Sign up with your email address to be the first to receive weekly inspirations, announcements and offers & more.
 

4 motive pentru care #Brexit ar putea fi un lucru bun

 

Nu am ascultat prea multe păreri, din stânga și din dreapta.

Până să culeg mai multe perspective, mie mi se pare un lucru bun decizia luată în urma #Brexit. Asta nu mă face neapărat și susținătoare a ei. Ceea ce vei citi în continuare este un exercițiu de echilibristică psihologică și de raportare la eveniment. Cu alte cuvinte,  o modalitate de a integra în mod pozitiv această schimbare.

Cum alegem să privim #Brexit aka. separarea Marii Britanii?

Am să-mi încep argumentul construind pe părerea celor care consideră că e un lucru rău. E ușor să fac o paralelă cu acel personaj care se ridică din familie, grup de prieteni, categorie socială și aspiră la mai mult. Toți ceilalți au tendința de a-l descuraja și descalifica. Pentru că pe toți cei care nu sunt ca noi și nu ne întăresc identitatea de sine sau confortul personal, îi percepem ca pe o amenințare.

Îmi vin în minte zeci de citate motivaționale pe această temă. Dintre toate, aș modela tot un proverb românesc. Să fim neaoși. Vulpea care nu ajunge la struguri, vrea să te convingă că sunt acri.

Mie îmi place mișcarea britanicilor. E curajoasă. E încrezătoare în sine. E ambițioasă. Toți cei care au realizat vreodată un lucru măreț au trecut printr-o fază de acest gen, de separare de ceilalți.

Desigur, taberele aici vor fi împărțite, așa cum sunt mereu, în cele două arhetipuri psihologice: oamenii orientați spre rezultate și oamenii orientați spre relații. Cei din urmă sunt și vor fi cei mai contrariați de astfel de decizii și etape. Ceilalți înțeleg cu mai mare ușurință desprinderea de la sânul mamei sau din gașca de la bloc.

Motivul 1: E o decizie care reflectă, reprezintă și întărește individualitatea Marii Britanii

Mie îmi plac perspectivele psihologice. Marea Britanie este o țară cerebrală. De care fie te-ai îndrăgostit de la început, fie nu te simți tocmai confortabil în atmosfera ei. Dacă nu-ți place Londra, probabilitatea cea mai mare este că te numeri printre fanii Barcelonei. Ai ridicat din sprâncene și te întrebi ce caută Barcelona în povestea asta? Prin comparație, ajută la evidențierea argumentului meu.

Spania e o țară emoțională. Un exemplu mult mai relevant este India. Cu care, de altfel, Marea Britanie este într-o relație. Tocmai, dintr-o încercare a energiilor de a se echilibra. Veșnicul dans al ying și yang-ului. În cazul de față, de a-i face pe britanici să aprecieze și să considere viața emoțională și relațiile, iar pe indieni capacitățile mentale, eficiența și rezultatele. Acțiunea.

Deocamdată influențele reciproce par destul de slabe. Însă nu găsesc lucrul ăsta ca pe unul surprinzător. Adaptarea și transformarea cer de obicei timp considerabil. Istoria, din perspectiva asta, se scrie încet. Dacă și-a propus cu adevărat un asemenea obiectiv.

Dar să mă întorc la Marea Britanie și Spania ca temperamente. Marea Britanie este o entitate cu mare încredere în mental și toate capacitățile acestuia: structură, organizare, ordine, disciplină, eficiență. Britanicii sunt snobii Europei. Este în tiparul intelectualilor și a claselor așa-zis superioare să fie snobi. Mintea creează mereu separare.

Energia polarizantă este cea în care se încadrează într-o măsură mai mare (decât alte țări), Spania. O entitate bazată pe emoții, pe pasiune, pe libertatea de expresie, și nu numai. Drept dovadă înflorirea comunității și sociețătii gay în Barcelona.

Aici suverană nu mai este eficiența și realizările, ci plăcerea. Spaniolilor le place să se bucure de viață. Puiul de odihnă de la prânz este sfânt. Mâncarea bună, muzica, dansul. Arta spaniolă mustește de sexualitate. Una primară, aproape. Până și arhitectura e plină de forme feminine, curbe, senzuale. Dali.

Spania este o țară deschisă, cu turismul ca industrie principală, ca o femeie căreia îi place să fie admirată și să prindă în farmece cât mai multe victime. Bineînțeles, nici ei nu îi place să fie invadată. Nimănui nu-i place. Și deși are și ea doza ei de snobism, acesta nu se trage din conștiința unei superiorițăți și elevări, ci din sângele fierbinte, din gelozie și pasiune. Emoții, nu intelect.

Polarizarea se petrece și între cele două, sudul Spaniei fiind plin de britanici.

Și clima celor două țări creeză sau susține aceste două temperamente.

Odată ce vezi o țară ca un întreg, ca o entitate cu un temperament cât se poate de individual, e mai ușor să prevezi direcțiile de dezvoltare sau deciziile care vor fi luate. Tiparul pshilogic poate fi predictibil.

Marea Britanie este o țară mică, însă datorită capacităților mentale s-a construit ca o țară puternică. Și din exterior: financiar, economic, politic. Și din interior: știe cine e, ce vrea și cum să ajungă acolo. Are format de învingător. Și pentru că se bazează atât de mult pe mental, inteligența emoțională nu îi stă în cale. Toți cei care pot fi numiți Mari Oameni au avut un format de învingător. E indispensabil evoluției. Cel puțin într-o anumită etapă a ei.

Atenție, în nici un caz nu ridic în slăvi mentalul, în detrimentul bogatei și delicioasei vieți emoționale. Despre marile avantaje de a fi emoțional, într-un articol viitor 🙂

Motivul 2: Face parte dintr-un plan, agendă și strategie

Așadar, una dintre cele mai relevante observații despre această schimbare istorică uriașă este că face parte dintr-o agendă bine gândită. Un om cerebral nu ia decizii impulsive sau sub presiunea emoțiilor, cum face un emoțional. Și Marea Britanie nici nu are un astfel de istoric.

În plus, riscurile acestei decizii sunt considerabile. Și nu poate spune nimeni că nu au fost puse pe masă, sub ochii tuturor. Și totuși, nu i-au împiedicat. Riscurile asumate sunt fără doar și poate parte dintr-o strategie. Iar această mutare face parte din jocul de șah al istoriei pe care Marea Britanie, prin cei mai influenți oameni pe care îi are, o scrie.

Care e strategia Marii Britanii?

Rămâne de văzut. Eu, dacă aș fi în locul ei, aș deveni o țară exclusivistă 🙂 Un cuib de valoare și bogăție. Ei deja se consideră așa. Rămâne numai să extindă această percepție și să o facă mai puternică asupra întregii lumi.

De ce nu, până la urmă? Cei care au schimbat lumea sunt cei care au fost suficient de nebuni să creadă că o pot face. Și au mai avut și un plan pentru asta, aș adăuga eu.

Motivul 3: poate crea și reprezenta un model de succes

Desigur, consecințe aparent negative sau neplăcute vor fi pentru toată lumea. Nu ai cum să te substragi impactului. Însă eu le-aș întâmpina cu următoarea întrebare: ai de gând să te îngrijorezi și să te plângi sau ai de gând să găsești o poziționare mai bună, respectiv soluții la asta?

Folosește frustrarea și chiar furia complicațiilor pe post pe benzină. Ca să crești. Ca să nu mai accepți lucrurile așa cum sunt – mă refer la poziția ta potențial dezavantajată – și să crești. Uneori e bine să îți ardă barca. Și să nu mai ai cu ce te întoarce la mal. Pe continent. Asta te va forța să găsești resurse noi și să mergi mai departe.

Eu văd în asta o ocazie de a lua exemplu, de a te inspira. Să vezi că se poate mai mult, să aspiri și tu la mai mult. Să te apuci și tu să contruiești și să te depășești. Orice țară, până la urmă, e formată din locuitorii tăi. Și dacă o masă critică a oamenilor au o perspectivă constructivă asupra situațiilor de viață, asta se va reflecta și în atitudinea celor puși să ia decizii, mai devreme sau mai târziu. Totul începe cu fiecare în parte.

În plus, eu sunt înclinată să cred că fiecare dintre noi avem un destin de îndeplinit legat de locul în care ne-am născut. De aici și vorba: grow where you are. Înflorește acolo unde ești.

Așa cum se observă din întreaga mea expunere, apreciez modelul și cultura britanică. Îmi inspiră încredere. Întotdeauna m-am simțit atrasă de oamenii care știu cine sunt și în ce direcție merg, ce au de făcut și chiar fac. Desigur, nu e un model perfect. Dar există așa ceva? Existența în sine nu ar avea sens dacă ar fi perfectă.

Motivul 4: Încurajează un tipar sănătos de relaționare

Acum, înainte să-mi revăd perspectiva cu un ochi critic, vreau să pomenesc de relații. Voi vedea în continuare Marea Britanie ca pe o entitate. Care e cel mai bun mod de a gestiona relația cu UE? Care e cel mai bun mod de a gestion o relație personală? Te sprijină, susține, hrănește să crești? Este o relație de calitate, care te împlinește? Aspirațiile tale sunt încurajate în cadrul relației? Dacă răspunsul la aceste întrebări sunt negative, este clar o relație din care ai nevoie să ieși. Nu este benefică nimănui o relație în care partenerii nu consideră că primesc echitabil și, mai ales, o relație cu un partener care nu merge în aceeși direcție cu tine.

Este unul dintre stâlpii unei relații, să te îndrepți în aceeași direcție, să ai aceleași valori și viziune asupra viitorului. Ar fi îndrăzneț și nerealist să spun că îmi sunt cunoscute viziunile Marii Britanii și EU, sunt înclinată însă să consider că Marea Britanie este mai ambițioasă în realizarea propriului potențial. Pe când filozofia EU este să creeze un nivel mediu pentru toate statele membre. UE, nu trebuie uitat, este un instrument. Care nu trebuie niciodată să devină mai puternic decât cei care l-au creat și-l folosesc. O paralelă sunt banii. Atunci când banii îți dictează viața în loc să dictezi tu banilor în cel fel să îți servească, ceva consistent ți-a scăpat din vedere.

Relația asta pare avantajoasă pentru cei mici, dezavantajoasă pentru cei mari.

În acest context, cei orientați spre relații se vor simți ispitiți de sentimentul de abandon. Nu vor să fie lăsați să se descurce singuri. Cred că nu vor reuși.

Eu tind să am încredere într-un partener ca Marea Britanie. Îmi plac partenerii care își urmăresc propriul interes în relația cu mine. Pentru că așa este natural, normal. Așa e făcută viața să fie. Că vrem să vedem și/sau să acceptăm asta sau nu, e partea a doua. Suntem făcuți să ne purtăm singuri de grijă. Nici părinții, nici prietenii, nici partenerii sau copiii nu au cum să ne poarte de grijă sau să se îngrijească de ceea ce este bine pentru noi, din mai multe motive. Cel mai simplu și mai important este că nu au cum să știe ce este cu adevărat mai bine pentru noi. Și pentru că nu au cum să știu ce este mai bine pentru tine, vreau să îmi ceri ce îți dorești de la mine. În funcție de cât îmi servește și mie, îți voi oferi (din) acel lucru sau nu.

Astfel, avem parte de relații sănătoase, în care discutăm de la egal la egal.

Este Marea Britanie o țară egoistă?

De multe ori, cei care se separă astfel sunt văzuți ca egoiști. O prejudecată des atribuită oamenilor de succes. Însă nu despre asta e vorba. Ci despre echilibru și calitate. Despre a înțelege că trebuie să oferi ca să primești. Și că ai nevoie să negociezi un schimb echitabil pentru ambele părți. Ăsta e un lucru care, odată înțeles, va face o mare diferență în gândirea și funcționarea oamenilor.

Cu alte cuvinte, nu avem nevoie de alții să coboare, să ne întindă mâna, ci avem noi nevoie să creștem. Ăsta e mindset-ul adecvat. Și o gândire de om bogat, de succes.

Dacă aștepți să primești doar pentru că ești într-o „relație”, s-ar putea, când te uiți a doua oară, să nu mai ai relația respectivă. E valabil atât în relațiile personale, cât și în cazul celor extinse.

Nimeni nu ne este dator cu nimic, nici măcar Dumnezeu. Pentru că ne-a dat toate resursele să ne purtăm de grijă. Dumnezeu poate face pentru tine doar ceea ce poate face prin tine. Ai nevoie să crești și să oferi la nivelul la care vrei să primești. Singurul lucru pe care îl primim necondiționat în viață este dragostea părinților. Și nici aceea întotdeauna. Mai ales dacă luăm în considerare datoria morală de a-i respecta și a le fi de folos așa cum ne-au fost și ei nouă, până am crescut.

Așadar, relațiile, după cum se poate vedea, nu sunt decât despre un schimb echitabil (câștig-câștig) între parteneri. Oferă ca să primești. Primești cu măsura cu care oferi.

Totul crește numai cu măsura cu care îți îndrepți atenția și grija în acea direcție. De la o stare de spirit, până la o relație de cuplu. Nu te mai preocupă, nu te mai străduiești… nu te mira că se ofilește.

Și încă o observație: încetează să crezi că ești mic, slab și (sărac) neputincios. Ești la fel de mare, bogat și puternic ca oricare altul din lume. Singura diferență dintre prima și a doua categorie de oameni este că cei din urmă au fost dispuși să se aventureze în călătoria năbădăioasă care duce înspre și în noi înșine, și prin viață, pentru a descoperi toate aceste lucruri.

Sunt o romantică pentru că văd lucrurile așa?

Așa percep eu Marea Britanie în acest punct. Poate îi va ieși să devină o țară și mai puternică. Poate nu. Dar are curaj să încerce, să vadă cât de departe poate ajunge pe propriile picioare.

Sunt romantică în abordarea mea? Poate. Dar cu siguranță îmi este mult mai de folos să văd lucrurile așa, din poziția mea, decât să mă las colorată de îngrijorare, teamă sau orice altă nuanță din paleta emoțiilor și stărilor negative. Să văd ceva bun în orice mă reprezintă completamente 🙂

În încheiere, având în vedere că filozofia mea asupra vieții, în general, este de a-ți descoperi propriul adevăr și de a trăi la nivelul lui… încurajez Anglia să facă ce consideră că e mai bine pentru ea. Și pe toți ceilalți 🙂

Desigur că asta mă va influența în moduri pe care poate că nici nu pot să le intuiesc și cu siguranță mă va scoate din zona de confort. Însă:

  1. viața e o schimbare continuă;
  2. creșterea se produce în afara zonei de confort;
  3. sunt curioasă și vreau să văd care e planul Marii Britanii și cât de departe va ajunge;
  4. îmi doresc să văd în asta un impuls dat tuturor țărilor de a-și crește autonomia. E ca în dragoste. Dacă ne e bine singuri, împreună nu ne poate fi decât și mai bine. Dacă singuri ne e rău, nici împreună nu ne poate fi altfel.

Să lăsăm britanicii să facă ce vor. Spațiu și resurse să creștem avem toți.

So, mate, let’s be bloody positive! It’s better for our health. And today is really a lovely weather! 🙂

 

Yours truly,

Mihaela

P.S. Teoriile conspiraționiste și planurile lui Putin pentru ordinea mondială mă plictisesc. Și nu vreau să le hrănesc cu atenția/energia mea, chiar dacă sunt adevărate. Eu cred în puterea personală. În suveranitatea personală. În autonomia personală. Și atunci planurile altuia nu vor putea fi niciodată deasupra a ceea ce este în acord cu mine, valorile și dorințele mele. Totul mă afectează doar în măsura în care eu îi permit.

 

 

 

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *