Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

Am luat virusul Fericirii

Îți caut răspunsul. Îl aștept de două ore. Te caut în mine. Am luat cuvintele la întrebări. Am luat muzica la întrebări. E a cincea foaie de hârtie pe care o încep.

Răscolesc podul și dau peste tot felul de mirosuri. Dau peste tot felul de persoane despre care știam sau nu că le țin în căldura inimii. Dau peste amintiri. Unele mă leagă de tine. Altele sunt povești încă nescrise. Altele sunt lucruri pe care aș fi preferat să le uit deja.

Îmi place să mă despart de trecut. Cu câtă poftă mân viitorul de la spate să se grăbească înspre mine, cu același elan spun trecutului să plece și să se piardă în negura vremii, la capătul benzilor de amintiri. Să nu mai fie.

Să uit. Sunt puține acelea care devin mai bune odată cu timpul. În viața mea, doar eu. Ce-am ajuns, din ceea ce am fost. Deși, nu îmi dau seama dacă, de-a lungul a ceea ce sunt, merg înainte sau înapoi. Dacă devin cineva nou sau dacă abia îmi amintesc cine sunt.

Dar să nu ne pierdem vremea tocmai cu socoteala timpului. Care nici măcar nu există. Își face doar siesta vanitoasă în mințile noastre, tulburându-ne. Făcându-ne să ne rătăcim în propriile noastre existențe.

Nu mai cred în nimic în ultima vreme. De când am descoperit că imaginația nu-i pentru copii. Și nici pentru tablouri sau romane. Nu mai cred în nimic. Imaginația, aveam să mă lămuresc, e mașinărie scumpă.

Bagi în ea timp și un dram de atenție și scoți, după ce adormi și iar te trezești și nu îți mai amintești ce ai făcut între timp… propria ta viață. Îți imaginezi că ar putea să ți se întâmple ceva. La oameni, răul e mai des întâlnit. Sunt prea puțini oameni care își imaginează binele. Aceștia din urmă par să se fi rătăcit pe pământ. Ei vin de pe o planetă specială. Și nu și-au pierdut memoria de tot. Își aduc aminte că Dumnezeu, înainte să plece la culcare și să ne lase să ne jucăm – în liniște și cuminți, chipurile – pe pământ, ne-a lăsat și cutia cu râs, cu bucurie, cu fericire, cu victorii, cu câștiguri, cu liniște, cu abundență.

Sau cred că ne-a păcălit să nu ne atingem de ea, că n-o să ne placă ce-o să găsim înăuntru. El, glumeț cum îi este firea, ne-a luat în râs. Noi l-am crezut. Și, în ciuda firii noastre de copii curioși, nu căutăm niciodată în cutia respectivă.

Cu excepția celor pe care de obicei îi numim extratereștri. Ei au o piele specială și, chiar dacă se ating de cutie, nu pățesc nimic. Așa că ei își aduc aminte, măcar din când în când, să își imagineze cum e să fii fericit.

Dar nici lor nu li se întâmplă prea des. Pentru că noi, ceilalți, avem grijă să le spunem că pielea lor, de fapt, e chiar mai proastă decât a noastră. Și că, într-o zi, se vor tranforma în lighioane dacă vor mai atinge cutia fericirii.

Și uite așa, cât Dumnezeu doarme în ceruri, noi ne imaginăm în fiecare zi că vine sfârșitul lumii. Strategie inteligentă, totuși! Dacă dărâmăm pământul de pe traiectoria lui în jurul Soarelui, s-ar putea să pricinuim o gaură neagră mare în Univers și, numai bine, se trezește și Dumnezeu. Și ne spune ce-i cu cutia aceea.

Dar nu-i chiar bună ideea asta, dacă stau mai bine și mă gândesc. Pentru că atunci s-ar putea să ne mute pe o altă planetă. Și ce, ai mai pomenit ca vreo unuia din specia noastră să îi placă schimbarea?!

… suntem lipsiți de speranță!

Vedeți?! V-am spus eu!

F u n c ț i o n e a z ă!

Tocmai v-ați imaginat cu toții cum e să fim lipsiți de speranță. Și ghiciți ce o să iasă din furnalul zilei de mâine?!

Așa că să vă puneți pofta în cui dacă aveați alte planuri pentru mâine! Îmi pare rău, mâine se anunță o zi lipsită de speranță.

Doar dacă nu cumva… mai sunt câteva minute până la miezul nopții. Mai avem timp pentru un gând scurt, dar puternic! Haideți, cu toții! Haideți să ne gândim la altă versiune a zilei de mâine. Se aude timpul în ceasul meu electronic, se aud cele 30 de secunde inspirate. Dacă apucă să și expire, s-a terminat!

„Cum ar fi…” Da, da, vă spun eu! Așa se face! Trebuie să mă ascultați! Am mai pierdut o dată o zi, pe care mi-am imaginat-o proastă de tot. Și dacă tot n-am avut încontro decât să-mi plâng de milă, a venit lângă mine un extraterestru din ăsta, de își mai aduce aminte cum se imaginează fericirea. Împins de un soi de nebunie, tot îmi spunea că pot să mă schimb. Voia să-mi intre în creier și să schimbăm gândurile pe acolo. Dar eu îmi plângeam prea zgomotos de milă și îl mușcam de mână dacă se atingea cumva de mine să mă salveze din balta mea de milă. Pentru că l-am obosit cu determinarea mea de a fi supărat pe viață, s-a așezat să-și tragă sufletul. Și mi-a povestit. Mi-a spus cum face el.

Ne uitam amândoi, curioși, unul la altul. El credea că EU sunt extraterestru. Pentru că își aducea aminte printr-un colț de minte că ar locui pe o planetă plină de bucurie, în care oamenii mănâncă dimineața entuziasm și seara pace. La prânz cred că li se servea câteva felii de realizări, dar nu-mi mai aduc aminte bine. Aveam treabă cu norii mei de deasupra capului.

Așa, și el credea că eu sunt o anomalie a speciei umane. Spunea că i-a povestit și lui un bătrân care acum nu mai vede și nu mai aude, doar mănâncă într-una bucăți groase de înțelepciune, că, din moșii și strămoșii lui s-ar fi dus vorba mai departe că oamenii, când au fost creați, erau cu totul fericiți. Erau așa, ca-n Paradis. Și fiecare dorință li se îndeplinea instantaneu.

Vezi, de asta cred eu că nu e bine să ne atingem de cutia cu fericire. Te plictisești să ai tot timpul, tot ce îți dorești. Ți se urăște cu binele!

Pocndr! Pocndrrrr!Bbbbunpct! Drrr… Ah, mă scuzați, o eroare de gândire. Am luat un virus de la extraterestrul cel fericit și mă cam mănâncă. Face alergie la gânduri negative. Și acum nu-mi mai dau de capăt! Când vreau să fiu fericit, când îmi plâng de milă. M-am infectat cu fericire, bată-o norocul!

Dar dacă mi se întâmplă ceva rău, nu-i nici o problemă. Am prieteni care să mă salveze. Ei îmi amintesc imediat cât sunt de defect, și îmi revin. Pot întotdeauna conta pe prietenii mei pentru asta.

Așa că hai, uite că trece timpul și se închide programul pentru astăzi. Ce vreți să creăm mâine, o zi fericită sau una lipsită de speranță?

Sună frumos totuși lipsa asta de speranță. E ca și cum ai avea-o, dar nu o vezi. Nu vreți să o lăsăm așa și să vedem ce iese? Până la urmă, ce mai contează o zi în plus sau în minus? N-avem nici o șansă cu fericirea, oricum. E prea târziu să ajungă la toată lumea gândul ăsta nou. Scot Biblia cu cele 4 testamente care demonstrează alb pe negru că oricum nu ne iese?! Nici n-are sens să mai încercăm. E prea târziu. Tocmai noi ne-am gândit să ne imaginăm o zi fericită! Cine ne credem?!

Haideți, eu mă duc să mă culc. După ce o să văd că vă iese vouă, încerc și eu. Mâine. Mâine e întotdeauna cea mai bună zi pentru orice ai vrea să faci.

Bip! Bip! Bip! RE-start. RE-start. Ai nevoie de o actualizare de gândire. Program nou din virusul luat de la extraterestru în curs de instalare. Program nou instalat. Program nou pornit.

Modul Fericire.

Cum ar fi… dacă mâine ai putea să fii oricât de fericit ți-ar dori?


signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *