Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Ce înseamnă să îți trăiești viața ca un Maestru?

Maestrul este o ființă liberă.

Nu depinde de ceilalți, de părerile lor, de umorile lor pentru a fi el însuși, în cea mai deplină autenticitate. Nu se falsifică, pentru că nu se teme de nimic, nu așteaptă nimic, nu depinde de nimic. El este centrul întregului său univers, centrul realității sale.

El are conștiența faptului că el și nimeni altcineva este Creatorul propriei sale experiențe. Este un Creator conștient, spre deosebire de majoritatea oamenilor, care își imaginează că realitatea pe care o experimentează este „exterioară” și nu depinde de ei.

Maestrul își asumă complet orice împrejurare a vieții sale. Are o încredere impecabilă în sine și în realitatea experimentată, pe care niciodată nu o consideră adversă. Maestrul percepe faptul că realitatea îl slujește și percepe dimensiunea inițiatică a fiecărei clipe și a fiecărei împrejurări.

Nu caută în afara sa nici modele, nici metode, nu merge pe cărări bătute, creativitatea sa este debordantă. Acțiunile sale în dimensiunea orizontală a existenței, adică în această lume în care ne întâlnim în trupuri din carne și sânge, sunt precise, rapide și intuitive.

Maestrul mai curând simte realitatea decât o judecă. Rațiunea sa este clară și liniștită, folosind mai degrabă la a aduce în dimensiunea densă, la înfăptuire, viziunea sa care-și trage puterea din spațiile rarefiate ale conștiinței.

Una peste alta, a trăi Maestrul este echivalent cu a te elibera de iluzie, aici și acum, fără a mai aștepta nimic altceva, decât ceea ce este.

Maestrul nu se află niciodată în luptă cu viața, căci este conștient că tot ceea ce există nu sunt decât aspecte ale propriei sale ființe, că nimic nu este „exterior”, ci totul face parte din sine. Este perfect transparent, în fața oricărei energii, conștient de natura curgătoare a Creației, este capabil să asculte realitatea, iar privirea sa pătrunzătoare deslușește rolurile, identificările și jocurile iluziei în care sunt scufundați majoritatea oamenilor. Nu judecă niciodată această rătăcire, căci e conștient că face parte din marele dans al Divinității care se experimentează pe Sine prin experiență. Nu vorbește despre compasiune și pentru el ese un non-sens iubirea care se poate da ori lua. El trăiește compasiunea, care nu înseamnă altceva decât a fi conștient, adică a percepe, a simți experiența celuilalt ca fiind propria experiență. El trăiește Iubirea, ca stare de conștiență în care totul face parte din el însuși.

Maestrul nu se retrage în deșerturi sau în peșteri pentru a medita și nu-și neagă trupul, fiind conștient de faptul că acesta este parte a experienței umane și fără el, sau fără orice altă parte a acestei experiențe, nu ar fi complet. Dar nici nu se confundă niciodată cu gloata sau cu conștiența masei. Este liber de orice credințe, sisteme de gândire, liber de orice filozofie sau sistem mistic, liber de orice identificare.

Nu există alt Maestru de care voi să aveți nevoie, decât cel interior, nu există o metodă, o tehnică sau un personaj care să poată face pentru voi ceea ce numai voi puteți face. Nu există altă vindecare decât cea a trecutului, și stă exclusiv în puterile voastre să o faceți.

Voi sunteți Maestrul, singurul de care aveți nevoie, pentru a deveni ceea ce sunteți cu adevărat.

Cu condiția să vă asumați întreaga responsabilitate pentru experiența voastră.

– fragment de Elena Francisc-Țurcanu, în introducerea cărții Școala Zeilor, de Stefano Elio D’Anna

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *