cerem scuze? Sau avem nevoie să ni se ceară scuze?

Cu ce am rămas

Una peste alta, cartea a avut o contribuție majoră în dezvoltarea mea. Chiar dacă simt că mai degrabă am citit printre rânduri ceea ce avea să-mi fie de mare valoare la sfârșit.

Ideea cea mai importantă cu care am rămas și care m-a schimbat este că nu ne cerem scuze DOAR atunci când ne-am înșelat, am greșit, am făcut ceva intenționat. Pentru mine asta era de bun simț. Am greșit, admit, îmi asum, și îmi cer iertare. Ceea ce însă nu știam înainte și nu mi-a trecut niciodată prin cap este că acestea nu sunt singurele situații care impun să ne cerem iertare. Pam-pam! Ia-o pe asta.

Care, deci, să fie celelalte situații? Ei bine, cele în care îi rănim pe cei din jurul nostru. Punct. Nu contează că nu am greșit sau nu am vrut să facem asta. Contează că cel de alături s-a simțit rănit, l-a durut. Și noi am fost acolo, la capătul celui care a apăsat pe trăgaci. Nici nu contează că aveam în vizor o cioară. L-am nimerit pe cel drag.

Ce s-a întâmplat mai departe? Prin gestul nostru și durerea pe care i-a provocat-o celuilalt, s-a ridicat un zid (emoțional) între noi. Relația noastră are acum o piedică. Nu se poate dezvolta mai departe. Dacă ții la relație și vrei să fie iar bine și frumos, îți ceri iertare. Îi arăți celuilalt că îți pasă de ceea ce simte, de sentimentele sale, de starea lui de bine. Așadar – notă pentru mine – că îți pasă nu doar de adevăr și dreptate, ci și de sentimentele celuilalt. Care pot fi – și de regulă sunt – două lucruri cât se poate de diferite.

Practic, să arăți empatie și compasiune. Și cred că ce m-a ajutat cel mai mult să înțeleg asta a fost exemplul cu liftul.

Relațiile bune sunt întreținute prin exprimarea regretului, chiar dacă nu am intenționat să facem rău cuiva. Când mă izbesc de cineva atunci când ies din lift, spun „îmi pare rău” nu pentru că l-am lovit intenționat, ci pentru că mă identific cu neplăcerea sau iritarea pe care i-a provocat-o lovitura mea neintenționată. Același principiu este valabil și în cazul relațiilor apropiate. Se poate să nu vă dați seama că v-ați supărat partenerul de viață prin comportamentul dvs., dar când acest lucru devine vizibil, puteți spune: „Îmi pare rău că felul în care m-am purtat cu tine te-a făcut să suferi atât de mult. Nu a fost intenția mea să rănesc”. Regretul înseamnă să te concentrezi asupra propriului comportament și să exprimi empatie pentru durerea cauzată celeilalte persoane.

Îmi pare mie acum că această mică, dar importantă nuanță, este acel fir subțire care fie întărește o relație, fie o face să se destrame. Eu nu am conștientizat niciodată înainte importanța cererii scuzelor și iertării la un asemenea nivel. Și nici efectele pe care le are în relații și în calitatea lor.

Ce se întâmplă, de fapt, de contează atât de mult? Ei bine, cât de valoros poate fi să îți arate cineva că îi pasă de ceea se întâmplă cu tine? Că prețuiește relația voastră? Că ești important pentru el, și în viața lui? Că îl doare dacă te doare? Că ar face orice numai să nu te rănească și să vadă că te doare, suferi, plângi? Sau ca să îți treacă durerea?

Și, dacă iubești pe cineva, cam asta simți.

Da sau nu? 🙂

Da! Și asta e ceea ce exprimi/transmiți atunci când îți ceri iertare. Nu neapărat admiți că ai greșit. Ci că nu vrei ca celălalt să se simtă rănit, îndurerat. Din cauza ta.

Aliluia! 🙂

Ceea ce ați spus sau ați făcut poate că nu a fost o greșit din punct de vedere moral. Poate chiar ați spus-o sau făcut-o în glumă. Dar l-a ofensat pe celălalt. El sau ea este acum supărat/ă. Este o jignire care a creat o ruptură între voi doi. Din acest punct de vedere este o greșeală, iar solicitarea iertării este necesară.

Ah, și alt aspect. Atunci când ne cerem scuze, respectiv iertare, validăm emoțiile celuilalt. Văd că te doare. Văd că suferi. Văd ce se întâmplă cu tine. Îmi dau seama. Nu te ignor. Te văd. Chapman nu a pomenit deloc de validarea emoțiilor. Care este importantă.

Una peste alta din nou, partea care mi-a plăcut cel mai mult este că imediat după ce am citit cartea, am pus în aplicare. M-am apucat de cerut iertare acolo unde nu o făcusem înainte. Pentru că nu conștientizasem că e cazul. Să vă dau un exemplu. Tipul care fusese îndrăgostit de mine. Și pe care l-am trimis la plimbare. Unul dintre ei, clar :)) Dar pe cel despre care știam că se alesese cu o considerabilă fractură a egoului și a stimei de sine în urma acestei întâmplări. Care și-a dorit tare. Apoi l-a durut tare. Și cu care am acum altfel de relații. Eu n-am înțeles decât mult mai târziu ce s-a întâmplat, de fapt. N-am înțeles decât mult mai târziu cât de mult l-a durut refuzul meu. Și mi s-a părut – acum – normal să îmi cer iertare că a avut de suferit din cauza mea. I-am spus că mi-aș fi dorit să fie altfel. Că îmi pare rău că nu am putut să simt la fel și să îi ofer împlinirea pe care el o simțea posibilă între noi. Că mi-aș fi dorit să nu îl doară deloc. Că faptul că nu vreau o relație cu el nu înseamnă că nu e un bărbat extraordinar. Ci doar că ne dorim lucruri diferite. Și că, de fapt, vreau să fie fericit.

Nu ne costă nimic să ne pese de sentimentele și de emoțiile celorlalți. Și să le luăm în considerare și să le respectăm demnitatea… Ba îi poate ajuta să treacă mult mai ușor peste orice situație cu care s-ar confrunta. Așa că, de ce să stăm cu mâinile în sân?!

… acum să ne întoarcem înapoi la mine.

Văleeeeu! Că nu știam ce mă așteaptă 🙂 După ce am terminat cu iertările, mă simțeam de parcă alergasem un maraton 😀 Și, de fapt, nici nu am terminat. Ci abia am început. Dar m-am bucurat că am făcut asta. M-am simțit bine cu mine. M-am simțit mândră de mine. Am simțit că am făcut lumea un loc cu un milimetru mai bun. Că mai există o șansă să fim și fericiți. Împreună. Cu toții.

Dar e clar că trebuie să fii tare să te apuci de iertări. Nu e ca în cartea lui Chapman. Nu tuturor le dau lacrimile și te îmbrățișează fericiți. Unii nu știu să-ți primească iertările. Alții nu știu ce să facă cu ele. Pe alții da, îi salvezi din durere și așteptare. Deci e clar că mai avem cu toții de învățat la capitolul ăsta. De exersat mai des. De înțeles cum se face. Și de ce. Cum să cerem să fim iertați. Și cum să iertăm. Dar e musai să deschidem cutia Pandorei a emoțiilor care ne blochează relațiile și viețile. E musai, ca să putem merge mai departe. Vindecați. Proaspeți. Mai pregătiți să rezolvăm tot ce ne iese în cale.

Așa că, hai și tu. Ia iertările de după umeri și pune-te pe împrăștiat scuze și păreri de rău pe la ușile celor care au avut de îndurat de pe urma ta, chiar dacă nu din cauza ta. Ai o șansă să faci ceva bun. Fă-o!

Ce mi-ar fi plăcut să fie altfel

  • În primul rând, mi-ar fi plăcut să fie mai structurată informația. Să știu că sunt la începutul, cuprinsul, finalul descrierii unui limbaj al scuzelor. Abia pe la al treilea capitol m-am prins că am intrat deja în cele cinci limbaje ale scuzelor și citesc despre al doilea. Și nici acum nu îmi este foarte clar în ce fel sunt diferite aceste limbaje unele de altele. Sau de ce există cinci limbaje. Vreau să spun că nu e exprimată clar ideea: acesta este limbajul numărul unu al scuzelor, îl recunoști prin faptul că…, sau îl vorbești atunci când…, iată câteva exemple. Așa că am încercat să fac eu asta, aici: 
  • Alt lucru care mi-ar fi plăcut să fie altfel este abordarea religioaso-teologică. Cartea e încadrată la Familie de Curtea veche. Dar eu chiar mă așteptam la puțină psihologie. Să îmi explice din punct de vedere al înțelegerii psihicului uman de ce avem nevoie de scuze, ce se întâmplă când ne cerem scuze cu noi și cu celălalt. Care sunt procesele psihologice din spate. Cum definești și delimitezi sau înțelegi moralitatea faptului de a-ți cere scuze. Și despre disponibilitatea de a ierta.

În schimb, Gary vorbește mult și bine despre Dumnezeu și Iisus și folosește Biblia ca reper de moralitate și exemplu pentru faptul că ar trebui să ne cerem scuze, de ce, și cum. Spune el că Dumnezeu așteaptă de la noi să ne cerem scuze – să ne pocăim/spovedim – pentru păcatele noastre și că, prin urmare, trebuie să facem asta și față de cei din jur. Eu nu pot fi de acord cu așa prezumție. Îl iubesc pe Dumnezeu foarte mult, respect religiile (deși nu cred în ele), dar cu siguranță refuz să consider că în lumea asta o religie înființată acum mai bine de două mii de ani este singurul reper pe care îl avem în a ne construi relații interumane de calitate. Nici măcar la nivel de inspirație. Sunt absolut convinsă că putem folosi ceva mult mai contemporan și mai puțin controversat. Cu ideea de păcat sunt la fel de puțin de acord.

Mai mult decât atât, odată cu anumite exemplificări și povești are insinuări despre viața sexuală, cum că plăcerea sexuală și sexul, în general, este un păcat, în afara căsătoriei. Lucru care este alarmant de strâmb înțeles și propovăduit din punctul meu de vedere. Se confundă căsătoria cu intimitatea, conexiunea și iubirea dintre doi oameni. Mă rog, să nu intrăm în subiectul ăsta. Din aceleași motive mi-aș fi dorit și Chapman să țină subiectul deoparte. Sau poate îmi rămâne mie să accept că este pastor într-o biserică baptistă și nu s-a putut abține să nu predice și în carte.

  • Alt lucru pe care mi-aș fi dorit să îl găsesc măcar punctat este faptul că, uneori, nu e atât de mult vorba de limbajul specific fiecăruia dintre noi de a ne cere scuze, cât despre situație. Sunt situații în care este suficient să îți exprimi regretul, în altele să îți asumi responsabilitatea și să admiți că ai greșit, în altele să cauți să îndrepți situația, în altele să îți iei angajamentul că nu vei repeta acel comportament. Îmi pare o chestiune logică. Față de aceeași persoană s-ar putea să fie cazul să îți ceri iertare în moduri diferite, în funcție de situație. Nimic despre asta în carte.
    Să vă dau un exemplu de trei situații diferite, în care eu una mă aștept la un limbaj diferit de a primi scuze. Limbajul meu de scuze principal este asumarea responsabilității. Am detaliat aici. Dar unele situații cer altceva.
    – Să zicem că iubitul meu varsă, din greșeală, paharul de vin din care bea, pe mine. Mă aștept să îmi spună că îi pare rău și, eventual, să îmi aducă șervețele să mă curăț. Deși părere de rău și asumarea responsabilității.
    – Să zicem că iubitul meu uită de o dată importantă pentru mine/noi. Mă aștept să îmi spună că îi pare rău și să caute să se revanșeze, să facă ceva, altceva, în locul a ceea ce a omis, ca să compenseze. Deci părere de rău și repararea greșelii.
    – Să zicem că iubitul meu are obiceiul de a face glume proaste. Mă aștept să îmi spună că îi pare rău și să își ia angajamentul ca, cel puțin de față cu mine, să nu mai facă acele glume proaste.
    Relevantă perspectiva mea?

Fragmente&citate din carte

  • Omenirea are o capacitate uimitoare de a ierta. 
  • Ceva în noi cere împăcare atunci când faptele rele distrug o relație. Dorința de împăcare este de multe ori mai puternică decât dorința de dreptate. Cu cât relația este mai intimă, cu atât e mai mare dorința de împăcare.
  • Atunci când ne cerem scuze, ne acceptăm responsabilitatea pentru un anumit comportament, încercând să ne revanșăm față de persoana afectată de el.
  • În Love Story, binecunoscutul film din anii ’70, exista o replică rămasă celebră: „Dragostea înseamnă să nu fii nevoit niciodată să spui „îmi pare rău”. Nu, este exact invers. Dragostea înseamnă să spui adesea „îmi pare rău”, iar dragostea adevărată include scuze din partea celui care a greșit și iertare din partea celui față de care s-a greșit.
  • L-am provocat cu o nouă abordare. Eu o numesc „Sunt de acord/Nu sunt de acord”. Sunt de acord că am dreptul să mă simt jignit, furios, dezamăgit și frustrat sau oricum altcumva m-aș simți. Nu-mi pot alege sentimentele; pur și simplu le trăiesc. Pe de altă parte, nu sunt de acord cu ideea că din cauza sentimentelor mele am dreptul să ofensez pe cineva cu cuvintele sau comportamentul meu. Să-mi rănesc partenerul de viață pentru că acesta m-a rănit la rândul lui este ca și cum ai declara război civil, un război în care nu există învingători. Prin urmare, voi căuta să-mi exprim emoțiile într-un fel care nu îl va ataca pe partenerul meu de viață, ci va păstra potențialul de împăcare.
  • Cu toții facem greșeli, dar singura greșeală care te va distruge este cea pe care nu ești dispus să o accepți.
  • Nu este niciodată corect să te distrezi dacă altcineva suferă.
  • Când cineva jignește, instantaneu se creează o barieră emoțională între doi oameni. Până când acea barieră nu este îndepărtată, relația nu poate progresa. Scuzele reprezintă încercarea de a îndepărta bariera.
  • Ideea că nu este nevoie să facem schimbări decât atunci când comitem ceva incorect din punct de vedere moral este eronată. Într-o căsnicie sănătoasă, adesea facem schimbări care nu au nici o legătură cu moralitatea, dar au de-a face cu construirea unei căsnicii armonioase. 
  • Puține lucruri sunt mai puternice în relațiile interumane decât să înveți să accepți responsabilitatea pentru eșecuri și să-ți ceri scuze de la persoana față de care ai greșit.
  • A trage pe cineva la răspundere pentru un comportament negativ este un act de iubire.
  • Problema cu jocu așteptării este că durata medie de viață pentru bărbați și femei este de 75 de ani. Cât timp din viața voastră de adult vreți să petreceți într-o relație de tip „război rece”, așteptându-l pe celălalt să-și ceară scuze? Am cunoscut cupluri care au petrecut 30 de ani trăind în aceeași casă, dar care erau înstrăinate deoarece fiecare aștepta ca celălalt să facă prima mișcare și să-și ceară scuze.
  • Cuvinte grele au fost aruncate la sfârșit; eu mi-am cerut iertare nu pentru că greșisem, ci pentru că era demersul cel mai bun de a începe să repar relația de prietenie.
  • Scuzele deschid o întreagă lume nouă de emoții și sănătate spirituală.
  • Dacă scuzele ar fi considerate de toți normale în cazul greșelilor, zidurile nu s-ar mai construi. Relațiile ar fi autentice. Cu siguranță oamenii ar mai și greși, dar greșelile ar fi tratate într-o manieră deschisă și onestă. Regretul s-ar exprima; responsabilitatea ar fi acceptată. S-ar înfăptui reparația. 
  • Când scuzele vor deveni un mod de viață, relațiile vor rămâne sănătoase. Oamenii vor găsi acceptarea, suportul și încurajarea de care au nevoie. Mai puțini oameni vor recurge la droguri și alcool, într-un efort de a-și găsi scăparea din relații destrămate. Și mai puțini oameni ar trăi pe străzi.

Hai să ne cerem scuze&iertare mai des!

signature
1 Response

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *